Agricultura și dezvoltarea durabilă

Suprafaţa agricolă a României a fost în anul 2002 evaluată la 14.836 mii ha reprezentând 62,2% din suprafaţa totală a fondului funciar. Suprafaţa arabilă reprezintă 39,4% din suprafaţa totală a fondului 170 funciar. În anul 2003, suprafaţa agricolă a României a fost de 14.717,4 mii ha, în scădere cu 119,2 mii ha faţă de anul 2002 şi cu 13,3 mii ha faţă de nivelul anului 1999.

Fondul funciar după modul de folosinţă, în anul 2003 Mii ha Pondere :

- Suprafaţa totală a fondului funciar 23.839,10 100,00%

- Suprafaţa agricolă 14.717,40 61,74%

- Arabil 9.414,30 39,49%

- Păşuni 3.355,00 14,07%

- Fâneţe 1.490,40 6,25%

- Vii şi pepiniere viticole 230,50 0,97%

- Livezi şi pepiniere pomicole 227,20 0,95%

- Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestiera 6.751,70 28,32%

- Păduri 6.221,30 26,10%

- Construcţii 648,90 2,72%

- Drumuri şi căi ferate 390,00 1,64%

- Ape şi bălţi 843,90 3,54%

- Alte suprafeţe 486,90 2,04%

(Sursa: Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară)

Terenurile agricole din România sunt afectate de o serie de procese de degradare din care se pot menţiona: eroziunea prin apă (6.300 mii ha, reprezentând 42,8% din totalul suprafeţei agricole), eroziunea eoliană (380.549 ha), deteriorarea structurii şi compactarea solului (se manifestă pe circa 44% din total suprafaţă agricolă; compactarea primară prezentă pe circa 2 mil. ha terenuri arabile–13,59%, iar tendinţa de formare a crustei la suprafaţa solului, pe circa 2,3 mil. ha–15,63%), poluarea chimică a solului (afectează circa 0,9 mil. ha, din care poluarea excesivă circa 0,2 mil. ha; efecte agresive deosebit de puternice asupra solului sunt produse de poluarea cu metale grele şi dioxid de sulf, identificată în special în zonele critice Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică).

Sectorul agricol în economia naţională

Contribuţia agriculturii înregistrează un declin relativ, atât la formarea valorii adăugate brute (VAB), în scădere de la 16,2% (1998) la 13,3% (2003), cât şi a produsului intern brut (PIB), în scădere cu 2,7% pentru perioada analizată, de la 14,4% la 11,7%. Contribuţia agriculturii la producţia finală a economiei naţionale se situează în perioada 1998-2002 între 13,5% (1998) şi 12,8% (2002), iar în cadrul acesteia, ponderea principală revine sectorului vegetal (între 54,7% în 1998 şi 42,5% în 2002), urmat de sectorul animalier (între 39,8% în 1998 şi 24,4% în 2002). Serviciile auxiliare din agricultură au ponderi foarte scăzute (între 2,5% şi 1,8%). Această stare de lucruri reflectă un grad redus de intensificare a producţiei agricole prin producţia animală, tendinţă prezentă în toate agriculturile în tranziţie.

În perioada 1998-2003, deficitul comercial agroalimentar s-a accentuat, atingând valoarea de 1.037,4 milioane Euro în anul 2003. Ponderea exporturilor agricole în totalul exporturilor României a oscilat în această perioadă între 3-5%, iar ponderea importurilor agroalimentare în totalul importurilor a fost de 6-8%. În perioada 1998-2003, valoarea exporturilor agroalimentare a variat între 387 şi 498 mil. Euro, 60-70% din totalul exporturilor de acest tip îndreptându-se spre UE şi CEFTA. Cele mai importante grupe de produse agroalimentare exportate în perioada 1998-2003 (reprezentând ca valoare 78-87% din total) au fost: animale vii (22,2%), cereale (14%), seminţe şi plante industriale (13,8%), fructe (5,6%), legume (6,3%), vinuri (6%), grăsimi şi uleiuri (7,8%) şi brânzeturi (4,1%) Structura importurilor relevă practic domeniile de minimă eficienţă a agriculturii şi industriei alimentare româneşti. Principalele grupe de produse agroalimentare importate (70-80% din total în perioada 1998-2003) au fost: carne şi organe comestibile (în special carne şi organe de pasăre), tutun, zahăr, preparate alimentare, fructe, cereale (în anii cu producţii foarte mici, datorate secetei), cafea şi ceai, grăsimi şi uleiuri, conserve din legume şi fructe. În perioada 1998-2003, deficitul comercial a oscilat puternic, atingând un nivel maxim în anul 2003 (1.037 mil. euro). Principalele grupe de produse agroalimentare care au înregistrat o balanţă pozitivă în perioada 1998-2003 sunt relativ constante, sugerând prezenţa unui avantaj comparativ: animale vii, seminţe, fructe şi plante industriale, băuturi alcoolice. Cerealele şi legumele sunt şi ele prezente, cu excepţia anilor foarte secetoşi.

