Armonizarea Legislației Românești la Prevederile din Uniunea Europeană cu Privire la Protecția Fitosanitară

Introducere

Între politicile Uniunii Europene, Politica Agricola Comuna (PAC) este privita ca una din cele mai importante. Aceasta nu numai din cauza bugetului acordat de Uniune pentru finantarea acestei politici (care este de aproximativ 50% din bugetul total al Uniunii), a numarului de persoane afectate si a teritoriului implicat, cât si datorita importantei istorice si a atributelor suverane delegate de statele membre catre nivelul comunitar de decizie. Importanta politicii agricole comune deriva si din legaturile strânse cu piata unica si cu uniunea economica si monetara, doua domenii cheie ale integrarii europene.

Politica Agricola Comuna este alcatuita dintr-o serie de reguli si mecanisme ce reglementeaza productia, procesarea si comertul cu produse agricole în Uniunea Europeana, accentul punându-se, din ce în ce mai mult, pe dezvoltarea rurala.

Agricultura a fost cel mai mare si cel mai dur capitol de negociere pentru toate statele candidate. Principala problema la acest capitol s-a referit la respectarea legislatiei comunitare în sectorul agricol.

Politica Agricola Comuna are ca obiectiv mentinerea si dezvoltarea unui sector agricol modern, capabil sa asigure un standard de viata decent pentru comunitatea agricola si o oferta de produse agricole la preturi rezonabile pentru consumatori, precum si libera circulatie a produselor în cadrul Uniunii Europene.

Carta Alba din 1995 cu privire la tarile din Europa Centrala si Est si la Piata Interna face referire la legislatia privind controalele veterinare, de sanatate a plantelor si a alimentatiei animalelor, precum si la conditiile de comercializare a produselor specifice. Scopul acestei legislatii este acela de a proteja consumatorul, sanatatea publica, precum si sanatatea plantelor si a animalelor.

Agricultura a fost cel mai vast capitol de negociere. Cu exceptia legislatiei din domeniile veterinar si fitosanitar, capitolul este compus în mare parte din regulamente, respectiv legislatia direct aplicabila la data aderarii si care nu a necesitat transpunere din partea tarilor candidate. Accentul în cadrul pregatirilor de aderare s-a pus asadar pe capacitatea aplicarii si punerii în vigoare a acquis-ul comunitar. În domeniile veterinar si fitosanitar, legislatia comunitara consta în principal din directive. Transpunerea completa a acquis-ului din aceste domenii în legislatia nationala reprezinta o sarcina majora pentru România.

În cadrul documentului de pozitie, România a cerut urmatoarele perioade de tranzitie:

- o perioada de tranzitie de 5 ani, pâna la data de 31.12.2011, în care sa poata adopta masuri de salvgardare în ceea ce priveste importul de produse agricole din unul sau mai multe state membre ale Uniunii Europene, daca aceste importuri produc sau ameninta sa produca perturbari pe piata româneasca de produse agricole;

- o perioada de tranzitie de 4 ani, pâna la data de 31.12.2010, pentru inventarierea plantatiilor viticole si organizarea unui registru al acestora (Reglementarea 2392/86 si Reglementarea 649/87);

- o perioada de tranzitie de 8 ani, pâna la data de 31.12.2014, pentru eliminarea din cultura a viilor hibride direct producatoare (Reglementarea 1493/99);

- o perioada de tranzitie de 3 ani, pâna la data de 31.12.2009, pentru a aplica la nivel national politica de nevaccinare pentru pesta porcina clasica (Directiva 80/217 CEE);

- o perioada de tranzitie de 3 ani, pâna la data de 31.12.2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de taiere si procesare a carnii, în conformitate cu cerintele UE (Directiva 64/433/CEE, Directiva 77/99/CEE, Directiva 94/65/CE, Directiva 92/118/CE, Directiva 71/118/CEE, Directiva 91/495/CE, Directiva 92/45/CE);

- o perioada de tranzitie de 3 ani, pâna la data de 31.12. 2009, pentru modernizarea si retehnologizarea unitatilor de procesare a laptelui, precum si pentru organizarea centrelor de colectare si de standardizare a lui, în conformitate cu cerintele UE (Directiva 92/46/CE, Decizia 95/342/CEE);

- o perioada de tranzitie de 3 ani, pâna la data de 31.12.2009, pentru a se conforma cerintelor UE cu privire la fermele de animale de lapte si la calitatea laptelui crud obtinut (Directiva 92/46 CE si Decizia 89/362 CEE).

Armonizarea reglementarilor fitosanitare ale tarii noastre la cea a Uniunii Europene - având ca obiectiv elaborarea Normelor Internationale Fitosanitar (NIMP), se realizeaza prin „PROGRAMUL COMUN AL FAO - OEPP/1990”. Acest program asigura directive pentru armonizarea masurilor fitosanitare la nivel international. Aceste masuri, definesc si decurg din respectarea principiilor care guverneaza Carantina Fitosanitara.

Sistemele de carantina privesc trei categorii de masuri: 1) eradicarea organismelor daunatoare (reglementate); 2) întocmirea listelor de carantina; 3) masuri de prevenire a introducerii de noi organisme daunatoare.

Legislatia fitosanitara constituie o garantie ca problemele care privesc organismele daunatoare plantelor si produsele vegetale si mediul înconjurator vor fi tratate corespunzator din punct de vedere stiintific si tehnic si ca vor contribui la producerea si distributia eficienta a produselor agricole de calitate asigurând libertatea comertului si securitatea alimentara (Perju si Birica, 2005).

Noua strategie în domeniul carantinei vegetale a intrat în vigoare la 1 iulie, 1993.

Prin intermediul organizatiilor internationale de profil se fac eforturi în sensul armonizarii si reglementarii legislatiei fitosanitare.