Cauzele comerțului internațional

Cauzele comertului international

Exista diferite grade de deschidere ale unei tari spre comertul international. Cel mai inchis, autarhia absoluta, ar presupune opozitia fata de orice import; un mic grad de deschidere ar permite importul de produse ce nu ar putea fi fabricate in interiorul tarii; daca in final s-ar da libertatea totala comertului ar fi logic sa se importe doar produsele care ar putea fi fabricate in tara la un pret foarte mare. Dar ceea ce se observa astazi este ceva mult mai avansat: frecvent se comercializeaza produse care ar putea fi fabricate usor de tara importatoare (pesmet, camasi) dar care sunt mai avantajos de achizitionat din afara.

Unul din avantajele comertului international este consecinta a economiilor de scara: in cresterea cantitatii produse pentru a satisface o piata mai mare, costurile medii se vor reduce. In plus sunt avantajele specializarii: cand un individ se specializeaza in realizarea unei munci concrete, va dobandi mai multa abilitate si maiestrie; aceasta argumentatie, adevarata pentru un muncitor individual, este valabila si pentru o companie si pentru o tara.

Argumentele cu caracter economic in favoarea unui sistem de comert deschis sunt foarte simple si se fundamenteaza in mare masura pe spiritul comercial, dar tot in termeni reali sau in experienta acumulata in materie de comert mondial si crestere economica incepand cu al doilea razboi mondial. Tarifele aplicabile la produsele industriale au scazut vertiginos. Pe 1 ianuarie 1999 media sa era inferioara lui 4% din tarile dezvoltate. In timpul primelor decenii posterioare razboaielor, cresterea economica mondiala a avut o medie de aproximativ 5% anual si aceasta rata inalta a fost cauzata in parte de reducerea obstacolelor comerciale. Comertul mondial a crescut intr-un ritm inca si mai rapid, cu o medie de aproximativ 8% in aceeasi perioada.

Intr-un sistem comercial absolut liber, fiecare tara isi va investi capitalul si munca in posturile cele mai benefice. Aceasta persecutie a profitului individual este admirabil relationata cu bunastarea universala. Distribuie munca in forma cea mai efectiva si economica posibil pentru a stimula industria, a recompensa talentul si pentru a eficientiza folosirea aptitudinilor peculiare cu care l-a dotat natura; in cresterea cantitatii generale a productiei, raspandeste beneficiile in toate natiunile unindu-le cu acelasi lant de interes si schimb comun. Acesta este principiul care stabileste ca vinul sa se produca in Franta si Portugalia, ca cerealele se cultiva in America si Polonia si ca Anglia sa produca articole de fierarie si altele.

Datele demonstreaza ca exista o relatie statistica neindoielnica intre un comert mai liber si cresterea economica. Teoria economica semnaleaza motive convingatoare pentru aceasta relatie. Toate tarile, inclusiv cele mai sarace, au active - umane, industriale, naturale si financiare - ce se pot angaja pentru a produce bunuri si servicii pentru pietele lor interne sau pentru a concura in afara. Economia ne arata ca putem beneficia de pe urma comercializarii acestor marfuri si servicii. Principiul "avantajului comparativ" inseamna ca tarile prospera, in primul rand profitand de activele lor pentru a se concentra in ceea ce pot produce mai bine si apoi schimband aceste produse pe altele pe care alte tari le produc mai bine.

Dar de ce o anumita tara se specializeaza intr-un anumit produs? Raspunsul pare evident: fiecare tara se va specializa in acele produse pe care le poate produce in mod avantajos fata de celelalte tari. Si ce inseamna a produce avantajos? Adam Smith a raspuns la aceste intrebari spunand ca tarile se vor specializa in producerea acelor bunuri care au un avantaj absolut, adica care sunt capabile sa produca acelasi numar de bunuri folosind cat mai putina mana de lucru. Discipolul sau, David Ricardo a avansat in aceasta teorie, demonstrand ca toate tarile pot beneficia specializandu-se fiecare in producerea de bunuri chiar daca nu au un avantaj absolut; este suficient sa aiba un avantaj comparativ, adica sa fie capabili sa-l produca la un pret mai mic.

Incepem intelegand argumentul lui Adam Smith, in ceea ce priveste avantajul absolut, cu un exemplu. Sa presupunem ca exista doua companii, una spaniola si una franceza, care lucreaza piei. Ambele au cate 10 lucratori, care lucreaza 140 de ore pe luna. Muncitorii spanioli sunt mai abili in fabricarea de pantofi, doar in doua ore, in timp ce cei francezi au nevoie de patru ore. In schimb francezii sunt mai experti in ceea ce privesc paltoanele de piele, fabricand unul in 7 ore in timp ce spaniolii au nevoie de 10 ore. Adica spaniolii au un avantaj absolut in fabricarea de pantofi (au nevoie de mai putin timp pentru a-i face) in timp ce francezii au un avantaj absolut in fabricarea paltoanelor.

Daca n-ar fi existat comertul international, atat intreprinderea franceza cat si cea spaniola ar trebui sa foloseasca jumatate din muncitorii sai la fabricarea pantofilor si cealalta jumatate pentru paltoane. Spaniolii ar putea produce lunar 350 de perechi de pantofi si 70 de paltoane in timp ce intreprinderea franceza ar produce 175 de perechi de pantofi si 100 de paltoane.

Dar daca exista posibilitatea specializarii si schimbarii de produse peste granita, intreprinderile si-ar putea folosi toti muncitorii in fabricarea produselor la care sunt mai abili, cea spaniola realizand 700 de perechi de pantofi si francezii 200 de paltoane. Cum productia per total a crescut (inainte erau doar 525 de perechi de pantofi si 170 de paltoane) comertul va beneficia de ambele tari si astfel va putea dispune de mai multe perechi de pantofi si paltoane.

Sa vedem acum argumentatia lui David Ricardo asupra avantajului comparativ. Sa ne imaginam comportamentul acelorasi intreprinderi ca in exemplul anterior, in situatia in care intreprinderea franceza ar avea avantajul absolut in producerea ambelor bunuri. Sa presupunem ca ambele au tot cate 10 lucratori, ce muncesc cate 140 de ore pe luna. Mentinem supozitia ca francezii sunt mai buni la producerea paltoanelor, realizand unul in sapte ore, in timp ce spaniolii au nevoie de zece ore. Dar acum francezii rezulta ca sunt mai abili si ei in producerea pantofilor, fabricand cate o pereche in doua ore, in timp ce spaniolii au nevoie de patru ore.

Daca nu exista comert international ambele intreprinderi ar trebui sa foloseasca o parte din muncitori pentru fiecare produs. Sa presupunem ca, ca si inainte, intreprinderea spaniola foloseste cate jumatate din muncitorii sai pentru fiecare produs, reusind astfel sa produca lunar 175 de perechi de pantofi si 70 de paltoane. Pentru usurarea intelegerii modelului trebuie sa presupunem ca intreprinderea franceza destineaza sapte lucratori producerii de incaltaminte si trei celei de paltoane, obtinand astfel 490 de perechi de pantofi pe luna si 60 de paltoane.