Tundra

Introducere

Tundra este cel mai tânăr biom, format acum aproximativ 10 000 de ani.

Este o zonă de vegetaţie situată la nord de zona pădurilor, în apropierea zonei polare arctice, formată din muşchi, licheni, unele graminee, arbuşti pitici, tufişuri scunde ş.a. (fr. „toundra”)

1. Localizare

Tundra este localizată în emisfera nordică între 55° şi 70° latitudine nordică, aceasta ocupă 20% din suprafata Terrei.

Tundra este o zonă de vegetaţie situată la nord de zona pădurilor, ocupând regiunile cu climă subarctică (extremitatea nordică a Europei, Asiei şi Americii de Nord şi unele regiuni din sudul Oceanului Îngheţat sau Arctic).

Fig. 1. Repartiţia tundrei pe glob

Tundrele sunt formatiuni ierboase, subarvustive şi aburstive scunde, deschise, formate sub influenţa climatului aspru polar, situate la limita pădurilor de conifere, între silvotundre şi deserturi nivoglaciare.

După poziţia lor pe glob, tundrele se împart în arctice şi antarctice.

Tundrele arctice ocupă Islanda, nordul peninsulei Scandinave, extremul

nordic al Rusiei, estul Canadei.

2. Caracteristicile tundrei

Acesta se caracterizează printr-un climat foarte aspru cu temperaturi medii anuale oscilând îintre 0º C şi -40º C în tundra europeană şi între -9º C şi -14º C în tundra asiatică. Precipitaţiile medii anuale sunt variabile 300-400 mm în tundra europeană şi sub 250 mm în tundra asiatică; stratul de zapadă nu depăseste 30 cm. Iarna, care este de fapt o lungă noapte polară pentru că soarele nu se ridică deasupra orizontului timp de 7-9 luni, este geroasă cu media lunii ianuarie de -40,1º C. În acest anotimp se produc vânturi puternice şi fenomene luminoase numite aurore boreale, datorită razelor crepusculare emise de soare, iar verile sunt scurte şi racoroase.

Fig. 2. Grafic temperaturi si precipitatii anuale

Învelişul edafic este constiuit din podzoluri şi soluri mlăştinoase, sărace în substanţe nutritive. Vara solurile se dezgheaţă pe o grosime de 0,2 - 1,6 m, stratul de adâncime permanent înghetat (permafrost) menţinând la suprafata apele rezultate din topirea gheţii.

Toate aceste particularităţi ale mediului determină caracterul floristic sărac al tundrelor. În lupta împotriva temperaturilor scazute, a uscăciunii şi a vântului, plantele din tundră au caractere de adaptare remarcabile. Astfel, multe specii sunt sempervirescente, scunde, unele târâtoare, altele cresc dese în perniţe sau ca tufişuri mici. În general, plantele au o înfaţişare xeromorfă, frunzele sunt mici, uneori acoperite cu peri protectori. Sistemul radicular se dezvoltă în stratul superior al solului. Perioada de vegetaţie este scurtă şi creşterea înceată, de aceea plantele au o înalţime mică. În tundră lipsesc pădurile; numai la limita sudică, în silvotundră, cresc arbori care fac trecerea spre zonele de păduri.