Radiatia Solara

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Radiatia Solara.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

Radiaţia solară, ca principal factor genetic al climei, determină atât zonele de climă de pe glob, cât şi variaţia periodică a principalelor elemnte meteorologice din cursul anului şi din cursul zilei, anume anotimpul ploios şi cel secetos, in zonatemperată, precum şi noaptea şi ziua din zona polară. Variaţia insolaţiei, a temperaturii şi a celorlalte elemente meteorologice din cursul zilei este maximă in zona temperată şi mai ales în regiunile continentale, unde contrastul între zi şi noapte este maxim, mai ales când cerul este senin.

Radiaţia solară este vitală pentru viaţa de pe Pământ, in cele două forme ale sale sub care se propagă in sistemul nostru solar: radiaţia sub formă de unde (ondulatorie, acustică şi electromagnetică) şi radiaţia corpusculară (vântul solar, raze cosmice solare, provenite din erupţii şi neutrini solari cu putere maré de pătrundere, cu rol important in reacţiile de fuziune in lanţ, care constituie sursa energiei Soarelui).

Radiaţia electromagnetică se propagă în spaţiu sub formă de unde electromagnetice, cu diferite lungimi de undă: de la unde gama, Röntgen, la spectrul solar şi unde scurte, radio şi unde lungi.

Valoarea intensităţii radiaţiei solare la limita superioară a atmosferei este de 1,98cal/cm2min. Circa 40% din această radiaţie incidentă la limita superioară a atmosferei este reflectată înapoi în spaţiul interplanetar. Restul de 60% se transformă în energie calorică, care este sursa de încălzire a sprafeţei planetei şi a atmosferei şi, totodatăsursa proceselor chimice şi biologice de pe Pământ şi din atmosferă.

La trecerea prin atmosfera terestră, radiaţia îşi schimbă intensitatea şi compoziţia spectralădatorită difuziei şi absorbţiei.

Fluxurile radiative cuprind: radiaţia directă ce vine direct de la discul solar, radiaţia difuză care, însumată cu prima, constituie radiaţia globală care ajunge la suprafaţa Pământului, radiaţia efectivă (diferenţa dintre radiaţia proprie a suprafeţei terestre şi partea absorbită de aceasta a contraradiaţiei atmosferice) şi radiaţia reflectată de suprafaţa terestră.

Radiaţia directă

Reprezintă partea din radiaţia solară cu lungimi de undă cuprinse între 0,29 μ şi 5,0 μ, care ajunge pe suprafaţa terestră nemodificată, sub forma unui fascicul de raze paralele. Este cel mai important component al bilanţului radiativ şi este caracterizată prin două mărimi: intensitate şi insolaţie. Intensitatea defineşte energia fluxului radiativ respectiv în timp de un minut pe un centimetru pătrat de suprafaţă 50 neagră aflată perpendicular pe direcţia fluxului, iar insolaţia este cantitatea de radiaţie solară directă ce cade pe o suprafaţă orizontală.

Radiaţia difuză

Reprezintă partea din radiaţia solară directă care ajunge la suprafaţa terestră, din toate direcţiile, după ce a fost difuzată de către moleculele gazelor componente ale atmosferei şi de particulele solide şi lichide aflate în suspensie. Depinde de: latitudine, altitudine, înălţimea Soarelui deasupra orizontului, transparenţa aerului, nebulozitate, prezenţa sau absenţa stratului de zăpadă.

Valorile intensităţii radiaţiei solare difuze sunt mici pe timp senin (10-20 cal/cm2min.) şi cresc pe timp noros şi ceţos, de 3-4 ori comparativ cu valoarea de pe timp senin.

Fisiere in arhiva (1):

  • Radiatia Solara.doc