Monitoringul Mediului

Monitoringul reprezintă un sistem de observare, evaluare şi prognozare a stării mediului ambiant. Programul de monitorizare este demarat odată cu pătrunderea substanţelor poluante in mediul inconjurător

Conform art. Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 aprobata de Legea 265/2006 privind protectia mediului, cu completrile si modificarile ulterioare, pct. 44 “monitorizarea mediului reprezinta supravegherea, prognozarea, avertizarea si interventia in vederea evaluarii sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, in scopul cunoasterii starii de calitate si a semnificatiei ecologice a acestora, a evolutiei si implicatiilor sociale ale schimbarilor produse, urmate de masurile care se impu. In conformitate cu art 4 lit jdin aceeasi leg , unul din principiile si elementele strategice ce stau la baza actului normativ mentionat mai sus il reprezinta crearea sistemului national de monitorizare integrata a calitatiimediului.Responsabilitatea organizarii sistemului national de monitorizare integrata a calitatii mediului, coordonarii activitatii acestuia si asigurarii informarii autoritatii centrale pentru sanatate privind rezultatele monitorizarii contaminarii radioactive revin Ministerului Mediului si Padurilor.

Prin calitatea mediului inconjurator se intelege starea acestuia la un moment dat rezultata din integrarea tuturor elementelor sale structurale si functionale capabila sa asigure o ambianta satisfacatoare multiplelor necesitati ale vietii omului.Calitatea mediului rezulta din implantarea structurilor umane artificiale in structurile naturale.

Orice tip de mediu poate fi caracterizat printr-un camp de toleranta ale carei limite sunt date de starea sa naturala si un camp de imprastiere reprezentand diferite intensitati ale impactului uman. O calitate superioara a mediului pentru una sau mai multe forme de utilizare este asigurata atata timp cu cat campul de imprastiere este mai mic decat campul de toleranta. Cu cat campul de imprastiere se extinde cu atat mediul se indeparteaza de la starea initiala, aparand tulburari cu consecinte nefaste. Pastrarea unei bune calitati a mediului se poate realiza numai prin mentinerea capacitatii naturale a sistemului ambiental de “a metaboliza” elementele artificiale introduse de om in fluxurile energetice si substantiale.

Pragul superior care poate fi atins se numeste capacitatea de suport. Pentru masurarea calitatii mediului inconjurator se foloseste un sistem de indicatori numiti indicatori ecologici care pot fi grupati fie pe factori de mediu, fie pe anumite categorii de subsisteme identificate in cadrul unor anumite sisteme (indicatori la nivelul unui ecosistem acvatic, terestru).

Clasificarea indicatorilor:

1.Indicatori generali:

a) indicatori organoleptici;

b) indicatori fizico-chimici;

c) indicatori biologobacteriologici;

d) indicatori de radioactivitate;

e) indicatori specifici: X metri cubi de masa lemnoasa pentru un ecosistem silvic

Acest sistem de indicatori este folosit pentru a analiza astazi procesul evident de deteriorare a mediului.

Calitatea aerului: este apreciata pe baza prezentei unor gaze (oxidul de carbon, metan, oxizi de azot, de sulf) pe baza prezentei unor elemente chimice (Br, Mg, Cu, Fe, Cr, Co) si prezentei unor radicali (nitrati, sulfati, amoniu) si a altor substante (substante radioactive).

Modul de calcul al indicelui oxidului de carbon (Ic).

Calitatea apelor:

- cele mai poluate rauri: Ialomita, Olt, Siret, Prut.

Pentru calitatea apelor se foloseste STAS 4706-88 care stabileste categoriile de calitate pentru apele de suprafata si cuprinde 45 de indicatori.

- Calitatea solurilor ;

- Calitatea reliefului;

- Calitatea estetica a mediului;

- Calitatea mediului sub aspect economic (costul conservarii);

- Calitatea vietii: o componenta majora este calitatea mediului inconjurator.