Bilanțul Discutabil al Gatt

Instituţia centrală a sistemului comercial internaţional este, fără îndoială, Acordul General pentru Tarife si Comerţ – GATT. În raport cu alte instituţii cu vocaţie universală edificate aproximativ în aceeaşi perioadă (imediat după sfârşitul celui de-al doilea război mondial), fizionomia GATT a prezentat extrem de pronunţate particularităţi. Mai mult decât un instrument de reglementare supranaţională a politicilor comerciale naţionale, GATT a fost un cadru de mediere a relaţiilor comerciale internaţionale, bazându-se în special pe evitarea apariţiei unor conflicte comerciale majore şi pe aplanarea acestora în cazul în care ele au apărut, totuşi, prevederile GATT sunt destinate mai mult asigurării transparenţei şi prezivibilităţii regimurilor comerciale decât asigurării libertăţii comerţului “ per se “. De aceea, GATT nu a fost decât în mică măsură un garant al libertăţii schimburilor comerciale şi mult mai mult un forum care să permită negocieri orientate spre liberalizarea acestor schimburi.

Pe langă faptul că înseşi obiectivele GATT, decurgând implicit din prevederile sale, au fost relativ puţin ambiţioase, eficacitatea instituţiei ca promoter al liberalizării comerţului mondial şi ca garant al bunei conduite al părţilor care şi-au asumat obligaţii sub propria îndrumare, a fost semnificativ limitată de o serie de “tare genetice”. După cum arată Patrick Low, ”ceea ce în prezent perceput drept o slăbiciune în creştere a sistemului comercial internaţional îşi are rădăcinile în proiectarea iniţială a sistemului”.

“Tarele genetice” ale Acordului General

În primul rând, din punct de vedere conceptual, “arhitecţii” GATT au privit diferenţele între sistemele economice naţionale drept un dat, şi au urmărit doar găsirea de modalitaţi care să acomodeze în cât mai mare măsura aceste diferenţe. Sau, după cum s-a scris mai sus, persistenţa acestor diferenţe a slăbit relevanţa normelor GATT, creând totodată tensiuni între ţări cu sisteme diferite.

În al doilea rând, înseşi principiile de baza ale GATT au fost aplicate de o manieră neuniformă, atât din punctul de vedere al obiectului acestor reguli (sectoarele guvernate), cât şi din punctul de vedere al subiecţilor lor (parţile contractante).

Patru factori principali au contribuit la această neuniformitate, cum ar fi :

- încorporarea în textul Acordului a unor prevederi mult prea largi cu privire la comerţul cu produse agricole şi, ulterior, edificarea unui regim special pentru comerţul cu textile;

- aşa-numita “clauză de anterioritate”;

- instituţia derogărilor (“waivers”);

- posibilitatea aşa-numitei “abordări a la carte”.

Clauza de anterioritate (“the grandfather clauze”).

Potrivit acestei clauze, care figura in protocoalele provizorii de accesiune ale parţilor contractante fondatoare, acestea aveau posibilitatea de a se eschiva de la aplicarea oricărei prevederi a GATT care se găsea în contradicţiile cu norme interne imperative existente în legislaţia respectivelor ţări la acel moment. Mai mult, chiar şi în cazul modificării ulterioare a legislaţiei aflate în contradicţie cu prevederile GATT (deci în condiţiile în care autoritatea ei ar dispărea), elemente care contraveneau regulilor GATT au putut fi menţinute dacă, pe ansamblu, gradul de incompatibilitate nu era sporit. Evident că modificările aduse vreme de aproape cinci decenii normelor interne în vigoare în 1947 au redus mult din impactul negativ al acestei clauze, dar posibilitatea apariţiei unor surprize nu putea fi exclusă. Abia prin intrarea în vigoare a acordului de creare a OMC, care înlocuieşte protocoalele provizorii de ascensiune,acest risc a fost definitiv îndepartat.

Derogările (“waivers”)

Instituţia derogărilor a fost prevazută de art.XXV:5 al Acordului General din 1947. Ea dădea posibilitatea suspendării obligaţiilor unei părţi contractante în cazul unor circumstanţe excepţionale şi sub rezerva aprobarii acestui demers cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, dar care să cuprindă mai mult de jumatate din numărul părţilor contractante. Prevederea în sine era extrem de ambiguă şi potenţial generatoare de abuz, nu numai din cauza absenţei oricărei indicaţii cu privire la ceea ce poate fi invocat drept “circumstanţe excepţionale”, ci şi datorită omiterii oricărei precizări cu privire la perioada la care poate fi exercitată o asemenea suspendare a obligaţiilor. Pe parcursul primilor 45 ani de existenţă a GATT au fost acordate nu mai puţin de 113 derogări, din care 44 se mai aflau încă în vigoare în martie 1994, cu o lună înainte de încheierea oficială a Rundei Uruguay.

“Abordarea a la carte”

Această sintagmă desemnează situaţia devenită vădită după încheierea “Rundei Tokyo”, în care au fost negociate numeroase acorduri referitoare la varii măsuri cu caracter netarifar care statuau norme mai constrângătoare decât cele existente în textul de bază al Acordului General, fără a fi însă formal incorporate acestuia. Astfel, a devenit posibil pentru orice parte contractantă să îşi asume acele obligaţii care îi conveneau, cu atât mai mult cu cât drepturile decurgând din aceste acorduri îi reveneau automat din moment ce doar mai puţin de o treime din cele 125 de părţi contractante existente la finele “Rundei Tokyo” au aderat la ansamblul codurilor referitoare la măsurile cu caracter netarifar, s-a ajuns la o situaţie în care două treimi din subiecţii subsistemului comercial internaţional pus sub egida GATT beneficiau de obligaţiile asumate de o minoritate de subiecţi.

Rezultatele “Rundei Uruguay“ sunt de-a dreptul spectaculoase in privinţa uniformizării balanţei drepturilor şi obligaţiilor pentru subiecţii regulilor GATT. În plus, ultimul ciclu de negocieri comerciale multilaterale consacră reintegrarea deplină (cel mai târziu, de la 1 ianuarie 2005) a comerţului cu produse textile în ansamblul normelor comune ale GATT, ca şi introducerea de obligaţii precise şi cuantificabile în material comerţului cu produse agricole, pentru care noi negocieri sunt prevăzute a se desfăşura cu începere din 2000, ceea ce lasă să se întrevadă posibilitatea ca şi acest sector să se supună integral aceloraşi reguli şi discipline ca şi toate celelalte domenii ale comerţului cu bunuri.