Situaţia demografică şi forţa de muncă

În perioada 1999-2004, numărul locuitorilor din zona rurală a scăzut de la 10,155 milioane la 9,778 milioane; ponderea populaţiei rurale era la 1 iulie 2004 de 45,1%, în scădere uşoară faţă de 45,4% în 172 2001. Această reducere a fost determinată în principal de modificările administrativ-teritoriale (un număr de 49 de comune au fost declarate oraşe), precum şi de sporul negativ natural al populaţiei rurale. Densitatea populaţiei rurale s-a menţinut relativ constantă în jurul valorii de 47,7 locuitori/km2.

Sub raportul structurii pe grupe de vârstă şi sex a populaţiei rurale, în perioada 1999-2004 se remarcă următoarele:

- Populaţia de 0-14 ani a scăzut cu 7,1% (de la 19,8% în anul 1999 la 18,4% în 2004);

- Populaţia în vârstă de 15-64 de ani s-a menţinut relativ constantă (62,8% în 1999, respectiv 63,1% în 2004);

- Unul din cele mai grave fenomene din mediul rural îl reprezintă îmbătrânirea populaţiei. Populaţia în vârstă de 65 de ani şi peste a crescut cu 6,3% (de la 17,4% în 1999 la 18,5% în 2004);

- În totalul populaţiei rurale de până la 49 de ani, populaţia masculină este majoritară (52,8% din total în 2004). Pentru grupa de vârstă de peste 50 de ani, raportul se inversează în favoarea populaţiei feminine, aceasta deţinând o pondere de 55,8% din totalul populaţiei rurale din această grupă de vârstă.

Forţa de muncă

Ponderea persoanelor din mediul rural ocupate în agricultură, deşi în scădere, de la 73,3% în 1999 la 63,5% în 2004, continuă să rămână foarte ridicată ducând la practicarea pe scară largă a agriculturii de subzistenţă. Se remarcă însă şi o tendinţă de îmbunătăţire a structurii ocupaţionale în mediul rural: ponderea numărului de persoane ocupate în sectorul industrial şi în construcţii a crescut de la 13,1% în 1999 la 19% în 2004; în sectorul servicii, aceasta a crescut de la 13,6% la 17,5% în acelaşi interval de timp.

Exploataţiile agricole

Situaţia actuală a agriculturii româneşti se caracterizează prin multiple probleme de ordin economico-social, printr-o fărâmiţare excesivă a terenului (în peste 40 milioane de parcele), precum şi prin existenţa a numeroase gospodării neviabile din punct de vedere economic.

Modificările structurale care au avut loc în agricultura României în ultimii 15 ani, au avut ca efect trecerea în proprietatea privată a peste 96% din terenurile agricole şi formarea de exploataţii mici şi mijlocii; lipsa de viabilitate economică a multora dintre acestea evidenţiază faptul că procesul de reformă este departe de a se fi încheiat. În anul 2002, conform datelor din Recensământul General Agricol, exploataţiile agricole erau organizate astfel: - 4.462.221 mii de gospodării individuale cu o suprafaţă medie a exploataţiei agricole de 1,73 ha; - 2.261 de societăţi/asociaţii agricole, cu o suprafaţă agricolă medie de 431 ha; - 6.138 de societăţi comerciale, cu o suprafaţă agricolă medie de 353 ha; - 5.698 unităţi ale administraţiei publice, cu o medie a suprafeţei agricole de 503 ha; - 87 unităţi cooperatiste, cu o suprafaţă medie agricolă de 27 ha; - 8.488 de exploataţii agricole de alt tip, cu o suprafaţă medie de 25 ha. Astfel, în anul 2002, numărul total de exploataţii agricole a fost de 4.484.893, din care 4.299.361 exploataţii agricole (individuale şi unităţi cu personalitate juridică) au utilizat o suprafaţă agricolă de 13.930.710 ha, revenind o medie de 3,24 ha/exploataţie care a utilizat teren agricol. Suprafaţa agricolă, ca şi suprafaţa arabilă utilizată reprezintă în medie circa 94% din cea existentă la nivel naţional. Suprafaţa agricolă neutilizată reprezenta 330 mii ha în anul 2002.