Stiluri Arhitecturale Peisagere

PRINCIPII DE BAZA IN IMPLEMENTAREA STILURILOR

ARHITECTURALE PEISAGERE

Oricare ar fi scala unui proiect, arhitectul trebuie sa studieze mai intai cu toata atentia lotul alocat. Singur sau impreuna cu reprezentantii primariei sau cu arhitectul care se ocupa de partea de constructie, arhitectul peisagist evalueaza daca locul propus este potrivit proiectului. Trebuie sa ia in considerare aspectul general, climatul, calitatea solului si nu in ultimul rand costurile. Dupa ce a analizat toate aceste informatii, arhitectul incepe efectiv designul.

Este realizat un plan general, care poate fi o gradina obisnuita, bazat pe o aranjare simetrica a elementelor sau dimpotriva una informala, pentru a profita la maxim de caracteristicile naturale ale lotului. Planul poate fi cel al unei gradini japoneze in care portiunile de nisip si pietrele, aranjate aparent dezordonat, completeaza florile, sau o varianta simplificata a unei portiuni cat mai naturale de arbusti si plante marunte.

Proiectul este are la baza criterii stricte de scala si proportionalitate. O gradina de mici dimensiuni, incadrata de un gard sau zid inalt, trebuie sa fie vizibila proprietarului, fiind aflata la mica distanta de locuinta acestuia. Dar un parc de mari dimensiuni, eventual situat in centrul unui oras, lasa loc pentru grupuri de arbori sau spatii imense, libere si deschise. Un proiect bun ia in considerare si formatiunile naturale, precum dealurile sau lacurile, putand sa le pastreze sau sa le modifice, in functie de viziune si de buget. Totul este ca varianta finala a proiectului sa respecte scala si proportiile. O gradina de mici dimensiuni, exemplu, incadrata de un gard sau un zid inalt trebuie sa se gaseasca in apropierea casei, ca o prelungire a acesteia, pentru a fi usor apreciata. Un parc de mari dimensiuni, situat in centrul unui oras, va oferi vizitatorilor spatii largi, deschise si palcuri dense de copaci. Proiectul trebuie sa foloseasca la maxim si formatiunile naturale - dealuri, vai, rauri, lacuri, - pe care le pastreaza, le amenajeaza sau le modifica radical. In plan pot fi incluse si subdiviziuni ale spatiului, fie ca este vorba de parcele de teren distincte, amenajate pentru ca respecta o simetrie generala sau un lot impartit in portiuni mari, unde separarea nu este distincta.

Arhitectul peisagist trebuie sa ia in considerare si contrastele intre zone cauzate de climat. La fel, contrastul dintre culori, dimensiuni ale elementelor sau tipurile de plante si accesorii este un element esential. Speciile care vor fi plantate pot fi alese in functie de anotimp, pentru ca diferitele portiuni ale gradinii sa infloreasca in momente diferite ale anului, asa ca arhitectul va trebui sa aiba cunostinte macar de baza din domeniul floriculturii, sau sa apeleze la un specialist in domeniu. Un proiect trebuie sa ia in considerare si caracteristicile, nevoile si limitele fiecarei specii. Celelalte elemente care alcatuiesc proiectul pot fi : fantani, helestee, scupturi, banci, ziduri, alei, terase, chioscuri.

ETAPELE PROIECTARII PEISAGISTICE

1. Analize Analize de mediu

- Analiza reliefului (presupune disponibilitatea ridicarii topografice)

- Analiza sistemului hidrografic (presupune si informatii legate de sistemul freatic)

- Analiza solurilor

- Analiza microclimatului

- Analiza vegetatiei (presupune releveul vegetatiei, tipul si varsta aproximativa a speciilor)

- Analiza ecosistemelor in ansamblu (identificarea habitatelor si a biocenozelor specifice)

- Analiza poluarii (tipuri, surse si zone de dispersie)

- Analiza peisagistica (ana.lize sensibile agregate si obiectivate)

TIPURILE DE SPAŢII VERZI

Spaţiile verzi din interiorul localităţilor cuprind: parcuri, grădini, scuaruri, fâşii verzi şi aliniamente stradale de arbori, plantaţii în jurul unordotări publice, plantaţiile din ansamblurile de locuinţe, amenajările peisa­gistice din incintele instituţiilor, întreprinderilor, unităţilor social-cultu-rale, expoziţiilor, grădinilor zoologice, plantaţiile aferente cimitirelor, ba­zele de producţie floricolă şi arboricolă şi alte plantaţii.

Spaţiile verzi din exteriorul localităţilor cuprind: zone de agrement (păduri-parc, păduri de agrement, ştranduri ş.a.), plantaţii de-a lungul căilor de transport rutier şi feroviar, plantaţii de protecţie (a apelor, solului, loca­lităţilor, staţiunilor balneo-climaterice etc.) şi unele spaţii verzi, menţionate în categoria anterioară, dacă sunt situate în afara localităţilor

ÎN RAPORT CU ACCESIBILITATEA POPULAŢIEI

-publice (de folosinţă generală, cu acces nelimitat) - de exemplu, parcurile, grădinile şi scuarurile publice, spaţiile verzi stradale etc;

-cu acces limitat - de exemplu, parcurile şi bazele sportive, amenajările peisagistice din incintele instituţiilor, întreprinderilor, hotelurilor şi restaurantelor, grădinile botanice şi zoologice, spaţiile verzi de pe lângă complexele de locuit, grădinile locuinţelor individuale ş.a. Unele dintre aces­

tea au caracter privat.