Agricultura Uniunii Europene în Contextul Schimbărilor Climatice

Schimbările climatice, o realitate

Schimbările climatice sunt recunoscute în prezent ca una dintre cele mai serioase provocări de mediu, societale şi economice cu care se confruntă lumea. Este dovedit ştiinţific faptul că, din cauza activităţilor umane, concentraţiile ridicate de gaze cu efect de seră (GES) din atmosferă intensifică „efectul de seră” natural, determinând astfel creşterea temperaturii Pământului.

Concentraţiile de GES, în special de dioxid de carbon (CO2), au crescut cu 70 % faţă de 1970.

Figura 1: Efectul de seră

Sursa: http://www.combatclimatechange.ie/index.asp

În ultimul secol, temperatura a crescut în Europa cu aproape 1 °C, mai rapid decât media pe glob. Cea mai mare creştere a avut loc în ultimii 50 de ani. Deşi nu pare a fi dramatic, această tendinţă a avut un impact semnificativ asupra multor sisteme fizice şi biologice (apă, habitate, sănătate), care devin tot mai fragile. Condiţiile climatice au devenit variabile. Ploile şi căderile de zăpadă au crescut semnificativ în nordul Europei, provocând inundaţii mai dese, în timp ce în sudul Europei ploile au scăzut considerabil (a se vedea Figura 1), iar secetele sunt mai frecvente. Temperaturile au devenit extreme. Pierderile economice provocate de evenimente meteorologice extreme au crescut mult în ultimele decenii.

Aceste schimbări climatice vor continua timp de zeci de ani, chiar dacă emisiile se opresc în acest moment, din cauza acumulării constante de gaze în atmosferă. Impactul schimbărilor climatice se va agrava progresiv la nivel global. Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPCC) − grup care reuneşte experţii la nivel mondial în domeniul climei − consideră că în mare parte, creşterea temperaturii rezultă din activităţile umane, în special din arderea combustibilului fosil şi a despăduririlor, ambele provocând emisii de

CO2 şi de alte gaze. În Europa, energia şi transportul sunt cele mai mari surse de astfel de emisii.

Astăzi, schimbările climatice reprezintă o dublă provocare: reducerea emisiilor de gaze care determină încălzirea (cunoscută ca atenuare) şi adaptarea la schimbarea climatică viitoare în vederea reducerii efectelor adverse. Acestea sunt provocările majore pentru agricultura din Uniunea Europeană (UE) şi pentru elaborarea politicilor agricole. Această lucrare explică modul în care agricultura este afectată de încălzirea globală şi o influenţează totodată, şi cum

poate aborda UE, aceste provocări.

Eforturi internaţionale şi ale UE împotriva schimbărilor climatice

Încă de la începutul anilor ’90 au fost întreprinse acţiuni internaţionale. UE a jucat un rol-cheie în dezvoltarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), şi a Protocolului de la Kyoto, care stabilesc norme legislative obligatorii pentru ţările industrializate în vederea reducerii emisiilor de GES. Statele membre ale UE-15 se obligă ca până în anul 2012 să reducă emisiile de GES la sub 8 % faţă de nivelul înregistrat în anul 1990.

La începutul anului 2007, UE a mers chiar mai departe, promiţând atingerea unor obiective şi mai dure: reducerea emisiilor de GES cu cel puţin 20 % până în 2020 şi reducerea GES cu 30 % dacă toate ţările dezvoltate îşi asumă acelaşi angajament.

Figura 2: Tendinţă observată privind ploile anuale medii (1900–1998) – regiunea mediteraneană

Sursa: Agenţia Europeană de Mediu (EEA), Raport tehnic nr. 7/2005

2. Dubla provocare a schimbării climatice pentru agricultură

Deşi la o scară mai redusă decât alte sectoare economice, agricultura emite la rândul ei GES în atmosferă. Agricultura nu este însă un emiţător de CO2 – cel mai răspândit gaz cu efect de seră. Mai mult, terenurile agricole, care ocupă peste jumătate din teritoriul UE, reţin rezerve mari de carbon ceea ce ajută la reducerea CO2 din atmosferă.

Cu toate acestea agricultura trebuie să se preocupe de reducere a emisiilor de GES în atmosferă şi să de adapteze la noile condiţii climatice.

Reducerea emisiilor din agricultură

Agricultura reprezintă o sursă importantă de emisie a două puternice gaze cu efect de seră: oxid de azot (N2O) şi metan (CH4) (a se vedea figura 3):

• N2O este eliberat în atmosferă de către terenurile agricole, în principal din cauza transformării microbiene a îngrăşămintelor din soluri, ce conţin nitrogen. Emisiile de N2O reprezintă peste jumătate din totalul emisiilor din agricultură;

• Emisiile de CH4 se datorează în mare parte îngrăşămintelor provenite din procesele de digestie ale animalelor rumegătoare (în principal vaci şi oi);

Atât emisiile de CH4, cât şi cele de N2O se produc din depozitarea şi împrăştierea

îngrăşămintelor animale.