Analiza Comparata - Teoria Consumatorului - Teoria Producatorului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Analiza Comparata - Teoria Consumatorului - Teoria Producatorului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Cristian Soccol

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

Economia este o activitate foarte diferită, care nu are loc de la sine, în mod automat. Aceasta este opera unor autori, şi ei la fel de numeroşi şi diferiţi ca economia însăşi. Cei ce realizează activitatea economică sunt agenţi economici, care se grupează în două categorii, în funcţie de poziţia lor faţă de bunurile economice: cei care le produc (producătorii) şi cei care le achiziţionează (cumpărătorii).

Aceştia doi reprezintă verigile de bază ale activităţii economice, fiind într-o strânsă relaţie unul cu celălalt. De fapt, nu este posibilă existenţa unuia fără existenţa celuilalt. Astfel, consumatorul are nevoie de bunurile pe care le realizează producătorul pentru a-şi satisface nevoile, în timp ce acesta din urmă are nevoie de consumator pentru a putea să realizeze încasări prin care să îşi acopere cheltuielile de producţie şi să obţină profit.

În ceea ce priveşte scopul pe care îl urmăreşte fiecare este diferit. Astfel, consumatorul doreşte să obţină satisfacţie maximă, bunăstare sau utilitate de pe urma folosirii unui anumit bun, în timp ce producătorul urmăreşte să îşi maximizeze profitul.

Prin urmare, teoria consumatorului porneşte de la comportamentul consumatorului, care se referă la ansamblul reacţiilor pe care acesta le are în legătură cu satisfacerea nevoilor prin utilizarea bunurilor economice existente.

Utilitate economică. Legea utilităţii marginale

Punctul de pornire îl constituie termenul de „utilitate” a bunurilor economice, consumatorul urmărind maximizarea acesteia în funcţie de resursele de care dispune. Acest termen, cel de „utilitate”, are două accepţiuni. Pe de o parte, în sens general, el reprezintă capacitatea unui bun de a satisface o nevoie. Baza acestuia o reprezintă proprietăţile, însuşirile, caracteristicile pe care le posedă fiecare bun sau categorie de bunuri. Pe cealaltă parte, utilitatea mai poate fi privită din punct de vedere economic, reprezentând satisfacţia pe care speră că o va obţine un consumator dat, în condiţii determinate de loc şi de timp, prin folosirea unei cantităţi (unităţi, doze) determinate dintr-un anumit bun economic.

Termenul de utilitate totală se referă la satisfacţia resimţită de un consumator prin consumarea mai multor doze din unul sau mai multe bunuri economice.

Utilitatea marginală se referă la o schimbare a nivelului de satisfacţie care rezultă din consumarea unei cantităţi suplimentare sau unei cantităţi mai mici din acel produs.

Teoria utilităţii se sprijină pe diminuarea utilităţii marginale, altfel spus, pe legea utilităţii marginale descrescătoare, conform căreia utilitatea marginală pe care o obţine fiecare individ din utilizarea (consumarea) unor unităţi succesive dintr-un anumit bun se micşorează, pe măsură ce consumul din acel produs creşte, cu condiţia menţinerii constante a consumului tuturor celorlalte produse. Prin urmare, pe măsură ce consumul dintr-un bun creşte, utilitatea marginală scade iar utilitatea totală creşte cu o mărime descrescătoare până la punctul de saturaţie.

Programele de consum. Linia bugetului, curba de indiferenţă

Un alt aspect important legat de teoria consumatorului este reprezentat de programul de consum, care se referă la modul de combinare în consum a diferitelor cantităţi din bunurile x, y, z… pe care consumatorul le-a preferat spre a obţine o anumită satisfacţie scontată. Urmărind realizarea unui asemenea program fiecare consumator îţi va cheltui în mod specific venitul pe care îl posedă, astfel încât, în funcţie de preţuri, să achiziţioneze cantităţi mai mari sau mai mici din bunurile x,y,z… pe care le-a preferat.

