Principalele tipuri de biomi

Biomul este o comunitate biotică caracterizată prin existenţa unor populaţii dominante de plante şi animale, trăiesc într-un anumit climat specific de regulă unor zone geografice mai extinse. Biomul poate fi privit ca o asociaţie de biocenoze adiacente din punct de vedere geografic ceea ce le conferă particularităţi distincte. Deoarece, iniţial definirea biomului a fost aceea de „formaţiuni (asociaţii) vegetale”, majoritatea biomilor sunt denumiţi după tipul vegetaţiei dominante.

Influenţaţi de latitudinea şi altitudinea geografice, de temperatură şi regimul precipitaţiilor, biomii tereştri sunt diferiţi şi includ variate tipuri de păduri, întinderi ierboase (savana, stepă, tundră etc.) şi zone deşertice. Aceşti biomi includ de asemenea comunităţile specifice bazinelor acvatice incluse (lacuri, bălţi, mlaştini, zone umede).

Deşi aceste asociaţii de ecosisteme s-au format în zone geografice distincte, există unele similarităţi ca urmare a selecţiei naturale.

Diversitatea speciilor de animale, precum şi a speciilor vegetale subdominante, care sunt de regulă caracteristice fiecărui biom, este controlată de condiţiile de mediu şi de productivitatea vegetaţiei dominante. În general, diversitatea speciilor este mai mare dacă producţia primară netă este suficient de mare şi există condiţii favorabile de umiditate şi temperatură.

Adaptarea speciilor şi specializarea nişelor trofice pot fi observate foarte bine la nivelul biomilor. Organismele care ocupă nişe trofice asemănătoare, în ecosisteme similare dar separate geografic, aparţin unor specii diferite care au dezvoltat însă adaptări similare, ca răspuns la modificarea similară a factorilor de mediu.

Principalele tipuri de biomi sunt următoarele:

1. Tundra arctică şi alpină.

Tundra este un biom caracterizat de o vegetaţie din care lipsesc arborii şi arbuştii de talie mare, dar în care există plante de talie mică, iar suprafaţa solului este umedă si are o structură spongioasă, larg răspândit în jurul latitudinii nordice de 60 grade. În adâncime, de câţiva centimetri până la câţiva metri, în funcţie de zona geografică şi evoluţia temperaturii, solul este îngheţat permanent alcătuind aşa numitul permafrost. Astfel se explică absenţa plantelor cu rădăcini viguroase (arbori, arbuşti etc.).

În cadrul acestui tip de biom atât precipitaţiile cât şi procesul de evaporare au valori minime, iar în majoritatea zonelor temperatura medie în sezonul cald nu depăşeşte 100C. Chiar în sezonul umed, valoarea precipitaţiilor nu este mai mare de 25 mm, dar suprafaţa solului este deseori saturată cu apă datorită ratei extrem de scăzute a evapotranspiraţiei.

Diversitatea speciilor care populează tundra este scăzută. Plantele sunt reprezentate de câteva specii de arbuşti pitici, câteva specii de plante ierboase, specii de plate cu flori, dintre care cele mai comune aparţin familiei Cyperaceae, muşchi şi licheni. Plantele cele mai caracteristice tundrei sunt lichenii, de tipul aşa numitei „iarba renului” (Cladonia sp.). Lichenii sunt plante mici, verzi, nevascularizate care aparţin clasei Musci , filumul Bryophyta.

Mamiferele sunt reprezentate de ierbivore ca renii, boul moscat, mamifere din familia Leporidae, genul Lepus (asemănătoare cu iepurii, dar cu urechile şi picioarele mai mari), rozătoare ale genului Microtus (asemănătoare cu şobolanii) şi lemingi (rozătoare aparţinând genului Lemmus). Dintre speciile carnivore mai frecvente sunt vulpea arctică, ursul polar şi lupii. Atât reptilele cât şi amfibienii sun slab reprezentate sau lipsesc datorită temperaturilor scăzute. Tundra alpină este în oarecare măsură similară tundrei arctice, dar lipseşte permafrostul iar suprafaţa solului nu este la fel de umedă, datorită unei drenări mai bune a apei.

2. Pădurile boreale de conifere.

Acest biom este reprezentat de păduri umede şi reci de conifere (sau taiga) care se întind pe suprafeţe vaste, pe mai multe continente, între paralelele de 45 şi 57 grade latitudine nordică. Climatul este rece şi foarte rece cu un surplus de umezeală în timpul verii. Vegetaţia predominantă este reprezentată de diferite specii de conifere dintre care cele mai comune sunt: Picea glauca, Abies balsamea, Pinus resinosa, Pinus strobus, Picea mariana, Pinus contorta, Pinus ponderosa etc.). Datorită ecranării energiei luminoase, plantele situate pe verticală la nivelul inferior sunt mai slab reprezentate.

Solul pădurilor boreale este caracterizat de o litieră adâncă şi o descompunere lentă a materiei organice datorită temperaturilor scăzute, este un sol acid, cu un deficit de substanţe minerale datorită mineralizării lente şi a faptului ca apa de precipitaţii antrenează şi îndepărtează majoritatea mineralelor.