Efectele Juridice și Implicațiile economico-sociale ale Protecției Fondului Forestier

I. Introducere

Din cele mai vechi timpuri, omul încercat să modeleze natura ale cărei legi aspre trebuiau respectate pentru a supravieţui. În ultimele două secole s-a făcut însă simţită, prin comportament şi concepţie, încercarea omului de a domina natura, de a utilize în folos propriu toate bogăţiile naturale, accentuându-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei şi cele liniare ale tehnologiilor create şi susţinute de civilizaţia umană, ajungându-se la „criza ecologică”

Astfel, deşi suntem în plin secol al tehnologiei de vârf, a informaţiei, această dominare a omului asupra naturii ne trimite ca şi comportament la începuturile civilizaţiei tocmai prin modul în care ea se realizează.

Dacă pe termen scurt se observă beneficiile directe ale exploatării la maxim a resurselor naturale concretizate în extinderea suprafeţelor cultivate pentru a răspunde necesităţilor de hrană ale populaţiei, în despăduriri masive pentru obţinerea de masă lemnoasă şi de terenuri noi pentru agricultură, în intensificarea utilizării păşunilor, în dezvoltarea exploatării subsolului, pe termen lung, şi nu atât de lung încât să nu se prevadă eventualele daune, rezultatele intervenţiei brutale a omului în natură sunt dezastruoase.

Dobândind posibilitatea de a transforma natura, omul nu şi-a pus mult timp problema de a proceda raţional în condiţiile normale de echilibru şi dezvoltare a vieţii. El a sesizat, destul de timpuriu că este creaţia şi creatorul mediului său înconjurător, care îi asigură existenţa biologică şi, totodată, cea intelectuală

Exploatarea iraţională, în primul rand, a resurselor regenerabile (păduri, floră, faună etc.) apoi a celor neregenerabile (bogăţii minerale ale subsolului) a accentuat efectul nociv al acţiunilor omului asupra naturii, tocmai pentru că s-a ignorat necesitatea păstrării în permanenţăa unui echilibru între satisfacerea nevoilor materiale proprii în continuă creştere şi protecţia tuturor factorilor mediului înconjurător

Aflat în unitatea şi totodată în contradicţie cu natura, omul trebuie probabil încă multă vreme să se confrunte cu fenomenele naturale ca inundaţii, erupţii vulcanice, taifunuri şi altele, pentru a ajunge să acţioneze raţional când este vorba de natură.

În aceste condiţii se observă că indiferent de stadiul de dezvoltare, supravieţuirea omului a depins şi depinde integral de sistemele şi resursele naturale ale Terrei, însă, pe măsură ce, economia globală se extinde, ecosistemele „decad” într-un ritm tot mai rapid.

Pădurea, ca factor de mediu ocupă un loc şi joacă un rol important în asigurarea echilibrului ecologic mondial Dintotdeauna, pădurea a reprezentat cel mai preţios „tezaur viu” al Terrei fiind singurul ecosistem care asigură eficient pretecţia sa globală, fiind catalogată încă din antichitate de către Plinius cel Bătrân ca fiind “cel mai mare dar al omului”

Acest lucru se evidenţiază prin faptul că pădurea a ocupat dintotdeauna un loc important în viaţa economico-socială a popoarelor, fiind în acelaşi timp şi un factor principal de stabilitate ecologică. În acest sens amintim contribuţia pădurii la apărarea terenurilor agricole împotriva secetei, la ameliorarea şi refacerea calităţilor naturale ale solului, la protejarea terenurilor impotriva alunecărilor şi surpărilor, la purificarea aerului, păşunatul animalelor, exercitarea vânătorii, agrement, în domeniul balneoclimateric şi la dezvoltarea aşezărilor omeneşti

În această ordine de idei trebuie subliniată şi importanţa pădurilor în reglarea climei şi realizarea unui important rol sanitar şi estetic, precum şi asigurarea materiei prime pentru industria de prelucrare a lemnului, industria hârtiei şi celulozei, industria chimică, construcţii, transporturi şi alte ramuri ale economiei naţionale.

La nivel planetar, pădurea ocupă circa 3,5 miliarde de ha dintre care 1,5 miliarde ha sunt păduri septentrionale şi temperate, 1,8 miliarde ha păduri tropicale şi 200 milioane de ha zone arbustive intermediare