Categoriile și funcțiile monedei

Exista diferite pareri cu privire la momentul aparitiei monedei, aceste pareri au explicat conditionarea genezei monedei de anumiti factori: economici, sociali, religiosi, patrimoniali, considerandu-se ca la aparitia acestui intrument de baza in economiile popoarelor lumii sta actiunea exclusiva a factorilor enumerati. Cea mai raspandita este teoria conform careia moneda a aparut ca mijlocitor al schimbului. Aparitia ei s-a datorat nevoii comunitatilor omenesti de a intrebuinta un mijloc de inlesnire a schimburilor de bunuri. Cand si-au dat seama ca schimbul in natura devenise incomod, ei au inventat moneda, adica o marfa intermediara, acceptata de toata lumea. Intercalarea monedei in procesul schimbului de bunuri si servicii, unele contra altora, s-a facut prin actele vanzarii si cumpararii. Se considera ca moneda a fost la origine o a treia marfa in cadrul operatiei de schimb, adoptata printr-un consens general, expres si tacit. Servind continuu ca intermediar in procesul schimburilor indirecte, o anumita marfa utilizata ca etalon de valoare a devenit cu timpul monedă. Aristotel considera ca lucrurile care se schimba intre ele, trebuie sa fie compatibile intr-un anumit fel sau altele – fapt pentru care a fost inventata moneda. Functia primara a monedei, de mijlocire a schimbului a fost sustinuta si de Bruno Holdebrand, care considera ca aparitia economiei monetare coincide cu insasi aparitia monedei, datorita diviziunii muncii, ca urmare a producerii unor bunuri tot mai diversificate si a inmultirii nevoilor oamenilor.

Moneda a servit intotdeauna la elaborarea unor ierarhii ale valorilor economice. Necesitatea crearii ei s-a datorat utilitatii unui intrument de masurare a valorii, devenit la un moment dat indispensabil in economia de schimb. Moneda etalon este preexistenta monedei-instrument de schimb, ea fiind utilizata de societatile umane prin intermediul trocului. Etalonul de valoare clasic, reprezentat indeosebi de animalul de turma, s-a dovedit cu timpul mai putin eficient, fapt ce a dus la abandonarea folosirii lui cand schimburile s-au complicat, pentru ca animalul-moneda nu poseda calitatile necesare unui intrument de schimb. Au inceput sa circule pretutindeni metalele, care se dovedeau apte sa indeplineasca ambele functii: de mijlocitor al schimbului si de etalon al valorii. Ele au fost intrebuintate ca semne care sa reprezinte si sa exprime valoarea tuturor marfurilor.

Primele operatiuni de schimb s-au efectuat in natura, prin intermediul trocului, schimbandu-se in mod direct, nemijlocit, produsele intre ele. Dreptul roman prezinta formele esentiale ale schimbului direct ca fiind adevarate “contracte” sinalagmatice. Astfel, aceste schimburi puteau fi: bunuri contra bunuri (do ut des), bunuri contra servicii (do ut facias), servicii contra bunuri (facio ut des), servicii contra servicii (facio ut facias).

Intr-un stadiu mai avansat al schimbului incep a se intrebuinta anumite marfuri ca mijloace de intermediere, cu care se puteau schimba orice produse, prin aceste marfuri putandu-se exprima valoarea tuturor celorlalte. Separarea unei marfi care devine echivalent general si intrument al schimbului a avut loc in mod spontan, inlaturandu-se sistemul greoi al trocului, facilitandu-se si accelerandu-se circulatia intre comunitatile omenesti. Trecerea la utilitatea unei marfi unice ca echivalent general, marcheaza aparitia formei banesti a valorii: “Un bun oricare ar fi el, devine moneda in momentul si masura in care capata realmente functiunea de mijlocitor general al schimburilor, astfel ajungand sa detina acea pozitie specifica in circulatie si in economia nationala, datorita careia apare in opozitie cu celelalte bunuri in circulatie al caror schimb il mijloceste drept un bun circulatoriu, mijlocitor al schimbului de bunuri.

Moneda a contribuit substantial la patrimoniul de valori al omenirii in cursul mileniilor. Fiind in primul rand un instrument social-economic, indispensabil oricarei economii, ea a reprezentat o “institutie istorica, a urmat si urmeaza evolutia societatii umane”. Ascensiunea sau declinul natiunilor a fost adesea marcat profund de modurile de administrare a monedei, care s-a manifestat dupa caz ca factor propulsor al dezvoltarii ori ca obstacol in calea evolutiei, avantajand ori impiedicand, influenta sa asupra comunitatilor uname rasfrangandu-se in doua chipurim, precum simbolic a si fost creata: din avers su revers. Aparitia si circulatia monedei in stransa corelatie cu economiile popoarelor au dus la afirmarea ei plenara, la asimilarea ei de catre diferitele colectivitati umane. Utilizarea sa la nivel planetar a determinat abordarea fenomenelor monetare de catre teoreticieni printr-o varietate apreciabila de explicatii, solutii si forme de exprimare, de cele mai multe ori vadit contradictorii. Controversele asupra naturii si functiilor monedei persista de secole si probabil ca acumularea progresiva a informatiilor prin utilizarea tehnicilor moderne de investigare va lansa noi ipoteze, teorii si metode in acest domeniu.

Din complexitatea fenomenului monetar deriva si multitudinea definitiilor date monedei, generata de cunoasterea variata sau insuficienta a genezei, manifestarilor si functiilor ei.

Intr-o definitie, prin moneda este desemnat orice bun acceptat ca instrument liberator de creditori sau vanzatori, “un bon” pentru cumpararea marfurilor. Intr-un alt punct de vedere, se considera ca atunci “cand o marfa serveste continuu ca intermediar pentru schimburi indirecte, ea devine moneda”. Moneda, in forma ei clasica de disc metaloc cu greutate determinata, se utilizeaza ca mijloc de plata, de circulatie si tezaurizare. Ea reprezinta un instrument-etalon legal de plata pentru facilitarea schimburilor si pentru acumulari, fiind masuratorul general de valori care poarta girul autoritatii emitente, statul si care se bucura de incredere publica.