Abordări Conceptuale Privind Resursele Umane

1. Definirea resurselor umane

Noţiunea de „resurse umane” defineşte o categorie social-economică relativ complexă. Complexă deoarece subiectul - omul - este mult mai special decât celelalte resurse - bani, maşini sau utilaje. Omul, cu toate laturile personalităţii sale, cu frustrările şi trebuinţele care îi sunt specifice şi care îl fac unic, aşa cum unică este şi contribuţia sa la atingerea obiectivelor organizaţiei din care face parte.

Definiţiile întâlnite în literatura de specialitate care abordează aceste categorii sunt diverse. În continuare voi prezenta câteva formulări reprezentative pentru ceea ce se înţelege în momentul de faţă prin resurse umane:

- „Resursele umane reprezintă organizaţia; oamenii reprezintă o resursă comună şi

totodată, o resursă cheie, o resursă vitală, de azi şi de mâine, a tuturor organizaţiilor, care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competiţional al acestora” .

- „Resursele umane au caracteristici speciale care determină nemijlocit gradul de

folosire şi valorificare eficientă a celorlalte resurse” .

- „Resursele umane reprezintă ansamblul personalului care influenţează, prin

calitatea pregătirii profesionale şi prin participarea sa, progresul firmei” .

- „Resursele umane adecvate sunt persoanele dintr-o organizaţie care îşi aduc o

importantă contribuţie la îndeplinirea obiectivelor sistemului de management’’.

- „Resursele umane sunt acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurare a competitivităţii necesare, deoarece resursele umane sunt valoroase, rare, dificil de imitat şi, relativ, de neînlocuit”.

Definiţiile de mai sus relevă importanţa resurselor umane în cadrul organizaţiilor, iar toate atributele care sunt asociate acestora corespund poziţionării lor actuale în teoria managementului. în ceea ce priveşte afirmaţia conform căreia acestea sunt „de neînlocuit”, considerăm că este special exagerată pentru a sublinia dificultatea unui proces care implică costuri suplimentare sporite (cu recrutarea, selecţia şi eventual cu pregătirea noilor angajaţi). Pe de altă parte, este perfect justificată dacă ne gândim că resursele umane nu se pot înlocui „peste noapte”, ci în urma unui proces care necesită un anumit interval de timp.

Chiar dacă în literatura de specialitate definirea resurselor umane precede de multe ori teoria de management a resurselor umane, Huczynski şi Buchanan constatau în „Organizational Behavior” că „resursele umane reprezintă o formulare deranjant de distantă pentru oameni”, afirmând că pentru foarte mulţi nu este nimic mai mult decât un jargon inocent care să înlocuiască termenul de „om”. Atunci când planifici „resurse umane” poate fi mai uşor să iei decizii incomode. Formularea sună ca o decizie economică raţională, echidistantă, fără intruziuni morale sau personale. Dacă ar fi utilizat termenul „oameni”, obiectivitatea nu ar fi aceeaşi. Aceiaşi autori motivau utilizarea acestui termen prin faptul că percepţia resurselor ca pe active şi nu ca pe fiinţe umane face mai uşoară luarea unor decizii incomode, de concediere (e mai uşor pentru un manager să concedieze resurse umane decât să concedieze oameni).

Resursele umane trebuie să fie cele potrivite, la locurile potrivite, cu abilităţile potrivite, la timpul potrivit. Angajaţii nu se mai împart în muncitori şi şefi, ci în colaboratori interni ai companiei şi lideri oficiali, top manageri, manageri de compartimente, supervizori, coordonatori de proiecte, consultanţi etc. Este căutat cu orice preţ succesul în afaceri, iar asupra angajaţilor acţionează o presiune imensă - cea care îi face responsabili de maximizarea rezultatului afacerii .

În condiţiile unei societăţi în permanentă schimbare, în condiţiile actuale în care tehnologiile se modifică extraordinar de repede, lipsa de investiţii în resursele umane duce mai devreme sau mai târziu la moartea organizaţiei.

2. Rolul şi caracteristicile resurselor umane în succesul întreprinderii

Marea majoritate a tratatelor de economie prezintă detaliat toate resursele angrenate în procesul economic şi importanţa lor. Cele mai multe dintre acestea sunt unanime în a afirma că, de departe, cele mai înseninate dintre acestea sunt resursele umane. Astfel, rolul factorului uman în realizarea progresului începe să fie din ce în ce mai bine cunoscut. Resursele umane sunt cele care influenţează hotărâtor rezultatul economic. Din acest motiv, toate disciplinele care doresc să investigheze progresul economic acordă un spaţiu, mai larg sau mai restrâns factorului uman şi contribuţiei acestora la obţinerea rezultatelor.

Cu toate că oamenii sunt „măsura tuturor lucrurilor”, nu tot timpul în cadrul firmelor, importanţa lor este apreciată la reala valoare. Cauzele sunt diverse: de la o subestimare a motivării, la teama că angajaţii, prin realizarea propriei lor importanţe vor cere drepturi salariale sporite.

Indiferent însă de atitudinea întâlnită în practică, nimeni, nici chiar cel mai reticent sau reţinut manager nu poate tăgădui că resursele umane sunt cele care identifică oportunităţile strategice ale organizaţiei, care concep bunurile şi serviciile de la faza de idee până la realizarea lor fizică şi care le comercializează.