Pesticide Organoclorurate

Istoria compuşilor organocloruraţi începe cu descoperirea DDT-ului, după descoperirea proprietăţilor sale insecticide. A fost utilizat în al doilea război mondial pentru dezinsecţia trupelor. După război, utilizarea DDT-ului şi a altor compuşi organo-cloruraţi a cunoscut o mare dezvoltare în agricultură.

După compoziţia lor, compuşii organo-cloruraţi utilizaţi ca şi pesticide, pot fi grupaţi în 5 grupe:

- grupa DDT-ului (DDT şi analogii săi: DDD – diclordifenildiclormetan, DFDT – difluordifeniltricloretran, metoxiclor, etilan, clorobenzilat, cloropropilat etc.).

Se estimează că au fost utilizate peste 3 milioane tone DDT numai pentru acţiuni de anvergură pentru combaterea dăunătorilor în culturile agricole sau a dăunătorilor pădurilor, distrugerea ţânţarilor în zonele afectate de malarie. Printre alte proprietăţi, DDT-ul şi compuşii similari, se caracterizează printr-o mobilizare foarte lentă şi se acumulează atât în mediu cât şi în organism;

- grupa hexaclorciclohexan (HCH) – compuşii sunt formaţi prin amestecul de izomeri. Cel mai cunoscut este lindanul, fiind considerat cel mai toxic dintre toţi compuşii sintetizaţi.

- grupa ciclodiene – cuprinde o serie de pesticide, precum: aldrinul, dieldrin, izodrin, endrin, teladrin, heptaclor. Aceşti compuşi sunt printre cei mai toxici, putând produce intoxicaţii acute.;

- grupa toxafen;

- grupa mirex.

Printre însuşirile compuşilor organo-cloruraţi sunt: lopofilia, persistenţa,

bioacumularea, toxicitatea.

Lipofilia este proprietatea unor substanţe de a se dizolva în grăsimi. Se acumulează în organism în ţesuturi grase, pot fi mobilizaţi odată cu grăsimile.

Pot fi transportaţi la creier şi pot induce neurotoxicitate cu efecte sbletale importante sau cu efecte letale.

Persistenţa în mediu şi în organism este o însuşire caracteristică pentru aceşti compuşi. Persistenţa poate fi exprimată ca parioada de viaţă a cantităţii de compus în mediu sau organism. Această durată poate fi de câteva luni sau mai mulţi ani, unii putând persista sub forme reziduale în mediu zeci sau sute de ani. Durata variază şi în funcţie de condiţiile de mediu (lumină, pH, umiditate), în funcţie de factorii biologici, de prezenţa unor microorganisme în mediu sau în organism, în funcţie de condiţiile fiziologice, perioada de hibernare sauc ea activă.

Unii compuşi sunt metabolizaţi repede (heptaclor sau albinul) dar metaboliţii lor – heptacloroxid şi diedril sunt persistenţi în organism şi la fel de toxici ca şi compuşii originali.

Bioacumularea

Mulţi dintre compuşi fiind persistenţi în mediu se pot acumula în organimele respective (de ex. reziduul de mirex se acumulează cu un factor de 25 * 106 din apă în ouăle păsărilor de baltă). DDT-ul se acumulează de 700 mii ori în aceleaşi ouă.