Caracteristici Actuale si de Perspective ale Pietei Serviciului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Caracteristici Actuale si de Perspective ale Pietei Serviciului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Economie

Extras din document

1 . Prezentartea serviciului : continut , trasaturii si rol .

Evoluţiile din ultimele decenii îndreptăţesc caracterizarea economiilor ţărilor

dezvoltate ca “economii ale serviciilor”, determinând intensificarea preocupărilor

specialiştilor de a depăşi relativa rămânere în urmă a teoriei faţă de practică. Aceste

preocupări s-au concentrat în primul rând asupra definirii conceptului de serviciu, problemă

dificilă datorită extremei eterogenităţi a serviciilor.

Cele mai multe definiţii enunţă una sau mai multe caracteristici ale serviciilor care le

diferenţiază de produsele tangibile. Alte definiţii pun accentul pe utilităţile, avantajele sau

satisfacţiile produse de activităţile de servicii sau pe schimbările determinate de acestea

asupra bunurilor, persoanelor sau relaţiilor sociale. Există şi definiţii negative ale serviciilor, care le definesc prin ceea ce de fapt nu sunt (prin excludere).

Cu toate că nu există, până în prezent, o definiţie “perfectă” a serviciilor, definirea

serviciilor ca reprezentând “o activitate umană cu un conţinut specializat, având ca rezultat

efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale” apare

satisfăcătoare în încercarea de a delimita serviciile de bunurile materiale.

Serviciile sunt imateriale, intangibile, nestocabile (perisabile), nedurabile, inseparabile

de persoana prestatorului şi a utilizatorului, eterogene (variabile), producţia şi consumul lor

sunt simultane, iar preţul serviciului este un preţ al cererii. Aceste caracteristici îşi pun

puternic amprenta asupra producţiei şi comercializării serviciilor.

Astfel, în sistemul procesului de producţie a serviciilor (denumit de unii specialişti

“servucţie”) clientul reprezintă unul dintre elementele fundamentale, participând de multe ori direct la prestarea serviciului. De asemenea, calitatea serviciului este determinată într-o

măsură esenţială de calităţile prestatorului, existând din acest punct de vedere numeroase

posibilităţi de diferenţiere a serviciilor. Imaterialitatea şi intangibilitatea serviciilor fac

evaluarea serviciilor mai dificilă şi obligă prestatorii să găsească soluţii pentru a le face

“vizibile”. Aceste caracteristici au de asemenea, importante implicaţii asupra modalităţilor de comercializare a serviciilor în străinătate. Nestocabilitatea (perisabilitatea) serviciilor creează probleme îndeosebi legate de posibilitatea apariţiei unor dezechilibre între cerere şi ofertă şi impune utilizarea unor strategii vizând atenuarea acestor dezechilibre.

Evoluţia gândirii economice despre servicii, vizând combaterea unor “mituri false” şi

evidenţierea ideilor valabile din teoriile mai vechi sau mai noi privind serviciile, poate fi

structurată în trei etape: a sec XVII-XVIII, a sec. XIX şi a sec. XX.

În secolele XVII-XVIII serviciile nu sunt tratate distinct în gândirea economică ci în

ansamblul activităţilor considerate utile din punct de vedere social.

Reprezentanţi importanţi ai gândirii economice şi despre servicii, în această perioadă

sunt: mercantiliştii (care consideră comerţul peste mări şi transporturile maritime activităţile cele mai rentabile), Gregory King şi William Petty (care împart populaţia activă în: cei care produc şi au venit şi cei care nu produc şi nu au, incluzând în prima categorie şi ocupaţii de servicii ca: marinarii, soldaţii, comercianţii) şi fiziocraţii (care considerau că numai proprietarii de pământ şi cultivatorii acestuia erau productivi, în timp ce artizanii, manufacturierii şi comercianţii sunt utili, dar neproductivi).

Remarcabile în această perioadă sunt şi ideile enunţate de Adam Smith, referitoare la

împărţirea muncii în productivă şi neproductivă, la care s-au raportat mult timp teoriile

economice. A. Smith consideră în general serviciile neproductive (cu excepţia comerţului), deoarece serviciile se pierd chiar în momentul producerii lor şi deci nu produc valoare şi profit.

În secolul al XIX-lea discuţiile despre servicii l-au avut ca autor de referinţă pe A.

Smith. Unii economişti i-au adoptat într-o măsură mai mare sau mai mică ideile (cum ar fi: D. Ricardo, James Mill, John Stuart Mill, Karl Marx ş.a.) iar alţii l-au combătut, ca de exemplu: J.B. Say şi Fr. Bastiat.

În prima perioadă a sec. XX marcăm apariţia şi modernizarea concepţiilor referitoare

la clasificarea sectorială a economiei, avându-i ca protagonişti pe: Allan Fisher, Colin Clark, Jean Fourastié ş.a.

După 1950 încep să se afirme şi teoriile post-industriale (avându-l ca reprezentant de

seamă pe Daniel Bell) precum şi neoindustriale (a “self-service-ului”, a transformărilor

structurilor productive, a economiei informaţionale şi a industrializării serviciilor).

Deosebit de importante şi din ce în ce mai răspândite sunt teoriile care susţin că

societatea viitoare (în fapt prezentă deja în ţările dezvoltate) poate fi caracterizată ca o

economie a serviciilor având ca trăsături caracteristice:

- integrarea orizontală a tuturor activităţilor economice şi sfârşitul clasificării sectoriale

verticale a economiei;

- reconsiderarea importanţei ofertei în economie, datorită, în principal, acutizării

problemelor ecologice;

- creşterea riscului şi a incertitudinii pentru care trebuie să ne pregătim şi să adoptăm

strategii macro şi micro-economice adecvate.

Referitor la “miturile” dovedite ca fiind în mare parte false de realităţile economice

prezente amintim: afirmaţiile că serviciile sunt cele mai puţin receptive la progresul tehnic şi sunt caracterizate de sporurile cele mai lente ale productivităţii muncii ca şi cele că serviciile sunt neproductive iar dezvoltarea acestora ar conduce la “dezindustrializare”, creştere economică lentă sau chiar stagnare.

Rolul

Activităţile de servicii sunt regrupate, potrivit clasificărilor sectoriale ale economiei, în

sectorul terţiar, în timp ce sectorul primar include agricultura, silvicultura, pescuitul şi

mineritul, iar sectorul secundar industria prelucrătoare şi construcţiile. Criteriile utilizate de protagoniştii acestor clasificări (A. Fisher, C. Clark, J. Fourastié) au fost natura tehnică a

activităţilor, precum şi receptivitatea la progresul tehnic şi ritmurile de creştere ale

productivităţii muncii. Astfel, potrivit teoriilor clasice, sectorul terţiar se caracterizează prin

receptivitatea cea mai mică la progresul tehnic şi ritmurile cele mai scăzute ale productivităţii muncii. După anii 1970-1980 această afirmaţie începe să nu mai fie

Fisiere in arhiva (1):

  • Caracteristici Actuale si de Perspective ale Pietei Serviciului.doc

Alte informatii

Universitatea Crestina “ Dimitrie Cantemir ” Facultatea de Managament Turistic si Comercial