Alianțe Strategice în Managementul Afacerilor Comerciale

Cuvinte cheie: alianţă strategică, internationalizare, cooperari internationale, „non-equity”, aranjamente colaborative.

Introducere

Termenul "alianţă strategică" este adesea folosit pentru a descrie tipuri de parteneriate şi asocieri cu capital mixt între societăţi din ţări diferite. Alianţele strategice au trei caracteristici principale:

• Două sau mai multe entităţi se unesc pentru a îndeplini un set de obiective importante, stabilite de comun acord, în timp ce într-un grad mai mare sau mai mic rămân independente după formarea alianţei.

• Partenerii împart beneficiile alianţei şi controlul asupra realizării sarcinilor desemnate (poate cea mai importantă caracteristică a alianţelor şi ceea ce le face atât de dificil de condus).

• Partenerii contribuie în mod regulat la una sau mai multe zone-cheie strategice (adică importante pentru ei), de exemplu tehnologie, produse sau altele de acest gen.

Deşi definiţia este simplă, există multe feluri de alianţe şi multe feluri în care pot fi conduse. Când alianţele trec de graniţele naţionale, multe aspecte multiculturale complexe au impact asupra eficienţei lor.

Succesul, prin urmare, depinde de deschiderea spre neprevăzut şi de abilităţile antreprenoriale, precum şi de capacitatea personală pentru a putea rezolva problemele inevitabile variate care se ivesc. Acest lucru este cu atât mai adevărat pe măsură ce se dezvoltă noi feluri de alianţe.

Unele companii, precum General Motors (GM), au insistat pe păstrarea majorităţii controlului, când acest lucru era posibil pentru a proteja tehnologia, pentru a facilita integrarea şi pentru a simplifica managementul şi controlul. Astfel de atitudini s-au schimbat radical. În anii '80 şi 90 GM a format multe societăţi cu capital mixt şi companii auto de prim rang s-au alăturat pentru a forma sute alte companii (2). Cu toate că alianţele strategice pot fi o cale eficientă de dezvoltare pe plan internaţional, multe societăţi, cum ar fi Siemens (Germania),

preferă filialele cu capital în întregime propriu în ţări precum Marea Britanie şi Columbia, ceea ce permite un control 100% al societăţilor străine. Multe companii, în special cele din domeniul telecomunicaţiilor (4), folosesc o strategie mixtă, care implică achiziţia şi alianţa strategică.

În efortul de a penetra pieţe noi din fosta URSS, PepsiCo a făcut la început afaceri prin alianţe cu firme de stat care controlau producţia şi distribuţia. În ciuda calităţii proaste a produselor rezultate şi a serviciilor sub-medie, PepsiCo a ajuns să conducă cu 4:1 faţă de rivala sa Coca-Cola în regiunea respectivă. De la dizolvarea Uniuni Sovietice, în 1991, Coke a investit 240 milioane de dolari în Rusia. Lucrând prin societăţi cu capital mixt cu companii private locale mai agresive, Coke a reuşit să depăşească Pepsi în cota de piaţă. În prezent, PepsiCo a anunţat planuri de a investi 550 milioane, în 11 fabrici noi cu doi parteneri privaţi în societăţi cu capital mixt, pentru a-şi recâştiga poziţia pe piaţă.

De asemenea, Chrysler a intrat într-un acord de distribuţie comună în Japonia.

Gillette a intrat în multe tipuri de acorduri internaţionale de cooperare în distribuţie/marketing. De exemplu, pentru a reduce controlul preţurilor al distribuitorului naţional în China, Gillette a intrat în alianţe cu mulţi distribuitori locali şi regionali (5) . Tipul final de alianţă este dizolvarea. Dizolvările apar din multe motive. O alianţă începută în 1987 între Ford şi Mazda în Noua Zeelandă, de exemplu, s-a încheiat deoarece taxele de import au scăzut de la 55 la 15%; maşinile făcute în ţările învecinate puteau fi făcute şi importate mai ieftin decât cele făcute în Noua Zeelandă. Mai mult, fabrica din Noua Zeelandă avea nevoie de importante ajustări de capital. În acelaşi timp, Ford şi Mazda îsi întăreau alianţele în cotă parte în lumea întreagă. Existau, de asemenea, probleme în America de Sud, unde se dizolvase alianţa Ford - Volkswagen (VW), în parte din cauza preferinţei în creştere a pieţei pentru maşinile mai mici ale VW (3). Alianţele strategice sunt, din multe motive, utile ca metodă sau instrument pentru creşterea multinaţională.

În primul rând, concurenţa mondială a crescut. Satisfacerea cererilor mondiale din ce în ce mai mari necesită capacităţi noi, resurse, legături multinaţionale, acces la furnizori şi pieţe, cunoştinţe.

În al doilea rând, companiile sunt adesea înfrânate de resursele limitate.

În al treilea rând, magnitudinea şi viteza de schimbare a lumii este în creştere, mai ales pe măsură ce se schimbă gusturile clienţilor şi tehnologia avansează.

În al patrulea rând, factorii multinaţionali diverşi trebuie integraţi şi controlaţi.

În al cincilea rând, alianţele strategice sunt obligatorii prin lege şi prin urmare sunt o metodă obligatorie de a intra şi de a face afaceri în mai multe ţări.