Întrucât consumatorul are un buget limitat, criteriul esenţial după care îşi va orienta alegerea îl formează maximizarea satisfacţiei obţinute pentru o unitate monetară cheltuită în vederea procurării bunurilor de care are nevoie.

Din punct de vedere matematic, aceasta se exprimă ca un raport între utilitatea marginală a unui bun şi preţul său, consumatorul optând totdeauna pentru bunul al cărui raport, astfel calculat, are valoarea cea mai mare sau eficienţa cea mai ridicată.

Atunci când trebuie să aleagă între două bunuri, consumatorul va realiza cea mai bună alegere atunci când raportul utilitate marginală/preţ unitar pentru cele două bunuri achiziţionate este identic sau când raporturile dintre utilităţile marginale este identic cu cel dintre preţurile lor unitare.

Pe lângă teoria utilităţii marginale, cererea mai este determinată şi de teoria indiferenţei, care prezintă gusturile şi preferinţele consumatorului aşa cum sunt ele ilustrate cu ajutorul curbelor de indiferenţă.

Aceasta este un instrument abstract, teoretic, care uneşte ansamblul combinaţiilor de bunuri ce aduc consumatorului aceeaşi utilitate totală. Un consumator este indiferent de combinaţiile indicate de două puncte oarecare de pe curba de indiferenţă. Orice punct situat deasupra curbei va fi în mod evident superior unor puncte oarecare de pe curbă, în sensul că va conţine mai multe grupuri de bunuri decât punctele de pe curbă. Deoarece toate punctele de pe curbă sunt egal valoroase în ochii consumatorului, orice punct de deasupra curbei trebuie să fie, prin urmare, superior tuturor punctelor de pe curbă. Printr-un argument asemănător, punctele situate sub curbă şi la stânga acesteia reprezintă grupuri de bunuri pe care consumatorul le consideră inferioare tuturor grupurilor de pe curbă.

Cu cât o curbă de indiferenţă este situată mai departe de origine, cu atât nivelul de satisfacţie oferit de grupurile de produse reprezentate pe aceasta este mai mare. Curba care oferă un grad mai mare de utilitate mai este denumită şi curbă superioară.

Un grup de curbe de indiferenţă poartă numele de harta curbelor de indiferenţă. Aceasta specifică orice preferinţă a consumatorului, indicând, pentru fiecare produs, rata de substituţie dintre ele. Când economiştii se referă la anumite gusturi ale unui consumator, de fapt ei nu se referă la modelul de consum, ci la întreaga hartă a curbelor de indiferenţă.

Cea mai îndepărtată curbă de la origine reprezintă cel mai înalt nivel al satisfacţiei. Dacă consumatorul se îndreaptă pe diagonala ce porneşte din origine şi urcă înspre dreapta, el escaladează un „munte de utilitate”, trecând la niveluri tot mai mari ale utilităţii şi traversând contururi de utilitate egală tot mai înalte, care sunt numite curbe de indiferenţă.

Posibilităţile de alegere ale consumatorului

Harta curbelor de indiferenţă arată ceea ce consumatorul ar dori să facă pentru a atinge cea mai înaltă curbă de indiferenţă, adică pentru a urca cât mai sus posibil pe muntele de utilitate. Pentru a vedea ce ar putea face acel consumator, este nevoie de o altă construcţie, care se numeşte linia bugetului.

Aceasta arată toate combinaţiile de bunuri care pot fi obţinute având în vedere venitul consumatorului şi preţurile produselor pe care le cumpără. Atunci când se deplasează de la un punct la altul pe linia bugetului, modificarea în cheltuielile pentru un bun trebuie să fie egală în valoare, dar de semn diferit, cu modificările de cheltuieli pentru celălalt bun. Prin urmare, un anumit venit impune această disciplină oricărui consumator.

Panta liniei bugetului depinde de variaţiile preţurilor celor două bunuri. Este clar că modificând venitul şi/sau modificând ambele preţuri în aceeaşi proporţie, raportul dintre preţuri rămâne neschimbat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Analiza Comparata - Teoria Consumatorului - Teoria Producatorului.doc