Bursa de Mărfuri

Bursa este o formă specifică de piaţă concurenţială liberă, rezultat al unui proces evolutiv îndelungat, în cadrul şi prin intermediul căreia se negociază mărfuri omogene, fungibile (cereale, minereuri), au loc tranzacţii cu titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de creanţe, bonuri de tezaur), şi se efectuează operaţiuni cu valute şi instrumente derivate şi sintetice, la care participă, în calitate de vânzători sau cumpărători, numeroşi agenţi economici, din cele mai diferite activităţi sociale, prin medierea unor specialişti desemnaţi de instituţia bursieră (brokeri, curtieri, dealeri, traderi ), care prin mecanismul cotaţiei stabilesc preţul (cursul) tranzacţiilor realizate, în cadrul unui spaţiu circumscris.

Bursa de mărfuri (comerţ) este o formă a bursei, o piaţă specială pe care se tranzacţionează mărfuri omogene, fungibile, produse financiare derivate şi sintetice, se formează cursul (preţul) acestora, prin intermediul brokerilor sau traderilor, pe baza confruntării libere a cererii şi oferetei, sub supravegherea autorităţilor ce gestionează bursa şi a statutelor şi regulamentelor care precizează mecanismul lor de funcţionare şi care îşi desfăşoară activitatea într-un anumit spaţiu. Cea mai mare bursă de mărfuri este Chicago Board of Trade (CBT), cunoscută mai ales pentru comerţul cu cereale.

Apariţia şi formarea burselor de mărfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a început în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Grecia şi Roma Antică şi continuă şi astăzi. Dacă ar fi să alegem oricare din produsele tranzacţionale azi la bursă şi am încerca să-i traversăm evoluţia pe piaţă de-a lungul istoriei, am găsi ca acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfă (barter), contractul cu plată şi livrare imediată (spot), contractul cu plată şi livrare ulterioară stabilirii preţului (forward) şi contractul la termen (futures şi options).

Darul şi schimbul de marfă datează de la începutul civilizaţiei. A treia fază, contractul spot, poate fi considerată ca adevăratul început al pieţelor de marfă organizate.

Până în anul 1600 comerţul în Europa şi Asia nu a fost destul de intens pentru a permite susţinerea activităţii comercianţilor locali sau a pieţelor locale. Periodic, târgurile serveau ca pieţe de desfacere pentru arii geografice întinse. Aceste târguri au fost organizate la început de comercianţii ambulanţi care schimbau mărfurile lor locale pe mărfuri exotice aduse din ţinuturi îndepărtate. Banii erau puţini şi majoritatea tranzacţiilor se făceau prin simplu schimb. Acest tip de târg era des organizat în Grecia Antică, în timpul Imperiului Roman, dar şi în China.

Treptat, a apărut o reţea de târguri specializate şi bine organizate. Existau reguli precise care stabileau unde, când şi cum pot vinde comercianţii, în funcţie de tipul de marfă oferit. S-a introdus interdicţia contractării în afara acestor târguri, pentru a preveni acumularea unei cantităţi mari de marfă care ar fi permis ulterior controlul preţului.

Cu timpul, s-au constituit asociaţii de comerţ care reprezentau interesele noii clase de comercianţi. Disputele din afaceri erau soluţionate în tribunale special înfiinţate, prin aplicarea codului comerciantului.

Odată cu creşterea numărului de tranzacţii s-a introdus ca mijloc de schimb „scrisoarea de târg". Aceste scrisori permiteau amânarea plăţii unei mărfi, deci o extindere a creditului. Comercianţii aveau posibilitatea să circule din târg în târg reglând plăţile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de târg, plătind la sfârşit eventualele datorii rămase, în bani. Aşa a apărut piaţa spot (cash). Adesea, comercianţii prezentau eşantioane din marfa lor, urmând ca plata - în bani sau cu scrisoare - să se facă numai atunci când titlul trecea la cumpărător.

Se consideră că rădăcinile comerţului la termen se află în sistemul de târguri medievale japoneze, care a permis Japoniei să dezvolte şi să organizeze piaţa la termen începând cu anul 1697, cu aproape un secol şi jumătate înaintea Statelor Unite ale Americii.

Denumirea de „bursă” provine de la oraşul Bruges, unde aceste adunări se ţineau la Hotel des Bourses, numit aşa după un senior din vechea şi nobila familie van den Boursen care îlconstruise şi pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se întâlneau bancherii şi negustorii pentru a negocia bani, metale preţioase, hârtii de valoare şi mărfuri. Cu timpul, locurile de întâlnire ale comercianţilor au primit denumirea de burse.