Impactul Omului asupra Naturii

De fapt, problema raportului dintre om şi mediul ambiant nu este nouă.Ea a apărut o dată cu cele dintîi colectivităţi omeneşti, căci omul cu inteligenţa şi spiritul creator care îl definesc, nu s-a mulţumit cu natura aşa cum era ea, ci a pornit cu curaj şi tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale. Multiplicîndu-se neîncetat, specia umană a adăugat peisajului natural privelişti noi, prefăcînd mlaştini şi pămînturi înţelenite în văi roditoare, ţinuturi aride în oaze de verdeaţă, a creat noi soiuri de plante de cultură şi a domesticit animale sălbatice.Pînă aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decît, poate, pe arii foarte restrînse, care nu puteau afecta ansamblul.

Cotitura a intervenit o dată cu revoluţia industrială şi, mai cu seamă, cu noua revoluţie tehnico-ştiinţifică, graţie căreia avioane şi rachete brăzdează, astăzi, văzduhul şi străpung norii, nave tot mai mari şi mai puternice despică luciul mărilor şi al oceanelor, cascade de hidrocentrale transormă puterea apelor în salbe de lumină, în energie ce alimentează parcul de maşini în creştere vertiginoasă.Într-un cuvînt, ştiinţa şi tehnica modernă, sporind nemăsurat puterea omului, au ridicat, în medie, nivelul de viaţă de pretutindeni.Dar reversul civilizaţiei industriale contemporane, al progresului material a fost şi este inrăutăţirea mediului natural.Sub impactul dezvoltării economice au fost poluate, mai mult sau mai puţin grav, solul, apa şi aerul, au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie multe specii de plante şi animale, iar omul este confruntat la rîndul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astăzi toate ţările şi continentele. Efectele ei sunt resimţite pînă şi pe întinderile, pînă ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat că în timp de un deceniu, devierile civilizaţiei au provocat mediului natural pagube mai mari decît într-un mileniu.

La începutul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni acţionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lăsau urme cît de cît sesizabile. La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp după declanşarea revoluţiei industriale, numărul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaşte înca manifestări preocupante, cu excepţia anumitor perimetre din unele ţări occidentale – începand cu Anglia – care au urcat primele în “trenul industrializarii”, graţie în primul rînd maşinii cu abur.

Poluarea ca problemă globală este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp în care populaţia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.Sunt mulţi sau puţini ? Exercita oare numarul lor cu adevărat o “presiune demografică” asupra mediului inconjurător ? Iată întrebări ce-i frămînta deja pe demografi, economişti, medici şi alţi specialişti, ca şi pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialişti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea dacă se poate asigura hrană suficientă populaţiei şi doar în ultimile decenii şi-au îndreptat atenţia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune şi alte fenomene, datorate acţiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afectează nu numai posibilităţile de procurare a hranei, ci şi alte aspecte ale existenţei umane, începînd cu sănătatea.

Nu încape îndoială că solul este căpitalul cel mai preţios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor şi ambiţilor sale. La urma urmelor, cel puţin pînă la inventarea fotosintezei artificiale, cu toţii depindem de stratul subţire şi roditor de la suprafaţa Pămîntului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vieţii.Or, unul din marile paradoxuri este acela că omul tinde să-şi pericliteze izvorul vieţii şi al forţei din neştiinţă, lăcomie, neglijenţă sau din alte cauze. Asa se face ca, în timp ce tehnicile moderne îi îngăduie să introducă în circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pînă ieri erau socotite inerte pe vecie, în paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate în producţie devin improprii cultivării, datorită tot acţiunii omului. De cînd omul a început să lupte împotriva naturii, suprafaţa deşerturilor a crescut cu un miliard de hectare şi procesul avansează într-un ritm accelerat. Se cuvine să adăugăm că, în fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt “devorate” de drumuri, de uzine şi de oraşe, tot atîtea secvenţe ale duelului inegal dintre frunza verde şi asfalt.

De cînd primul topor primitiv a doborit întîiul arbore, pădurile au pierdut jumătate din întinderea lor, în timp ce omenirea în acest răstimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori. Distrugerea pădurilor, cărora li se datoreşte în cel mai înalt grad stabilitatea şi calitatea a trei elemente fundamentale ale vieţii oamenilor:

• solul

• aerul

• apa

care s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Pădurilor le revine un rol însemnat în fixarea stratului, relativ subţire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.

Despăduririle masive au înmormaîntat sub dune de nisip înfloritoare civilizţii nu numai în nordul Africii, ci şi în Asia, iar în unele părţi ale Europei au împins dezgolirea munţilor şi dealurilor pînă la limite vecine cu calamitatea.

Reprezinta contaminarea atmosferei cu reziduri gazoase, lichide sau solide. Unul dintre poluantii majori ai aerului emisi de surse naturale este radonul, rezultat din dezintegrarea radioactiva a uraniului existent in diferite roci. In afara poluantilor naturali sunt si poluanti proveniti din activitatile umane, care reprezinta ponderea cea mai mare. Astfel de poluanti sunt : monoxidul de carbon (motoarele vehiculelor, procese industriale), dioxidul de carbon (fabrici de acid sulfuric, carbuni ce contin sulf), oxizii de azot (motoarele vehiculelor, fabrici de acid azotic), plumbul (fabrici de acumulatoare, motoarele vehiculelor).

In ajutorul poluarii intervin curentii de aer care transporta agentii poluanti proveniti din sursele enuntate mai sus, in toate zonele globului, determinand o agravare accentuata a poluarii aerului.

Poluantii caracteristici traficului sunt monoxidul de carbon, oxizii de azot, compusii organici volatili. Pentru tarile dezvoltate emisia acestor poluanti in trafic reprezinta 30-90 % din emisia totala de poluanti ai aerului. Compusii cu plumb si o cantitate mica de dioxid de sulf si hidrogen sulfurat precum si dioxidul de carbon sunt alte surse de poluare provenite din trafic. Monoxidul de carbon este otravitor ; oxizii de azot si de sulf au efecte daunatoare asupra suferinzilor de astm ; compusii organici volatili in special benzenul pot cauza cancer ; particulele solide si lichide din fumul produs in special de motoarele Diesel fara catalizator, pot provoca probleme de respiratie, boli de inima si plamani. Compusii cu plumb sunt daunatori dezvoltarii intelectuale a copiilor. Concentratia poluantilor in aer depinde de conditiile atmosferice : vant, temperatura, presiune. Deoarece temperatura scade odata cu altitudinea, atunci cand un strat de aer rece se absoarbe sub un strat de aer cald ,are loc o inversiune termica, poluantii se acumuleaza la suprafata pamantului fiind mult mai daunatori pentru sanatatea omului. Odata cu acest fenomen are loc si o distrugere a stratului de ozon aflat la aprozimativ 24 km de pamant. Acest strat are rolul de a filtra radiatiile daunatoare ale Soarelui, radiatiile ultraviolete. Subtierea stratului de ozon provoaca cancer de piele, boli ale ochilor si afecteaza ecosistemele agricole si acvatice.