Politica de Mediu - Dinamici Conflictuale in Schimbarea Politicilor

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Politica de Mediu - Dinamici Conflictuale in Schimbarea Politicilor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mirela Voiculescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

Introducere

Politica de mediu este una dintre cele mai tineri politici ale UE , fiind consacrată în tratat în 1986, prin adoptarea Actului Unic European (AUE). În retrospectivă, putem totuşi constată o politică europeană de mediu activă pe o perioadă de jumătate de secol, în cursul cărei perioade politică a avansat dinspre periferia proiectului pieţei unice, devenind un obiectiv central al UE.

Acest proces a fost însoţit de câteva dinamici interesante, care îi vor ghida pe cercetătorii UE către o perspectivă diferenţiată asupra elaborării politicilor europene.

Secţiunea istorică ce urmează subliniază strânsă legătură dintre dreptul primar european şi evoluţia acestui sector specific de elaborare a politicilor.Această relaţie nu este, după cum ne-am putea aştepta, doar unilaterală, normele formale din tratate limitând fondul politicii şi implică şi procese formale şi informale de elaborare a politicilor, care determină la rândul lor o ajustare a tratatelor. A doua secţiune elaborează o explicaţie cu privire la rolul actorilor decizionali şi dinamică interacţiunilor dintre aceştia în cursul diverselor faze de elaborare a politicilor, de la stabilirea agendei la punerea sa în aplicare.

În final, capitolul abordează schimbările recente ale politicii de reglementare în UE. Politica de mediu, care a fost multă vreme un prototip al modalităţii de reglementare, trece în prezent prin reforme interesante.Acestea răspund în principal preocupărilor cu privire la lipsa de eficienţă şi eficacitate a reglementării de tip vechi, capturate şi în dezbaterea generală privind “noua guvernanţă”.

Istoric

La sfârşitul anilor ‘50 începutul anilor ‘60, membrii Comunităţii Europene(CE) de atunci adoptaseră deja o consistenţă legislaţie cu privire la standardele de siguranţă pentru radiaţii sau controlul produselor chimice periculoase. Aceste elemente legislative erau legate de dezvoltarea şi modernizarea sectorului industrial în Europa. Noţiunea explicită de politica de mediu s-a dezvoltat totuşi numai începând cu anii ‘70. În “epoca de aur” de la începutul

anilor ‘70 se înmulţeau preocupările legate de efectele dăunătoare asupra mediului ale dezvoltării şi creşterii economice.

Având în vedere ca poluarea aerului şi apei au efecte transfrontaliere, şefii de stat şi de guvern din statele membre CE au decis, în cursul summitului de la Paris din 1972, să propulseze elaborarea unei politici comune de mediu. Comisia a răspuns la aceste semnale prin publicarea în 1973 a unui prim program european de acţiune pentru mediu(PAM), care definea principiile generale ale politicii UE de mediu, precum “prevenirea”, ”acţiunea la sursă” şi “poluatorul plăteşte”.Acestea nu erau numai foarte avansate pentru acea perioadă, dar rămân şi în prezent principiile de bază ale politicii UE de mediu.

Prima directivă privind emisiile autovehiculelor, din 1970, de exemplu, prevedea doar o “armonizare opţională”, în sensul că statele membre nu erau obligate să respecte valori limită predefinite. Totuşi, statele membre nu puteau refuza să aprobe şi să importe automobile care respectau aceste valori, aceasta ducând la o anumită concurenta între reglementările din statele membre. După ce Europa Occidentală a fost recesiune în a doua jumătate a anilor ‘70, a fost şi mai dificil să se ajungă la un acord pe această temă. Pentru a avea o şansă de succes, Comisia a prezentat cele mai multe propuneri ale sale în acest domeniu drept “măsuri economice destinate ameliorării competitivităţii europene sau internaţionale.”

Legătura dintre obiectivele legate de protecţia mediului şi cele legate de piaţa internă devenise o opţiune strategică importantă pentru Comisie, drept răspuns la structura predominantă de valori şi interese din Consiliu. Aceasta se datora şi cadrului juridic al Comunităţii în absenţa oricărei trimiteri explicite către politica de mediu în Tratatul de la Roma , articolul 100 CEE (în prezent articolul 94 TCE) cu privire la piaţa unică ce oferea Comisiei şansa formulării unor propuneri în acest domeniu cu condiţia că politica de mediu să fie “ambalata” drept reglementare pentru eliminarea barierilor netarifare dintre statele membre. Adoptarea directivei din 1979 privind protecţia păsărilor şi a habitatului acestora , care se baza pe articolul 235, a necesitat opt ani de pregătire şi negociere.

În lumina acestor complicaţii, statutul informal al politicii de mediu a CE a luat sfârşit odată cu AUE Noul articol 100a CEE recunoştea implicit competenţa comunitară în reglementarea chestiunilor de mediu în domenii care afectează crearea pieţei interne.

În ceea ce priveşte disputele dintre Comisie şi Consiliu , cel mai bun exemplu în acest sens este Directiva Consiliului 89/428CEE privind procedurilor de armonizare a programelor de reducere, şi în final de eliminare, a poluării produse de deşeurile industriei dioxidului de titan. Comisia a cerut Curţii Europene de Justiţie (CEJ) să anuleze directivă, argumentând că obiectivul principal al directivei era de a îmbunătăţi condiţiile de piaţă pentru industria dioxidului de titan, nu, după cum argumentase Consiliul, protecţia mediului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politica de Mediu - Dinamici Conflictuale in Schimbarea Politicilor.doc

Alte informatii

A fost sustinut in cadrul Facultatii de stiinte, profil: Ingineria mediului