Protecția solului și a subsolului

Solul poate fi poluat :

-direct prin deversari de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi pesticide aruncate pe terenurile agricole ;

-indirect, prin depunerea agenţilor poluanti ejectaţi iniţial în atmosferă, apa ploilor contaminate cu agenti poluanţi “spălaţi” din atmosfera contaminată, transportul agenţilor poluanţi de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.

Caracteristicile solului sint legate direct de productivitatea agricola. Chimizarea in exces a agriculturii duce la tulburarea echilibrului solului ca si la acumularea in sol si in apa freatica a unor substante minerale (ex.: nitriti care au efect methemoglobinizant pentru om si animale si distrug bacteriile fixatoare de azot atmosferic)

Pesticidele, nebiodegradabile in majoritatea lor, se concentreaza de-a lungul lanturiloe trofice, fiind toxice pentru plante si animale. De asemenea, daunatorii devin rezistenti la pesticide, fiind necesara crearea de noi substante de sinteza, eficiente dar mai toxice pentru mediu. Combaterea biologica a daunatorilor e o solutie pentru reducerea poluarii solului.

Acidificarea este procesul prin care suprafata pamantului este "saracita" in baze si sufera continuu o crestere a aciditatii, ducand la degradarea solului si a apelor precum si la deteriorarea ecosistemelor aferente.

Prognozele arata ca acidificarea solului produce importante daune in special asupra agriculturii. Metode de combatere a efectelor acesteia exista, dar costurile sunt foarte ridicate. Impactul cel mai puternic se face simtit asupra agriculturii, ceea ce afecteaza in mod special populatia saraca. Statisticile indica o degradare globala de 2000 milioane de hectare de pamant, o suprafata echivalenta cu o treime din suprafata agricola globala si suprafata ocupata de padure.

Peste 300 de milioane de hectare se gasesc la un nivel de degradare astfel incat se considera ca fenomenul este ireversibil.

Productia de energie (incluzand biomasa si biogazul) nu sunt cauze majore ale degradarii solului, dimpotriva aceasta poate juca un rol pozitiv in stoparea fenomenului. De exemplu introducerea unui sistem modern de producere a energiei pe baza de biomasa ar putea actiona asupra pretului de piata al biomasei si al face profitabil pentru restaurarea unor zone cu potential productiv afectate de degradarea si transformarea acestora in asa numite " ferme energetice"

La nivelul judetului Sibiu, poluarea chimica cea mai extinsa si cu efecte agresive, deosebit de puternice asupra solului este poluarea cu metale grele (plumb, zinc, cadmiu) si dioxid de sulf din zona Copsa Mica.

Desi, la ora actuala, este de remarcat reducerea concentratiei de metale grele din sol, fata de anii precedenti, acestea se regasesc în sol în concentratii peste limita pragului de alerta.

De remarcat, deasemenea, si reducerea arealului de maxima poluare si a celui de poluare medie.

Natura complexa a emisiilor si actiunea sinergica a poluantilor afecteaza activitatea microbiologica, fapt ce duce la încetinirea pâna la disparitie a proceselor de humificare. Poluarea solurilor din zona Copsa Mica afecteaza ecosistemele agricole si forestiere. Astfel, solurile au fertilitate scazuta, încadrându-se în clase inferioare de fertilitate. Suprafata afectata însumeaza 18.630 ha teren agricol si 3.245 ha fond forestier.

Cele opt halde urbane de deseuri existente in judetul Sibiu ocupa o suprafata totala de 17 ha, iar rampele rurale 2 ha.

Dat fiind amenajarea si exploatarea necorespunzatoare a acestora, ele constituie zone cu poluare critica.

Nivelul contaminării solului depinde şi de regimul ploilor. Acestea spală în general atmosfera de agenţii poluanţi şi îi depun pe sol, dar în acelaşi timp spală şi solul, ajutând la vehicularea agenţilor poluanţi spre emisari. Trebuie totuşi amintit că ploile favorizează şi contaminarea în adâncime a solului.

Într-o oarecare măsură poluarea solului depinde şi de vegetaţia care îl acoperă, precum şi de natura însaşi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmărirea persistenţei pesticidelor şi îngrăşămintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul econamic şi de protejare a mediului cere ca atât ingrăşămintele cât şi pesticidele să rămână cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luată de vânt, alta este spălată de ploi, iar restul se descompune în timp, datorită oxidării în aer sau acţiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol.

Întrucât deplasarea pesticidelor şi a îngrăşamintelor din locul pe care au fost administrate mediului constituie un risc grav de poluare a mediului, s-au încercat metode pentru mărirea persistenţei lor prin aditivi chimici. Spre exemplu persistenţa heptaclorului în sol a fost mărită:

cu 18% prin adaus de ulei lubrefiant mineral

cu 52% prin adaus de răşină de Piccopale ;

cu 30% prin adaus de polistiren alchilat ;

cu 29% prin adaus de plastifiant aromatic.

cu 21% prin adaus de fracţiuni grele aromatice din petrol.

Experienţa a arătat că persistenţa pesticidelor mai depinde şi de natura solului : ea este mai mică în solurile cu conţinut anorganic mai bogat (nisipuri, argile) decât în substanţe organice.