Banca Centrală și Funcția sa de Centru Valutar

CAP 1. BANCA CENTRALĂ

1.1 Noţiuni generale

În procesul dezvoltării sistemelor bancare s-au constituit mai multe tipuri de bănci, precum: băncile de emisiune, băncile de afaceri, băncile specializate (bănci de export-import, bănci de economii, bănci ipotecare etc.), bănci de depuneri (de depozit). În momentul prezent se disting două mari categorii de bănci: banca centrală şi băncile comerciale. Sistemele bancare contemporane au două niveluri de organizare: în plan central regăsim banca de emisiune iar în plan secundar băncile secundare sau de sistem, în întreg spaţiu monetar existând o singură astfel de instituţie (o singură bancă centrală). Banca centrală deţine monopolul emisiunii de monedă, asigură funcţionarea fără perturbaţii a sistemului financiar al unei ţări, fiind sursa ultimă de lichiditate.

Banca de emisiune (denumită şi banca centrală, bancă a băncilor, bancă de prim rang) este un organism autonom cu personalitate juridică proprie, care conduce politica de credit şi politica monetară în cadrul politicii economice şi financiare.

Banca centrală a unei ţări trebuie să efectueze în principal operaţiuni de emisiune a monedei naţionale, de supraveghere a activităţii bancare precum şi de influenţare directă şi indirectă a costului şi volumului creditului la nivel naţional. Pe lângă aceste funcţii, atribuţia principală a băncii centrale este de a asigura stabilitatea monetară şi de a veghea la compatibilitatea acesteia cu cerinţele creşterii economice.

Datorită rolului său în cadrul unui sistem bancar, ea mai este denumită ,,bancă a băncilor” şi ,,creditor de ultimă instanţă”. Banca centrală nu este propriu-zis o bancă acest lucru fiind determinat de faptul că nu acţionează în conformitate cu principiile comerciale (nu urmăreşte obţinerea de profit). Rolul acesteia este cel de realizare a unor obiective de politică economică (de a regla cantitatea de bani din circulaţie, de a stabili rata dobânzii în economie, de a autoriza şi supraveghea exercitarea funcţiei de operator bancar, de a preveni falimentele băncilor comerciale.

Băncile de emisiune pot fi clasificate după natura provenienţei capitalului în:

- bănci de emisiune private (capitalul se constituie integral pe baza disponibilităţilor financiare ale particularilor);

- bănci de emisiune mixte (capitalul este format prin combinarea capitalului de stat cu cel provenit de la particulari).

Banca centrală prin influenţele pe care le exercită asupra celorlalte instituţii financiar-bancare, prin importanţa activităţii sale privind determinarea stării monetare atât la nivel macro cât şi microeconomic, deţine poziţia principală în cadrul unui sistem bancar.

1.2. Funcţiile băncii centrale

În literatura de specialitate funcţii principale ale băncii centrale sunt:

1. Funcţia de emisiune;

2. Funcţia de creditare;

3. Funcţia de centru valutar;

4. Funcţia de bancă a băncilor;

5. Funcţia de bancă a statului.

În ceea ce priveşte funcţiile băncii de emisiune există opinii variate aparţinând diferiţilor autori, astfel: C. Rotaru afirmă că principalele funcţii sunt:

- funcţia de emisiune;

- funcţia de supraveghere a sistemului bancar;

- funcţia de centru valutar;

- funcţia de bancă de depozit şi de transfer pentru bănci;

- funcţia de bancă a statului.

Alţi autori ai literaturii de specialitate consideră că printre cele mai importante funcţii îndeplinite de banca centrală se numără: bancher al statului, casier al statului; centru al politicii monetare; verigă centrală a sistemului bancar (bancă a băncilor); centru al politicii valutare; reprezentant al statului în relaţiile financiare internaţionale.

Din punctul de vedere al guvernatorului Mugur Isărescu , principalele funcţii pe care le îndeplineşte o bancă de emisiune sunt:

1) banca centrală emite, pune şi retrage din circulaţie moneda;

2) banca centrală este o bancă a băncilor;

3) banca centrală este bancher şi casier al statului;

4) banca centrală stabileşte şi conduce politica monetară a statului;