Abuzul de poziție dominantă

Pozitia dominanta reprezinta acel nivel al puterii economice care permite unei firme sa influenteze in mod covarsitor conditiile in care se manifesta concurenta pe piata relevanta.

Pentru a se stabili daca o firma detine pozitie dominanta pe piata, trebuie verificat daca respectiva intreprindere isi permite sa se manifeste pe piata in mod independent de concurentii, clientii si in final de consumatorii sai.

O astfel de intreprindere isi poate folosi pozitia detinuta:

- pentru a-si scoate concurentii din piata

- pentru a impiedica accesul unor noi concurenti pe piata

- pentru a-si exploata clientii sau furnizorii

Articolul 82 din Tratatul Comisiei Europene (TCE) declara ca fiind incompatibil cu piata comuna orice abuz din partea uneia sau mai multor intreprinderi de pozitia dominanta in piata comuna ori intr-o parte substantiala a ei, in masura in care el afecteaza comertul dintre state, un astfel de abuz constand in special in :

- impunerea in mod direct sau indirect de preturi de vanzare sau cumparare neechitabile sau de alte conditii comerciale incorecte

- limitarea productiei, pietei de desfacere ori a dezvoltarii tehnice in prejudiciul beneficiarilor lor

- aplicarea de conditii diferite, tranzactiilor echivalente incheiate cu alti parteneri comerciali, situandu-i prin aceasta intr-un dezavantaj concurential

- determinarea incheierii de contracte cu conditia acceptarii de catre celelalte parti a unor obligatii suplimentare care prin natura lor sau potrivit uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte

Interzicerea practicilor abuzive are caracter absolut, nefiind

admise nici un fel de exceptii. Severitatea reglementarilor de la art.82 se intemeiaza pe ideea ca abuzul de pozitie dominanta nu poate sa aduca niciodata o contributie pozitiva pe piata pe care se manifesta. Prin urmare exceptarile individuale sau pe categorii nu sunt posibile.

Constatarea ca o intreprindere are o pozitie dominanta nu este prin ea insasi o acuzatie, ci inseamna pur si simplu ca, indiferent de ratiunile pentru care ea are o pozitie dominanta, intreprinderea respectiva are o responsabilitate speciala de a nu ingadui ca, prin comportamentul ei, sa se afecteze adevarata concurenta nedistorsionata.

Tot astfel s-a evidentiat faptul ca o intreprindere aflata in pozitie dominanta este in drept de a apara si de a castiga parti din piata, cu conditia ca ea sa ramana in limitele unui comportament competitiv normal si ale unei concurente legitime, dar art.82 interzice unei intreprinderi dominante numai comportamentele prin care se cauta sa se elimine un alt concurent si sa-si intareasca astfel pozitia sa recurgand la alte mijloace decat cele care apartin concurentei in fond.

In principiu detinerea unei pozitii dominante nu este prohibita ci numai exploatarea ei abuziva, cu toate ca pozitia dominanta pe piata a uneia sau mai multor intreprinderi poate sa aduca atingere concurentei.

In primul rand, in aplicarea art. 82, este necesara existenta unei pozitii dominante in piata comuna sau intr-o parte substantiala a ei. Curtea de justitie a definit pozitia dominanta avuta in vedere la art. 82 ca o “pozitie de forta economica in care se afla o intreprindere care ii da posibilitatea sa impiedica concurenta efectiva ca sa fie mentinuta pe o piata relevanta spre a-i da puterea de a se comporta independent de concurentii sai, de clientii sai si in cele din urma fata de consumatori”. Dar, spre deosebire de situatia cand exista monopol sau cvasi-monopol, “aceasta pozitie nu impiedica o anumita concurenta, ci ii permite intreprinderii care profita de ea, daca nu sa determine, cel putin sa aiba o influenta apreciabila asupra conditiilor potrivit carora aceea concurenta se va dezvolta si in orice caz sa actioneze in mare masura cu ignorarea ei cat timp acest comportament nu se manifesta in prejudiciul sau”. In acest sens s-a considerat ca detinerea unei parti a pietii intr-o proportie mai mare de 60 % apare ca o suficienta dovada a unei pozitii dominante, in afara imprejurarilor exceptionale. Chiar si un procent mai mic poate sa fie relevant daca exista o diferenta semnificativa data, fata de partea din piata principalilor concurenti. Totusi, nu s-a admis existenta unei pozitii dominante, in afara de imprejurari exceptionale, in cazul in care se detine intre 5 si 10 la suta dintr-o piata din domeniul produselor de inalta tehnicitate care, totusi, apar majoritatii consumatorilor ca usor de substituit.