Aspecte Teoretice Privind Creditarea Bancară

Operaţiunile active ale băncilor sunt cele de plasare a fondurilor acestora, iar în cadrul lor cele mai importante sunt cele de creditare. Acestea vizează toate actele prin care banca acţionează cu titlu oneros, pune sau promite să pună fonduri la dispoziţia persoanelor juridice şi fizice sau ia, în interesul acestora, unele angajamente prin semnătură, aşa cum este avalul, cauţiunea sau garanţia.

Activitatea de creditare a băncii este posibilă dat fiind faptul că banca este, în esenţă, o instituţie de intermediere între cei care au fonduri disponibile şi cei care au nevoie de fonduri. Din moment ce ea atrage sursele disponibile, în special sub forma depozitelor, pentru a putea realiza remunerarea acestora şi remunerarea efortului propriu, ţinând seama de riscul asumat, banca este nevoită să plaseze aceste surse, în principal, sub forma creditelor.

Termenul de credit îşi are originea în cuvântul latinesc credere care înseamnă încredere (a avea încredere) şi este utilizat atât în relaţiile cotidiene dintre oameni, cât, mai ales, în activitatea economico-financiară. În evoluţia sa istorică, creditul a cunoscut mai multe forme care, deşi au apărut treptat în timp ca răspuns la diverse nevoi, au avut sau au şi perioade de coexistenţă în viaţa economică a omenirii

Diferenţierea formelor de credit este dată de complexitatea relaţiilor ce se stabilesc între parteneri cu ocazia acordării şi primirii creditului.

Formele istorice ale creditului sunt:

Creditul ,,juvenil” este prima formă a creditului pe care a cunoscut-o omenirea, având caracter de întrajutorare între indivizi sau grupuri de indivizi aflaţi unul în vecinătatea celuilalt. El se acorda între persoane cunoscute şi se restituia, de regulă, în aceeaşi cantitate şi acelaşi fel de bun material cu cel împrumutat. Acestei forme de credit îi lipseşte ultimul element, dobânda, ceea ce arată caracterul său de întrajutorare într-o economie închisă. Pe lângă caracterul său de întrajutorare, trebuie să subliniem şi caracterul său neproductiv.

Creditul cămătăresc este a doua formă istorică a creditului şi întruneşte toate elementele enumerate. Caracteristica principală a acestei forme o constituie dobânda deosebit de ridicată la acordarea creditului, utilizat, în general, în scop neproductiv.

Creditul comercial este acordat reciproc între agenţi economici cu prilejul vânzării mărfurilor, urmând ca plata să se facă ulterior, la un termen convenit. Deci, la acordarea creditului comercial au loc două operaţiuni: vânzarea mărfii şi împrumutul de capital. Deşi în aparenţă, acestei forme de credit îi lipseşte elementul dobândă, în realitate vânzătorul include în preţ dobânda aferentă creditului.

Creditul bancar a apărut şi s-a dezvoltat tocmai pentru a înlătura limitele creditului comercial şi, în plus, a permite fructificarea fondurilor disponibile în economie prin satisfacerea nevoilor de finanţări. El este acordat de bănci întreprinzătorilor din economie şi cetăţenilor.

Obiectul său îl formează capitalul de împrumut.

Această formă de credit întruneşte toate elementele caracteristice unui credit, dar se particularizează prin elasticitate în ceea ce priveşte volumul şi termenul, precum şi aria nevoilor de finanţare acoperită.

Creditul, bancar reprezintă sume de bani rezultate din capitalurile disponibile la bănci ale diverşilor clienţi pe care băncile le acordă, cu respectarea anumitor condiţii, sub formă de împrumut clienţilor lor la o dobândă mai mare decât cea bonificată clienţilor pentru capitalurile atrase de la aceştia

Locul şi importanţa creditului în relaţiile social-economice sunt evidenţiate prin funcţiile sale:

Funcţia distributivă – constă în mobilizarea resurselor băneşti, disponibile la un moment dat în economie, de către bănci şi redistribuirea lor – prin acordarea de credite – spre anumite ramuri, sectoare de activitate care au nevoie de fonduri de finanţare.

Funcţia de transformare a economiilor în investiţii. Anume prin aceasta se realizează echilibrul macroeconomic. Orice individ poate economisi o anumită sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcţie de venitul şi comportamentul său economic. Economisirea care nu este urmată de investire constituie o tezaurizare şi reprezintă un factor de dezechilibru pentru viaţa economică. În acelaşi timp nu orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine îşi poate asuma riscurile unei investiţii, iar dacă se şi întâmplă acest lucru, investiţiile nu pot fi valorificate din lipsa de capital. Creditul bancar este cel care pune la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând transformarea economiilor inactive în investiţii. Sub acest aspect creditul este un important factor al creşterii economice.

Funcţia de emisiune monetară. Urmare a consolidării ideii credit bazat pe încredere între participanţii la actul economic a fost creată moneda fiduciară, adică biletele de bancă. Pe lângă acestea, determinate de nevoile schimbului, a apărut o multitudine de instrumente şi tehnici de plată cum ar fi: viramentul, cecul, compensaţia, trata, cambia, cardurile de credit care au condus la diminuarea numerarului din circulaţie şi la creşterea monedei scripturale. Prin aceasta s-a realizat şi o reducere considerabilă a cheltuielilor produse de circulaţia monetară, s-au implementat noile tehnici şi instrumente de plată determinate de acţiunea creditului, asigurându-se o creştere a volumului şi a valorii tranzacţiilor economice.