Armonizarea fiscalității

Cap. I – Introducere

Bugetul tuturor tarilor, mai mari sau mai mici , dezvoltate sau in curs de dezvoltare, se alimenteaza, in principal din prelevari obligatorii. Peste tot, deci, veniturile bugetare se constituie pe cale fiscala, prin impozite obligatorii. Prelevarile acestea obligatorii pot fi: fiscale (impozite in intelesul exact al cuvantului) sau parafiscale (cotizatii,contributii).

Se poate observa faptul ca gama instrumentelor fiscale este foarte larga si, asa cum stau lucrurile peste tot, nu pare sa se opreasca aici. Aceasta, deoarece instrumentele fiscale sunt mai putin riscante din punct de vedere politic si mult mai rentabile financiar.

Sub acest aspect, al numarului si marimii impozitelor, exista tari care fac parte din asa zisul “paradis fiscal” si tari care traiesc un adevarat “cosmar fiscal”. Una dintre acestea din urma este si Romania, cu unele dintre cele mai impovaratoare si mai descurajante pentru afaceri.

Fiscalitatea moderna, dura sau mai putin dura, asigura finantarea activitatilor statului, contribuie la reglarea cererii si ofertei globale, redistribuie bine veniturile si bogatia.

In politica fiscala, inmultirea sau imputinarea impozitelor, reducerea sau anularea unora dintre ele, schimbarea pozitiei in structura veniturilor bugetare nu duc, intotdeauna la rezultatele scontate, pentru ca nu de putine ori efectele lor se neutralizeaza.

Pentru a se asigura o corelare cu situatia indicatorilor macro – economici, cu cerintele mediului de afaceri si constructia bugetara viitoare in domeniul politicii de natura fiscala este necesara perfectionarea continua a cadrului legislativ.

Cap. II – Necesitatea armonizarii fiscale

Odata cu trecerea timpului au aparut diverse provocari si oportunitati in domeniul armonizarii legislatiei fiscale cu standardele europene si al stabilirii unei strategii fiscale clare pe termen lung; mai ales ca sunt numeroase si presupun eforturi sustinute de asigurare a stabilitatii, coerentei si consistentei cadrului legislativ, inclusiv prin reducerea barierelor birocratice si promovarea transparentei si consultarii publice.

UE nu va putea fi competitiva daca anumite aspecte ale politicilor fiscale nationale nu vor fi armonizate, de aceea trebuiesc luate noi si noi decizii in directia unificarii cotelor de impozitare; fiecare tara trebuie sa aiba o economie de piata functionala, iar, pe de alta parte, sa faca fata presiunilor concurentiale si fortelor pietei din interiorul Uniunii.

Armonizarea cotelor de impozitare a profiturilor companiilor europene este un subiect indelung disputat si discutat la nivelul ministrilor finantelor publice din statele membre. Guverne care cresc competitivitatea si atractivitatea economiilor nationale prin politici fiscale de tipul cotei unice de impozitare, cum este cazul unora dintre noile state membre, sunt in polemica la scena deschisa cu guverne care mizeaza pe o rata inalta a fiscalitatii, pentru a putea asigura resursele necesare finantarii statului. Factorul emotional joaca si el un rol important, o serie de state membre considerand ca intrarea intr-un sistem fiscal armonizat la nivel comunitar reprezinta renuntarea la o componenta importanta a suveranitatii nationale.

Dincolo insa de toate aceste discutii, exista certitudinea ca tergiversarea armonizarii politicilor fiscale lasa loc liber pe piata mondiala unor economii mult mai dinamice si mai competitive, cum este cea a Statelor Unite ale Americii, Comisia Europeana este in plin proces de reglementare a armonizarii bazei de impozitare.

Nu inseamna ca in toate statele membre vor avea aceeasi cota de impunere a profiturilor, ci ca vor fi impuse acelasi tipuri de resurse; se considera ca o armonizare de acest tip nu afecteaza independenta politicilor nationale fiscale.

Cap. III – Realizarea armonizarii fiscale

III.1. Armonizarea fiscalitatii directe

La nivelul Uniunii Europene, in ceea ce priveste armonizarea impozitelor directe, s-au urmarit urmatoarele:

• crearea unui sistem comun de impozitare aplicabil fuziunilor, scindarilor, cesionarilor de active si schimburilor de actiuni intre societatile apartinand diferitelor state membre ale UE;

• crearea unui sistem comun de impozitare a profiturilor intre filiale si societatea-mama;

• crearea unui sistem comun de impozitare aplicabil platii de dobanzi si dividende intre persoanele afiliate.

Prima directiva din domeniul impozitarii directe a fost „Directiva nr. 90/434/CEE privind un sistem comun de impozitare aplicabil fuziunilor, divizarilor, cesionarii de active si schimburilor de actiuni intre companii apartinand diferitelor state membre ale UE“, cunoscuta sub numele de „Directiva privind fuziunile“ (eng. „Mergers Directive“).

In preambulul Directivei se justifica necesitatea adoptarii prin dorinta asigurarii unei impuneri echitabile a operatiunilor de fuziune, divizare, cesionare de active si transfer de actiuni, fie ca aceste operatiuni au loc in cadrul unui singur stat membru, fie ca au loc intre doua state membre.

Conform prevederii amintite, o fuziune sau o divizare nu va determina impozitarea aportului de capital, calculat ca diferenta intre valoarea reala a elementelor de activ si pasiv si valoarea lor fiscala.

In Romania, prevederile privind fuziunile au fost implementate prin intermediul Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 27 „Reorganizari, lichidari si alte transferuri de active si titluri de participare“.