Alocarea resurselor - piața și statul

Economia sectorului public este acea parte a economiei care studiaza sfera actiunii guvernului in societate prin intermediul instrumentelor si metodologiei stiintei economice. Aceasta inseamna ca abordarile din domeniul economiei sectorului public vizeaza, pe de o parte, analiza teoretica a functiilor guvernului in societate, cu accentul pe procesul de alocare a resurselor prin intermediul guvernului si, pe de alta parte, analiza empirica a unor domenii care tin de sectorul public, cum ar fi educatia, sanatatea.

Alocarea resurselor si piata

In cadrul pietei, alocarea resurselor se face prin productie si schimb (voluntar), ceea ce face ca piata sa reprezinte un fenomen de cooperare sociala care se desfasoara, in mod necesar, in conditiile diviziunii sociale a muncii. Schimbul voluntar presupune acodrul partilor care vand si cumpara, fiacre urmarindu-si prorpiul interes. In baza acestor elemente, avantajele reciproce ale schimbului sunt conditionate de existenta unor drepturi legitime asupra rezultatelor pe care le schimbam. Prin urmare, institutia pietei concurentiale are in determinarea ei evolutii de sens, nu de contrasens.Toate acestea sunt subordonate implinirii bunastarii umane individuale. Fenomenul fundamental al pietei il reprezinta schimbul, care trebuie analizat prin prisma urmatoarelor caracteristici :

a) obiectul schimbului nu sunt bunurile propriu-zise, ci drepturile de proprietate asupra acestor bunuri (inclusiv asupra monedei), drepturile exclusive pe care le au prorpietarii de a utiliza bunurile conform preferintelor proprii;

b) schimbul este, prin definitie, voluntar; niciun schimb nu poate avea loc decat cu acordul ambilor participanti, altfel este vorba de constrangere, coercitie.

c) drepturile de proprietate ce fac obiectul schimbului trebuie sa fie legitime, adica sa fie rezultatul unor actiuni non-violente ;

d) drepturile de proprietate se refera exclusiv la serviciile pe care bunurile tangibile le furnizeaza ;

e) nu trebuie sa se confunde drepturile de proprietate asupra bunurilor tangibile (si asupra serviciilor derivate) cu valoarea monetara care le este atasata acestora pe piata. Aceasta valoare provine din evaluarile subiective ale celorlalte persoane de pe piata, valoare ce poate fluctua din diverse cauze, care tin fie de cererea fie de oferta din aceste bunuri.

f) schimbul voluntar este reciproc avantajos, baza intregii teorii economice si a relatiilor pe piata. Ambii participanti estimeaza ca isi vor satisface mai bine nevoile prin efectuarea schimbului, altfel nu ar exista argumente pentru producerea acestora.

Proprietarii resurselor concureaza pe piata in vederea valorificarii oportunitatilor de afaceri si obtinerii acelor profituri care sa justifice costurile si investitiile efectuate. Verificarea viabilitatii alocarii resurselor in cadrul structurii de productie a unei economii se realizeaza prin intermediul calculului economic. Posibilitatea utilizarii calculului economic decurge din existenta proprietatii private si a institutiei monedei, ca baze ale existentei preturilor si pietei.

Alocarea resurselor si statul

Alocarea resurselor in cadrul sectorului public, prin intermediul deciziilor publice, trebuie studiata prin analogie cu modul in care se realizeaza alocarea resurselor in cadrul unei firme. Aceasta analogie este justificata prin insasi natura modului in care sunt proiectate si functioneaza activitatile sectorului public si cele din cadrul unei firme. Sectorul public, la fel ca firma, constituie o ierarhie organizationala, nu o piata. Astfel, atat in cadrul unei firme cat si in sectorul public, alocarea resurselor se decide ierarhic, in mod planificat.

In cadrul firmei alocarea resurselor este realizata potrivit deciziilor agentului central al firmei (intreprinzatorul economic). In cadrul sectorului public, alocarea resurselor este realizata potrivit deciziilor politice adoptate de catre agentul central din sfera politica (intreprinzatorul politici), reprezentat de catre guvern si legislativ. In cadrul sectorului public, la fel ca si in cazul unei firme, rolul preturilor se suspenda : alocarea resurselor nu se face descentralizat, prin intermediul sistemului preturilor, mijloacele de productie fiind directionate prin deciziile agentului central.

Elementul comun intre sectorul public si firma este dat de modul ierarhic de stabilire a alocarii resurselor. Elementul de diferentiere consta in obiectivele care caracterizeaza cele doua structuri organizationale : spre deosebire de sectorul public, firma – care se gaseste in prorpietate privata- are ca obiectiv general maximizarea profitului.

Activitatea antreprenoriala

Functia antreprenoriala se manifesta numai in economia privata si inseamna capacitatea si dreptul proprietarilor de factori de a gasi cele mai bune intrebuintari din punctul de vedere al interesului lui.

Importanta activitatii antreprenoriale este justificata prin faptul ca economia reala este caracterizata, inevitabil , prin incertitudine. Rezultatul oricarui tip de actiune este, intr-o anumita masura, incert. Faptul ca a actiona inseamna a specula arata ca intreprinzatorul este un speculator, un om dornic sa-si foloseasca perceptia asupra viitoarei structuri economice pentru a demara actiuni de natura a aduce profit. Functia antreprenoriala consta asadar in stabilirea intrebuintarii factorilor de productie. Astfel, intreprinzatorii au calitatea de proprietari si sunt acele persoane care decid in privinta volumului si directiilor de alocare a resurselor. Iar succesul sau esecul acestora depind de corectitudinea anticiparilor lor referitoare la configuratia viitoare a pietei si la evenimentele incerte legate de productie.