Regiunile Polare

Întunericul permanent şi temperaturile sub zero ale iernii fac din regiunile polare cele mai inospitaliere locuri de pe Pământ. Sezonul de vară, însă, încurajează viaţa sălbatică să găsească metode ingenioase pentru a supravieţui condiţiilor vitrege.

Staţia de cercetări Vostok, în inima Antarcticii îngheţate este cel mai rece punct de pe Pământ. În timpul unui val de căldură, temperatura aerului se poate ridica până la -21°C, dar temperatura medie a verii este sub -33°C. În miezul iernii antarctice, media scade vertiginos la -68°C, cu o minimă extremă de -88°C. Soarele iernii nu răsare niciodată peste orizontul sumbru, de aceea, timp de şase luni, continentul este învăluit în întuneric.

Terenul stâncos este îngropat sub o pătură de gheaţă, groasă de aproximativ 2 km, care s-a format din straturi suprapuse de zăpadă, care nu s-a mai topit niciodată. Zăpada se acumulează încet, deoarece în mare parte a Antarcticii centrale cantitatea anuală de precipitaţii este echivalentul a 20 cm de ploaie – mai puţin decât în Sahara.

Nici o vietate nu poate supravieţui în condiţiile ostile ale Polului Sud, inima acestui deşert congelat. Totuşi la o distanţă de numai 260 km, pe vârfurile Munţilor Queen Maud, stâncile ieşite la suprafaţă au o vegetaţie săracă de muşchi frunzoşi, licheni şi muşchi pieloşi. Iarna, munţii sunt reci şi întunecaţi, ca pătura de gheaţă înconjurătoare, dar vara stâncile absorb căldura de la soarele care străluceşte 24 de ore pe zi, şi se încălzesc până la aproximativ 6°C. Astfel, plantele pot creşte şi se pot reproduce, formând preşuri şi perne mici pentru protecţia reciprocă de vântul tăios.

Pe măsură ce se apropie iarna, şi temperaturile încep să scadă din nou foarte mult, plantele pierd apă, pentru a-şi transforma seva celulelor într-o soluţie „antigel” concentrată, zaharoasă, care ajută la prevenirea formării cristalelor de gheaţă letale în celule. În această stare ele rămân inactive tot timpul lunilor întunecoase ale iernii, aşteptând ca puţinele săptămâni de soare de vară să le trezească şi să le răsplătească suferinţele.

Strategia de supravieţuire a acestor plante antarctice simple este tipică pentru regiunile polare. Prinsă în capcană de condiţiile dificile de viaţă în întuneric şi frig din cea mai mare parte a anului, viaţa sălbatică polară cunoaşte o explozie în timpul verii scurte, pe măsură ce lumina puternică a soarelui injectează o doză masivă de energie în ecosistem. Plantele verzi absorb energia solară, şi, prin fotosinteză, o transformă în hidraţi de carbon, proteine şi grăsimi, pentru a-şi construi şi alimenta celulele. Animalele erbivore mănâncă plantele, prădătorii devorează animalele, şi astfel continuă ciclul vieţii. Când soarele dispare toamna, plantele se opresc din creştere, şi din înmulţire, erbivorele rămân fără hrană şi prădătorii se luptă să găsească hrană. Întregul sistem îşi încetineşte activitatea, abia vegetând, până când soarele reapare, trezindu-l.

Oceanele înfloritoare

În apropierea Polului Sud, ritmul accelerat al vieţii din timpul verii este greu de observat, deoarece puţine specii de plante si de animale reuşesc să supravieţuiască aici. Totuşi, pe marginile continentului, energia soarelui alimentează o răbufnire de activitate pe ţărmurile oceanului. Aceasta se întâmplă în mare parte deoarece clima este mai blândă pe coastă, dar în principale pentru că principala sursă de viaţă pe Antarctica este oceanul înconjurător.

În comparaţie cu uscatul, mările polare sunt un mediu ferit. Apa sărată a mărilor îngheaţă la circa -1,9°C, deci dacă nu îngheaţă, marea este mult mai călduroasă decât uscatul în timpul iernii, oferind un liman sigur pentru organisme. Oceanele polare reci conţin o cantitate mare de dioxid de carbon şi oxigen dizolvat şi sunt deosebit de bogate în minerale, ridicate de pe fundul lor de curenţii oceanici provocaţi de vânt. Drept rezultat, apele sunt nebănuit de fertile, asigurând condiţii ideale pentru grădinile plutitoare de alge microscopice, numite fitoplancton.

Pe toată durata iernii, creşterea fitoplanctonului este controlată de pătura de gheaţă care se formează la suprafaţa apei; aceasta nu doar izolează apa de aerul foarte rece de deasupra, ci previne şi pătrunderea în adâncuri a energiei luminoase. Primăvara, când se topeşte gheaţa care acoperă marea, apa este brusc iluminată de soare 24 de ore pe zi; fitoplanctonul explodează într-o prolifică creştere şi reproducere, şi, curând mare este plină de plante. Algele înfloritoare atrag o mulţime de animale plutitoare minuscule, precum roiurile mari de crevete fosforescente, care prosperă în oceanul polar sudic, şi întreaga masă asigură hrană din belşug pentru peşti, crustacee, calmari şi animalele care le pradă pe acestea.