Sursele de poluare ale aerului atmosferic și componenta de bază a poluanților

Introducere

Aerul atmosferic, alături de alte componente ale mediului ambiant, are o însemnătate vitală foarte importantă pentru natură. Aerul este un amestec de azot şi oxigen necesar activităţii vitale a organismelor aerobe, inclusiv a oamenilor. Acest amestec conţine şi o cantitate neînsemnată de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon, ra¬don, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apă şi alte particule, care practic nu au nici o influenţăasupraorganismelorvii. Dar dezvoltarea societăţii umane, spre regret, duce la crearea unui impact antropic şi tehnogen negativ asupra ca¬lităţii aerului.

Poluarea aerului este generată în special de folosirea energiei şi de ac¬tivităţile de transportare. Urbanizarea, dezvoltarea industriei şi a transportului provoacă emisii cu concentraţii mari de substanţe poluante în atmosferă, emisii care duc la efecte nocive asupra naturii şi a tuturor organismelor vii. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănă¬tăţii, circa 70% din populaţia urbană a lumii respiră aer poluat şi doar circa 10% din populaţia lumii respiră aer, ca¬litatea căruia este în limitele accepta¬bilităţii.

Arderea combustibilului şi deşer¬tizarea teritoriilor duc la creşterea ni¬velului emisiilor bioxidului de carbon care este principalul gaz de seră şi care dă o creştere anuală a temperaturii bi¬osferei de circa + 0,3 oC. În aşa mod starea climei pe planeta noastră se în¬răutăţeşte din an în an.

Activitatea prioritară în domeniul ecologiei constă în studierea relaţiilor organismelor vii cu mediul ambiant (ISO 6107/3-85). Ecologiştii acordă o atenţiei deosebită protecţiei aerului atmosferic deoarece poluarea atmosfe¬rei cauzează la consecinţe negative pe scară globală:

- distrugerea stratului de ozon;

- efectul de seră, legat de majorarea volumului emisiilor în atmosferă a bio¬xidului de carbon, protoxidului de azot şi metanului;

- ridicarea temperaturii planetei;

- înrăutăţirea sănătăţii oamenilor, impactul nociv asupra plantelor şi ani¬malelor.

Sursele de poluare a aerului atmo¬sferic se împart în:

- naturale (erupţii vulcanice, furtuni de praf ş. a.),

- de caracter antropogen, legate cu activitatea vitală a omului.

Sursele cele mai importante de po¬luare a atmosferei sunt: transportul, obiectele industriale, centralele ter¬moelectrice. Aceste surse elimină can¬tităţi mari de substanţe toxice specifice,care uneori nu pot fiidentificate,darprincipalii poluatori, care se elimină în cantităţi mari sunt: oxizii de carbon, de azot, bioxidul de sulf, praf ş. a. Pentru micşorarea nivelului poluării atmosfe¬rei de către întreprinderile industriale se utilizează diferite metode, cum ar fi,deexemplu: se perfecţionează procesele tehnologice, se efectuează ermetizarea instalaţiilor tehnologice, se construiesc diferite instalaţii de purificare ş.a.

La mijloacele de transport pentru micşorarea emisiilor toxice se insta¬lează catalizatori, se utilizează aditivi contra fumului la motoarele diesel ş. a.

În ţara noastră, unde situaţia econo¬mică este dificilă,celmaimultpolueazăaerul atmosferic transportul auto: suma poluanţilor emişi de autotransport este mult mai mare decît suma poluanţilor de la sursele staţionare. Îndeosebi, acest lu¬cru este caracteristic pentru oraşe. Spre exemplu, în mun. Chişinău transportului auto îi revin 93% din toate emisiile de gaze nocive în atmosferă, în mun. Băl¬ţi – 94,2% şi în mun. Cahul – 96%. În medie pe ţară transportului auto îi revin 87,5% di volumul sumar al substanţelor nocive emise în aerul atmosferic.

Majorarea numărului unităţilor de transport influenţeazănegativasuprastării bazinului aerian. Situaţia se acuti¬zează şi din cauza că în ţară se importă şi se utilizează autovehicule vechi, ter¬menul de exploatare al cărora este mai mare de

5-7 ani.

1 Sursele de poluare ale aerului atmosferic si componenta de baza a poluantilor

1.1. Sursele de poluare ale aerului atmosferic

Atmosfera cuprinde mai multe zone care se succed în altitudine şi în care presiunea descreşte progresiv: troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera şi exosfera. Primele două straturi prezintă un interes deosebit din punct de vedere al circulaţiei şi dispersiei poluanţilor.

Troposfera este pătura cea mai joasă a atmosferei, se întinde până la altitudinea de 8 – 15 km şi cuprinde circa 80 – 90% din masa gazelor din atmosferă. Temperatura scade progresiv şi rapid, ajungând la – 60o C la limita superioară a troposferei, numită tropopauză, situată la 9 km la poli şi 15 km la ecuator.

Stratosfera se întinde de la nivelul tropopauzei până la altitudinea de 35 – 50 km, aerul este rarefiat, iar temperatura atinge –85o C, chiar la 18 km deasupra regiunilor ecuatoriale. În stratosferă, ozonul are concentraţii foarte ridicate, formând pătura sau ecranul de ozon. Concentraţia maximă a ozonului în stratosferă este atinsă la 30 de km în regiunea ecuatorială şi la 18 km în regiunea polilor. Cantitatea de vapori de apă din stratosferă este foarte mică, datorită temperaturilor scăzute la această altitudine.

În atmosferă compoziţia chimică a aerului este relativ constantă fiind formată din azot (78,01%), oxigen (20,95%), argon (0,93%), bioxid de carbon (0,032%) şi alte gaze (0,08%). Compoziţia chimică a aerului nu este statică, ci se află într-un echilibru dinamic, rezultat din acţiunea organismelor vii asupra atmosferei, hidrosferei şi litosferei sau din acţiunea unor fenomene din litosferă, precum vulcanismul, asupra atmosferei.