Impactul Plantelor Transgenice Asupra Mediului

REZUMAT

Ingineria genetică poate fi definită ca un ansamblu de tehnici care permit fie introducerea în patrimoniul genetic al unei celule a uneia sau a mai multor gene noi „de interes” , fie modificarea expresiei unei/unor gene prezente deja în celulă.

Potenţiale efecte negative ale OMG sunt: imbolnaviri ale oamenilor, animalelor si plantelor; efecte asupra dinamicii populatiilor; o posibila modificare a unor agenti patogeni; compromiterea actiunii profilactice sau terapeutice a unor tratamente; efecte asupra circuitelor biogeochimice; crearea de noi daunatori şi amplificarea problemelor cu daunatorii deja existenti; reducerea biodiversitatii prin inlocuirea speciilor native.

Soia Roundup Ready (RR) este una din cale mai răspândite plante de interes agricol modificate genetic (MG) şi este cultivată pe suprafeţe foarte mari. Cu toate acestea, de când a fost introdusa pe piata, o serie de nereguli si efecte neasteptate legate de aceasta planta au fost descoperite.

Au apăru preocupări cu privire la riscurile potenţiale ale producerii şi utilizării OMG.Pentru a ţine sub control riscurile potenţiale, ţările care şi-au dezvoltat astfel de cercetări şi/sau astfel de industrii, precum şi multe dintre ţările care utilizează produsele acestor industrii au adoptat legislaţia şi au construit capacităţile instituţionale necesare pentru a se asigura că obţinerea, experimentarea, producerea, comercializarea şi utilizarea organismelor modificate genetic se fac în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea oamenilor.

Ce sunt şi cum se obţin plantele transgenice

Ingineria genetică poate fi definită ca un ansamblu de tehnici care permit fie introducerea în patrimoniul genetic al unei celule a uneia sau a mai multor gene noi „de interes” , fie modificarea expresiei unei/unor gene prezente deja în celulă. Genele transferate sunt denumite „transgene”.

Organismele obţinute cu ajutorul ingineriei genetice poartă numele de „organisme modificate genetic” (OMG) sau „organisme transgenice”.

Transgeneza presupune parcurgerea a 3 etape:

• identificarea, izolarea şi clonarea „genelor de interes”;

• transferul genelor de interes la plantele de cultură;

• selecţia plantelor care exprimă la un nivel optim caracterul transferat şi testarea acestora în câmp pentru evaluarea stabilităţii expresiei transgeniei în timp, în condiţii naturale.

1. Identificarea, izolarea şi clonarea „genelor de interes”

„Genele de interes” identificate în bănci de gene (ele pot de la aceaşi specie sau de la o specie diferită) sau în alte surse, prin metode care aparţin biologiei moleculare, sunt folosite pentru realizarea unor „construcţii genetice”. Concret, secvenţei care codifică i se ataşează secvenţe de reglare adecvate speciei sau ţesutului în care va funcţiona. O porţiune din secvenţa care codifică poate fi sintetizată artificial sau poate fi supusă unor mutaţii punctiforme.

Pentru că ADN-ul pătrunde cu dificultate prin pereţii celulelor şi se integrează cu o frecvenţă scăzută în nucleu, este necesar ca „gena de interes” să fie disponibilă în cantitate mare. Singurul mod de a răspunde acestei cerinţe este clonarea (multiplicarea). În biologia moleculară, se foloseşte în mod curent în acest scop colibacilul intestinal Escherichia coli. Construcţiile sunt introduse în plasmidele acestei bacterii care este multiplicată, odată cu ea multiplicându-se şi plasmidele.

Plasmidele sunt molecule mici de ADN circular extracromosomal, autonom, capabile de autoreplicare. Ele evoluează independent de cromozomul bacterian, putând fi libere sau integrate în genofor, stări care se exclud mutual. Plasmidele conţin una – două gene care asigura particularităţi favorabile bacteriei ca rezistenţa la antibiotice (capacitatea de a supravieţui la concentraţii mari de ampicilină, kanamicină etc.).