Insulele Galapagos

Aşezate de-a lungul Ecuatorului, la o distantã de 1000 km de coasta statului Ecuador, insulele Galapagos sunt locul ideal pentru cei pasionaţi de biodiversitate. Galapagos este un arhipelag format din insule de origine vulcanicã, cu vegetatie luxuriantă şi specii de animale ce l-au inspirat pe naturalistul Charles Darwin să scrie teoria evoluţionistă. Galapagos reprezintã o lume populatã de specii exotice, cormorani, broaşte ţestoase, egrete, pescărusi cu picioare albastre, albatroşi, iguane şi multe alte specii care nu pot fi văzute în alte părţi ale lumii. Insulele Galapagos au fost descoperite la începutul secolului al XVI-lea. Acestea se află într-o continuă schimbare, atât datorită activităţii vulcanice, cât şi intervenţiei umane. Extinderea zonelor agricole, a spaţiilor locuite de oameni, distruge habitatele speciilor endemice, pescuitul excesiv reduce fauna marină afectând ecosistemul marin, introducerea voluntară şi involuntară de specii invazive periclitează întregul ecosistem al arhipelagului Galapagos. Numărul ridicat de vizitatori (circa 100.000 de vizitatori anual) a pus în pericol plantele şi animalele endemice care se află pe cale de dispariţie, fapt ce a determinat UNESCO să adauge Insulele Galapagos pe lista “locurilor ameninţate”. Înscrierea arhipelagului Galapagos pe lista Patrimoniului Mondial, permite acordarea de asistenţa imediată a Ecuadorului, în cadrul fondului patrimoniului mondial. Decizia a fost luată în urma unei misiuni de evaluare a stării de conservare a Parcului Naţional Galapagos (creat în 1959) şi a rezervaţiei sale marine. Alte ameninţări pentru ecosistemele din Galapagos o reprezintă numărul mare de imigranţi ilegali şi activităţile ilegale (pescuitul ilegal, vânarea speciilor protejate etc.). Până acum s-au luat măsuri în ceea ce priveşte protejarea speciilor aflate pe cale de dispariţie, eradicarea sau controlarea speciilor de plante şi animale introduse, evitarea extinderii spaţiilor locuite de oameni, deportarea imigranţilor ilegali, însă, nu s-au luat măsuri în privinţa turismului (reducerea numărului de vizitatori).

CAP.I DESPRE INSULELE GALAPAGOS

1.Localizare şi descriere

Insulele Galapagos sunt un grup de insule situate în Oceanul Pacific, fiind administrate de cãtre Ecuador.

Insulele sunt situate la aproximativ 1000 km depãrtare de teritoriul continental al statului sud- american Ecuador. Oficial poartã denumirea de “Colon Arhipelago” (arhipelagul lui Columb), însa mai sunt cunoscute ca Insulele Galapagos sau insulele ţestoaselor sau insulele vrãjite (las encantadas).

Insulele Galapagos sunt dispersate pe o suprafaţã de aproape 60.000 km2.[6] Arhipelagul este constituit din 13 insule mai mari si 115 insule mici de origine vulcanicã [2]. Cea mai mare insulã din arhipelag este insula Isabela care, cu o lungime de aproximativ 132 km, acoperã mai mult de jumãtate din aria de uscat a Arhipelagului Galapagos.

Poziţionarea insulelelor în mijlocul unor curenti oceanici extrem de puternici a favorizat evoluţia speciilor de pe insula, evolutie unicã în întreaga lume. Fiecare insulã este diferitã de cealaltã iar multitudinea speciilor surprinde încã cercetãtorii. Este probabil singurul loc de pe pãmânt (cu excepţia grãdiniilor zoologice) în care pinguinii şi pãsãrile flamingo împart acelaş metru pãtrat de nisip. Leii de mare, broaştele ţestoase, delfinii şi o specie unicã în lume de pinguini sunt extrem de prietenoşi, extrem de blânzi şi fãrã teamã de oameni.

Primele documente care atestã existenţa acestor pãmânturi dateazã de la începutul secolului al XVI- lea. Frumuseţea insulelor atrãgea marinarii dar nu pentru mult timp- asta din cauza lipsei aproape totale de izvoare de apã dulce. In 1835 Charles Darwin a vizitat arhipelagul Galapagos, iar de atunci aceste insule sunt cunoscute în lumea ştiintifica ca cele “care au schimbat lumea” (biodiversitatea insulelor l-a determinat pe Darwin sã elaboreze cunoscuta teorie evoluţionistã) [6].

