Bugetul Uniunii Europene

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Bugetul Uniunii Europene.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 24 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Preda Larisa

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

1.Introducere
2.Bugetul Uniunii Europene
3.Bugetul Uniunii Europene dintr-o privire:
a)Utilizarea banilor dvs. în scopuri bune, convenite
b)Bugetul UE este hotărât în mod democratic
c)Cheltuielile din bugetul UE şi încasările la acesta sunt limitate prin acord
d)O gestiune şi un control adecvate
4.Unde merg banii şi ce se realizează?
5.Costuri administrative
6.Cum se hotărăşte bugetul?
7.Proiectul de buget preliminar al Comisiei
8.Responsabilitatea gestionării bugetului
9.Stabilirea bugetului pe activităţi
10.Regulile care guvernează cheltuielile
11.Gestiune, audit şi control intern
12.Cum efectuează Comisia plăţile?
13.Cum şi cui sunt justificaţi banii?
a)Natura duală a contabilităţii şi a raportării
b)Raportarea execuţiei bugetului
c)Audit extern
d)Justificarea faţă de Parlamentul European
e)Bugetul Uniunii Europene pe anul 2009
14. Bibliografie

Extras din document

1.Introducere

Uniunea Europeană este o organizaţie care include 25 de state de pe continentul european: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria, formând un spaţiu cu peste 450 de milioane de locuitori.

Obiectivele Uniunii Europene sunt următoarele:

- crearea unei cetăţenii europene;

- consolidarea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei;

- promovarea progresului economic şi social ;

- afirmarea rolului Europei în lume.

Creată în scopul de a garanta o pace durabilă, construcţia europeană s-a concretizat după cel de al Doilea Război Mondial. Pe 9 mai 1950 Ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propune, pe baza unei idei a lui Jean Monnet, punerea în comun a resurselor de cărbune şi de oţel ale Franţei şi Germaniei în cadrul unei organizaţii deschise către celelalte ţări europene.

La apel au răspuns încă patru state, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice a Cărbunelui şi a Oţelului (CECO) fiind semnat la Paris, la 18 aprilie 1951, de către Franţa, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Tratatul CECO a intrat în vigoare la 23 iulie 1952 (notă: Tratatul CECO a expirat în 2002). La 25 martie 1957, cele şase state membre ale CECO semnează, la Roma, Tratatele de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom), denumite generic “Tratatele de la Roma”.

La cele trei Comunităţi au aderat în anii următori nouă state: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie în 1973, Grecia în 1981, Spania şi Portugalia în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în 1995. La 1 mai 2004, zece state au aderat la Uniunea Europeană: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria.

Prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, s-a constituit Uniunea Europeană, având la bază cei trei piloni:

1. Comunităţile Europene, permite instituţiilor Uniunii să coordoneze politici comune în diverse domenii (Piaţa unică, transporturi, concurenţă, moneda unică, ocuparea forţei de muncă, sănătate publică, protecţia consumatorilor, cercetare, protecţia mediului, agricultură, ş.a.), urmând obiectivul de coeziune economică şi socială;

2. Politica externă şi de securitate comună, reprezintă cadrul acţiunilor comune ale statelor membre ale Uniunii Europene în acest domeniu;

3. Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală, este cadrul cooperării dintre organele de poliţie şi de justiţie din cele 15 state membre pentru consolidarea securităţii interne.

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999, conţinea prevederi în următoarele domenii: drepturile cetăţenilor (în special, protecţia drepturilor fundamentale), cooperarea în domeniul securităţii şi justiţiei (integrarea acquis-ului Schengen în competenţele Uniunii Europene), Politica

externă şi de securitate comună (alegerea unui Înalt Reprezentant pentru PESC) şi consolidarea democraţiei. Tratatul de la Amsterdam a extins aria politicii de protecţie a consumatorilor, a stabilit ca obiectiv dezvoltarea durabilă a mediului înconjurător, a conferit Uniunii Europene o nouă competenţă în materie de ocupare a forţei de muncă, a consolidat protecţia socială în domeniul egalităţii de şanse şi al luptei împotriva excluderii.

Tratatul de la Nisa a fost semnat pe 26 februarie 2001 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2003, după ce a fost ratificat de fiecare Stat Membru, fie prin vot în parlamentul naţional, fie prin referendum. Tratatul de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, conţine prevederi pentru a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea va avea aproape 30 de State Membre, înscriindu-se deci în viziunea unei reforme instituţionale ale cărei 3 axe principale sunt: componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii.

Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa a fost elaborat de către

Convenţia pentru Viitorul Europei la Consiliul European de la Salonic, pe 18 iulie 2003. Textul

Proiectului de Tratat Constituţional este divizat, după cum urmează:

- Partea I: principii, obiective şi prevederi instituţionale;

- Partea a Iia: Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;

- Partea a IIIa: prevederi referitoare la politicile şi modul de funcţionare a Uniunii Europene;

- Partea a IVa: prevederi generale referitoare la intrarea în vigoare a Tratatului Constituţional, la procedura de revizuire şi la abrogarea tratatelor anterioare.

În urma Conferinţei Interguvernamentale, din 17-18 iunie 2004, Şefii de state sau de guverne ale Statelor Membre au ajuns la un acord referitor la Proiectul de Constituţie şi a fost elaborat o versiune consolidată provizorie. Textul Constituţiei urmează să fie transpus într-o forma corecta din punct de vedere legal, după care urmeaza să fie tradus în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.

Semnarea documentului este prevăzută pentru luna octombrie sau noiembrie a.c., in timpul Presedintiei olandeze, Statele Membre având apoi doi ani la dispoziţie să ratifice textul Constitutiei.

Uniunea Europeană se distinge faţă de alte organizaţii internaţionale prin modelul său de integrare care se situează dincolo de cooperarea tradiţională între state: statele membre ale Uniunii au transferat o parte din prerogativele lor la nivel comunitar. Astfel, pe lângă puterile naţionale, regionale şi locale, există şi o putere europeană, având la bază instituţii democratice şi independente, mandatate să intervină în domeniile în care acţiunea comună este considerată mai eficientă decât acţiune separată a Statelor Membre (cf. principiului subsidiarităţii1): Piaţa unică pentru circulaţia persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor, agricultura, moneda unică, coeziune economică şi socială, protecţia mediului, cercetarea, etc.

Uniunea Europeană are propriile instituţii şi instanţe comunitare:

- Parlamentul European este reuniunea reprezentanţilor cetăţenilor Uniunii Europene, care, începând cu 1979, au fost aleşi prin vot universal direct. Principalele funcţii ale Parlamentului sunt următoarele: analizează propunerile Comisiei si participa la procesul legislativ, alături de Consiliul de Miniştri; confirmă numirea Comisiei (şi are dreptul de a o revoca); are competenţe bugetare, împreună cu Consiliul de Miniştri.

- Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Miniştri este principalul for de decizie al Uniunii Europene, format din miniştrii Statelor Membre, care răspund de problemele aflate pe ordinea de zi: afaceri externe, agricultură, industrie, transporturi sau oricare alt domeniu. Cu toate că participarea miniştrilor se realizează în formule diferite, în funcţie de problema aflată în discuţie, Consiliul este o instituţie unică. Fiecare ţară din Uniune deţine prin rotaţie preşedinţia pe o perioadă de şase luni.Consiliul UE nu trebuie confundat cu Consiliul European, termenul folosit pentru a denumi întâlnirile bianuale ale Şefilor de stat sau de guvern din statele membre ale Uniunii Europene. Scopul urmărit de acest for este de a da Uniunii Europene impulsul necesar pentru dezvoltarea sa în continuare şi de a defini liniile

politice generale.

- Comisia Europeană este un organ cu atribuţii de iniţiativă, implementare, gestionare, control şi reprezentare. Este gardianul Tratatelor şi expresia intereselor Comunităţii. Comisia este compusa din membri independenţi (numiţi şi comisari). Comisia este numită pentru un mandat de cinci ani, cu acordul Statelor Membre, după ce membrii săi sunt validaţi de către partea Parlamentului European, în faţa căruia răspund.

- Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene este formată din judecători asistaţi de avocaţi generali numiţi pentru un mandat de şase ani în urma acordului Statelor Membre. Curtea are două funcţii principale: să verifice compatibilitatea instrumentelor instituţiilor europene şi ale guvernelor cu Tratatele şi, la solicitarea unei instanţe naţionale, să se pronunţe asupra interpretării sau asupra valabilităţii prevederilor dreptului comunitar.

- Tribunalul de Primă Instanţă a fost înfiinţat în 1989 cu scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii judiciare, permiţând astfel Curţii de Justiţie să se concentreze asupra atribuţiei sale de bază, interpretarea uniformă a legislaţiei comunitare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Bugetul Uniunii Europene.doc