Asigurarea Maritima

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Asigurarea Maritima.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Marinica Dobrin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

“Dacă omul va începe cu certitudinile

va sfârsi prin a se îndoi

dar dacă se va mulţumi a începe cu îndoielile

va sfârsi prin a avea certitudini”

FRANÇOIS BACON

ASIGURAREA MARITIMĂ

1. Scurt istoric

Asigurarea maritima se consideră a fi prima si cea mai veche asigurare. Ea a existat într-o forma embrionară încă din antichitate. Fenicienii, grecii si mai târziu romanii, naţiuni maritime în acele vremuri, practicau o formă de asigurare cunoscută sub numele de împrumut maritim (foenus nauticum). Armatorul contracta un împrumut pe care-l garanta cu nava sa si pe care îl rambursa creditorului numai dacă nava ajungea cu bine la destinaţie. Dobânda ridicată (25 – 30%, pentru suma împrumutată de armator cuprindea, pe lângă dobânda propriu-zisă, si o remuneraţie, asemănătoare primei de asigurare, pentru riscul pierderii împrumutului în caz de naufragiu al navei1 . În jurul anului 800 î.e.n. se practica si un alt sistem de asigurare. În caz de avarie comună, acest sistem cerea contribuţii pentru repararea prejudiciului din partea tuturor persoanelor care aveau un interes comun în transportul maritim. Sumele datorate erau determinate prin evaluarea mărfurilor sacrificate si repartizarea pagubelor asupra întregii valori a navei si a mărfii. În evaluare se ţinea cont si de bunurile ce au trebuit să fie sacrificate pentru salvarea navei si a restului încărcăturii2.

În anul 1347 a fost emisă la Genova prima poliţă de asigurare. În perioada de început a dezvoltării asigurării maritime era caracteristic faptul că una si aceeasi poliţă de asigurare acoperea atât mărfurile cât si nava cu care acestea erau transportate. Cumpărătorul era cel mai adesea

proprietar si al mărfii si al navei si de aceea expresiile “proprietar de marfă” si “proprietar de navă” aveau practic acelasi înţeles. Odată cu progresul comerţului maritim si al navigaţiei, mărfurile au început să fie transportate tot mai mult cu nave aparţinând altor persoane. Aceasta a dus

la delimitarea intereselor în proprietatea asupra mărfurilor si a navelor si la apariţia a două forme distincte de asigurare: asigurarea navelor (casco) si asigurarea mărfurilor (cargo), fiecare dintre acestea fiind acoperită cu poliţe diferite, distincte.

Pe măsura deplasării centrului de greutate al comerţului maritim din Marea Mediterană spre ţările europene de la Marea Nordului asigurarea maritimă s-a extins în Franţa, Anglia si Germania. Treptat, cea mai puternică piaţă a asigurărilor maritime a devenit cea engleză. În Anglia istoria activităţii de asigurare maritimă este legată de numele Edward Lloyd care a iniţiat si a dat publicităţii, încă din secolul al XVII-lea, un buletin informativ (Lloyd”s List) prin care anunţa miscările navelor comerciale, evoluţia preţurilor la mărfurile care interesau comerţul maritim precum si nivelurile navlurilor si ale primelor de asigurare. Legea asigurărilor maritime (Marine Insurance Act) a apărut în anul 1906 si este în vigoare si în prezent, chiar dacă în timp a suportat unele amendamente.

2. Concepte cheie:

- asigurare maritimă

- risc asigurabil

- daunele posibile/inevitabile

- stare de nenavigabilitate

- răspundere

- intenţie

- imprudenţă

- condiţii de asigurare : tip A, B, C

- “baraterie” (barratry)

- fransiza : deductibilă, atinsă

- avarii : totale, parţiale/particulare, comune

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurarea Maritima.doc

Alte informatii

universitatea spiru haret, master, managementul si marketingul operatiunilor logistice