În prezent arhipelagul Galapagos este declarat aproape în totalitate Parc Naţional [2].

2.Geneza

Insulele Galapagos sunt teritorii extrem de tinere în raport cu vechimea celorlalte continente. Conform speciaiştilor ele s-au format in urmã cu 4- 5 milioane de ani. De atunci ele sunt într-o continuã schimbare, vulcanii fiind foarte activi. Geologii au stabilit cã insulele care sunt vizibile în prezent au vârste diferite. Au existat şi insule mai vechi decat cele existente astãzi, dar ele au fost erodate de-a lungul a milioane de ani şi au dispãrut sub suprafaţa oceanului.

Formarea insulelor este explicatã prin doua teorii geologice principale. Conform teoriei plãcilor tectonice, crusta Pamantului comprimã o serie de plãci dure de clivaj. Insulele Galapagos sunt situate pe placa Nazca care se îndeparteazã de placa adiacentã Cocos. Odatã cu deplasarea placii, se deplaseazã şi insulele şi odatã cu deplasarea insulelor Galapagos spre sud- est acestea trec peste un “loc fierbinte”. Conform acestei teorii, caldura provenitã din locurile fierbinţi devine periodic atât de intensã încat crusta Pamantului se topeşte şi provoacã erupţii vulcanice suficient de puternice pentru a traversa platforma marinã şi a da nastere unor noi insule. Utilizând aceste douã teorii, geologii considerã cã insulele sud-estice ar fi cele mai vechi şi cele din vest, ca insula Fernandina, ar fi cele mai tinere. Insulele sunt compuse din rocã bazalticã, care în formă topitã este adeasea mai fluidã decât alte tipuri de roci vulcanice. Acesta pentru cã atunci când un vulcan erupe, bazaltul curge în valuri ondulate, creând vulcani cu pante uşor rotunjite. Descoperind cum s-au format Insulele Galapagos, geologii au demonstrat cã acestea au fost întodeauna insule şi nu s-au desprins din continentul sud-american. Aceasta a avut o importanţă crucialã în întelegerea unicităţii florei şi faunei din Galapagos şi a absenţei anumitor tipuri de animale. Iniţial, insulele au fost conglomeraţi golaşe de rocã vulcanicã în mijlocul oceanului. Fiecare specie de plante şi de animale existente acum – multe fiind endemice acestor insule – a fost obligatã sã traverseze cel puţin 1000 km de ocean pentru a ajunge la destinaţie. Unele specii, în special pãsãrile şi animalele acvatice, probabil cã au fãcut singure aceastã călătorie lungă. Altele, cum ar fi plantele şi insectele, ar fi putut fi transportate de pãsãri, sub formă de grăunţe şi larve. Când diferitele specii au ajuns pe insule, aici nu era competiţie, astfel că supravieţuirea acestora era garantatã. Lispa oamenilor până relativ recent, a făcut ca speciile endemice să nu înveţe să le fie frică de oameni şi lipsa de teamă este o altã caracteristică unică a însulelor Galapagos. Animale şobolanii, porcii, caprele, câinii şi pisicile sălbatice au fost aduse pe insule de marinari şi astăzi ele ameninţã speciile endemice.

3.Clima şi vegetaţia

Ca urmare a intersectãrii multiplilor curenti oceanici, climatul acestei regiuni se împarte în două anotimpuri- sezonul secetos (Garua) din mai până în decembrie fiind rezultatul acţiunii curentului oceanic rece Humboldt. Acest sezon se caracterizează prin temperaturi scazute ( 18- 200 C), ceaţă şi burniţă. Cea mai rece şi uscată lună este luna august, cu temperaturi sub 180 C si 5 mm precipitaţii. Sezonul ploios şi cald durează din decembrie până în mai şi este rezultatul influenţei curentului oceanic cald Panama. Acest sezon se caracterizează prin căderi masive de precipitaţii şi temperaturi ridicate, în luna martie atingându-se temperatura de 30 0 C. Fenomenul meteorologic El Niño care afectează regiunile din preajma Oceanului Pacific deoarece face ca precipitaţiile anuale să fie imprevizibile şi poate cauza secete sau ploi torenţiale. Odată la şapte ani El Niño devine mult mai puternic şi opreşe curentii ce aduc substanţele nutritive de la fundul oceanului catre suprafaţă, afectând sursele de hrană ale animalelor marine [6].