Analiza condiționalităților specifice adoptării monedei euro - cazul noilor țări membre ale Uniunii Europene

1. Zona EURO – noţiuni generale

Zona euro cuprinde acele state membre UE care au adoptat moneda unică. Zona euro nu este însă statică – conform tratatului, toate statele membre UE trebuie să adere la zona euro imediat ce îndeplinesc condiţiile necesare, cu excepţia Danemarcei şi a Regatului Unit, care au negociat o „clauză de neparticipare” care le permite să rămână în afara zonei euro.

Se aşteaptă ca noile state care au aderat la UE în 2004 şi 2007să participe la zona euro peste câţiva ani, în momentul în care vor îndeplini condiţiile necesare. Procesul a început la 1 ianuarie 2007, atunci când Slovenia a devenit primul stat membru din cadrul extinderii din 2004 care a adoptat moneda euro. Iar la 10 iulie 2007, Consiliul a decis că Ciprul şi Malta vor putea adopta moneda euro la 1 ianuarie 2008.

De asemenea, se aşteaptă ca Suedia să participe la zona euro în viitor, însă aceasta nu îndeplineşte, pentru moment, condiţiile necesare.

Extindere progresivă, integrare progresivă

Un stat în curs de aderare la Uniunea Europeană trebuie să armonizeze multe dintre aspectele societăţii sale – economice , politice şi sociale, – cu cele ale statelor membre . O mare parte din acest proces de armonizare îşi propune să ofere garanţii că un stat în curs de aderare poate opera cu succes pe piaţa unică a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi muncii – aderarea fiind un proces de integrare.

Adoptarea monedei euro şi participarea la zona euro duc procesul de integrare şi mai departe – este vorba despre un proces de integrare economică mult mai strânsă cu celelalte state membre din zona euro. Adoptarea monedei euro presupune, de asemenea, numeroase pregătiri, fiind necesară, în special, o convergenţă economică şi juridică. .

Pregătiri în vederea adoptării monedei euro

Înainte ca un stat membru să poată adopta moneda euro, acesta trebuie să îndeplinească anumite criterii economice şi juridice. Criteriile de convergenţă economică au rolul de a garanta că economia unui stat membru este suficient de bine pregătită pentru adoptarea monedei unice şi că se poate integra cu uşurinţă în regimul monetar al zonei euro. Convergenţa juridică cere ca legislaţia naţională, în special cea referitoare la banca centrală naţională şi la emisiile monetare, să fie compatibilă cu dispoziţiile tratatului.

Înlocuirea unei monede naţionale cu moneda euro este o operaţiune complexă, care necesită numeroase pregătiri de ordin practic - de exemplu trebuie să se ofere garanţii că moneda naţională este retrasă rapid, că preţurile mărfurilor sunt corect convertite şi prezentate şi că populaţia este bine informată. Toate aceste pregătiri se bazează pe un anumit „scenariu de trecere la moneda unică” , adoptat de statul candidat la zona euro. O experienţă semnificativă s-a câştigat odată cu lansarea monedei euro, experienţă de care beneficiază astăzi ţările candidate la zona euro. Comisia Europeană, în mod special, oferă ajutor considerabil şi consiliere ţărilor candidate la zona euro.

Mecanismul de schimb valutar (ERM II)

Potrivit tratatului de la Maastricht, ţările care vor adera la UE vor deveni state membre cu o derogare temporară în ceea ce priveste moneda unică. Astfel, ele vor participa mai întâi la aşa numitul mecanism bilateral ERM II (Exchange Rate Mechanism). Acesta este caracterizat de o paritate centrală, o bandă “îngustă“ (± 2,25%) şi o bandă“ largă“ (±15%). Păstrarea unui curs stabil, timp de 2 ani, în cadrul ERM II, presupune teoretic încadrarea în banda îngustă (±2,25%). Totusi, în practică, BCE va tolera o încălcare a benzii înguste, dar numai în sensul aprecierii, nu şi al deprecierii monedei. În practică, rezultă o bandă asimetrică, de +15% si -2,25%, care trebuie apărată timp de cel puţin doi ani, cu forţe proprii, fără vreun sprijin extern.

Ulterior, condiţionat de îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală, ţările nou integrate vor adopta moneda unică.