Iazuri de Decantare

1. CLASIFICAREA IAZURILOR DE DECANTARE

Iazurile de decantare sunt construcţii hidrotehnice speciale de retenţie, de tip permeabil, având ca obiectiv depozitarea în siguranţă a sterilului minier şi evacuarea tuturor debitelor de apă din amplasamente. Ele pot fi grupate pe clase în funcţie de mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt :

a. După caracteristicile materialului de depozitat

în special cele mineralogice şi fizice (granulometrie), apar două cazuri distincte :

a. Iazuri de decantare pentru depozitarea reziduurilor relativ grosiere, în care fracţiunea de peste 0,074 mm reprezintă cel puţin 10 12% din total.

b. Iazuri de decantare, pentru depozitarea materiilor reziduale “bataluri”.

b. In funcţie de caracteristicile terenului

pe care se amplasează iazul de decantare, se disting :

1. Iazuri de decantare “de câmp”(de şes), amplasate pe terenuri orizontale sau uşor înclinate, la care îndiguirea iniţială se construieşte pe tot conturul depozitului de steril, formându-se o incintă închisă, limitată pe întregul perimetru de un taluz construit şi nu natural.

2. Iazuri de decantare “de coastă”, situate pe suprafeţe situate la baza unui versant. Digul de contur, construit iniţial şi înălţat pe parcursul exploatării, porneşte de la versant şi se închide pe versant, iar depozitul de steril reazemă pe o parte din perimetru pe un versant natural.

3. Iazuri de decantare “de vale”, realizate prin bararea unei văi. Dacă există un singur baraj, în amonte de care se creează depozitul de steril, iar cursul de apă al văii intră în iaz, acesta este un iaz de decantare de vale “deschis”; dacă un al doilea baraj limitează depozitul de steril spre amonte şi serveşte la devierea cursului de apă, care nu mai pătrunde în iaz, acesta este un iaz de decantare de vale “cu baraj de coadă”. Barajul din aval sau “principal” se înaltă progresiv în timpul exploatării; cel de coadă poate fi construit, după caz, la cota finală, sau poate fi şi el înălţat în timp.

Dacă la iazuri de câmp digul de contur se întinde pe 100% din perimetrul depozitului de steril, iar la iazurile de coastă lungimea digului este rareori sub 60% din acesta, la iazurile de vale cota parte din contur pe care o reprezintă barajul (barajele) şi corpul de înălţare este în general între 2 si 5%. In rest, depozitul de steril reazemă pe versanţii naturali.

4. Iazuri de decantare realizate în depresiuni închise pe tot conturul, naturale sau artificiale: doline naturale închise la bază; lacuri sau chiar mări; cariere de balast sau de minereuri, părăsite. In toate aceste cazuri, deşi foarte diferite între ele, depozitul de steril se caracterizează prin faptul că nu are nicăieri contur liber, unde să fie delimitat de un taluz construit.

Se menţionează că delimitările dintre categoriile arătate nu sunt foarte nete; de exemplu, un iaz poate fi în prima fază “de coastă”, devenind, după ce s-a înălţat, iaz “de câmp”; un iaz de vale, delimitat de o culme de cotă joasă, poate avea nevoie de un dig lateral construit pentru înălţarea culmii respective; sau un iaz “de câmp” poate include un lac sau o mlaştină care se umple cu depozitul de steril.

c. Clasificarea după “clasa de importantă”

a iazurilor de decantare îmbină mai multe criterii, diferite între ele

Iazurile de decantare fiind construcţii hidrotehnice de retenţie sunt încadrate în clase de importantă şi categorii de importanţă.

Încadrarea în clase de importantă de la I la IV, se realizează conform STAS 4273-83 în funcţie de categoria lor, de durata de exploatare proiectată şi de rolul iazului în cadrul exploatării miniere.

d. După modul de înălţare a digurilor (barajului)

care limitează depozitul de steril, se disting două situaţii:

a. “Înălţare spre interior” (sau “spre amonte”), caz în care digurile succesive de înălţare se construiesc din steril depus peste plaja de steril sedimentat în etapa precedentă.

b. “Înălţarea spre exterior” (sau “spre aval”), caz în care “corpul de înălţare”, realizat în trepte succesive, se construieşte în aval de barajul iniţial.

2.ETAPELE DE EXISTENTA ALE IAZURILOR DE DECANTARE

Spre deosebire de majoritatea obiectivelor în existenţa iazurilor de decantare – depozitelor de steril se pot distinge în general mai multe etape, uneori mai puţin net diferenţiate :

1. Etapa de construcţie, în care se realizează lucrările necesare pentru intrarea în funcţiune a iazului de decantare.

2. Etapa “incipientă” de exploatare, de obicei scurtă, în care nu se fac lucrări noi de construcţii prin care se urmăreşte realizarea pernei de steril sedimentat pe taluzul amonte al digului sau barajului, cu rolul de a crea o căptuşeală cu permeabilitate redusă şi de a îndepărta de dig oglinda de apă.

3. Etapa “curentă” de exploatare, de obicei cu durata cea mai îndelungată din cadrul perioadei propriu-zise de exploatare, în care funcţionarea iazului de decantare (respectiv limpezirea apei prin decantarea tulburelii şi creşterea în volum a depozitului de steril) se desfăşoară în paralel cu execuţia unor lucrări noi: lucrările de înălţare progresivă a barajului sau a digului de contur, mutarea periodică a elementelor sistemului de distribuţie a tulburelii, creşterea progresivă a cotei de la care se evacuează apa limpezită etc. Această etapă se termină la atingerea cotei finale de depozitare a sterilului sau foarte aproape de această cotă.