Cehia în procesul de integrare europeană

Referat
7/10 (4 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 40 în total
Cuvinte : 10125
Mărime: 290.27KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Anca Dodescu, Cosmin Sabau

Extras din referat

Comunitatea poate încheia, cu un stat terC, o uniune de state sau o organizaCie

internaCionala, acorduri care sa instituie o asociere ce presupune drepturi si obligaCii

reciproce si proceduri speciale." art. 238 al Tratatului de la Roma. Pe baza celor

statutate mai sus au fost încheiate acorduri de asociere la CE, mai târziu UE, cu Car ile

central si est europene printre care si Cehoslovacia, iar mai apoi Cehia. Aceste acorduri

au fost concepute ca acorduri cadru, au o structura si elemente comune.

“Intoarcerea la Europa” a fost motto-ul central al demonstratiilor politice din

noiembrie 1989, cunoscute ca “revolutia de catifea” de la Praga. Interesul

Cehoslovaciei de a deveni membra a Comunitatii Europene, la aceea data, a fost afirmat

imediat dupa formare, de primul guvern post comunist al Carii în programul sau din

marie 1990. La fel s-a întamplat cu primul guvern ceh, inaugurat în iulie 1992 care

afirma ca devenirea Cehiei ca membra a Uniunii Europene este “principalul tel al

Republicii Cehe autonome”.

Relatiile diplomatice dintre Cehoslovacia si Comunitatea Europena au fost

stabilite în septembrie 1988, primul acord bilateral fiind Acordul Comercial pentru 4 ani

asupra produselor industriale, intrat în vigoare în aprilie 1989. Un alt Acord pentru

Comert si Cooperare a fost încheiat în 1990, pentru ca Acordul de Asociere intre

Cehoslovacia si Comunitatea Europena sa fie semnat la 16 decembrie 1991.

Componenta sa comerciala a intrat în vigoare în martie 1992 înlocuind acordul din

1989, consolidând întelegerile comerciale precedente si instituind gradual în 10 ani o

liberalizare asimetrica a comertului.

Dizolvarea Cehoslovaciei în Cehia si Slovacia, a facut necesara renegocierea

unor acorduri de asociere cu noile state formate. Acordul cu Cehia a fost semnat în

octombrie 1993 si a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

Dimensiunea principala a acordului este cea politica, exprimand optiunile de politica

generala a tarii, dar nu sunt neglijate dimensiunile comerciale, ce implica crearea unor

zone de liber schimb pentru produse industriale fara a aborda uniunea vamala.

Dimensiuni privind asigurarea premiselor pentru cooperarea economica generala,

culturala si financiara (art.1) si participarea la diverse programe comunitare, precum si

dimensiunea referitoare la angajamentul de armonizare a legislatiei, unde se pot

particulariza reglementari privind proprietatea intelectuala sau concurenta sunt alte

caracteristici ale acordului. Toate acestea fac din punct de vedere institutional obiectul

muncii Consiliului de asociere Cehia – UE.

In ce priveste contextul în care se încheia Acordul European cu Cehia, trebuie

mentionat ca între timp avusesera loc importante evenimente în plan intern :

presedintele Havel demisionase pentru a nu prezida dizolvarea Cehoslovaciei, dar a fost

ales apoi ca primul presedinte al Republicii Cehe, Vaclav Klaus, ministru de finante la

acea data a început îndraznetul program de privatizare cunoscut si ca « programul de

vouchere »; în plan european: 1992 la 7 februarie se semnase la Maastricht Tratatul

European, fondând Uniunea Europeana bazata pe Uniunea Economica si Monetara,

Politica Externa si de Securitate Comuna, Politica de Cooperare în Afaceri Interne si

Justitie; cetatenia europeana era un concept acceptat, iar Comitetul Regiunilor înfiintat.

Preview document

Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 1
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 2
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 3
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 4
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 5
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 6
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 7
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 8
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 9
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 10
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 11
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 12
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 13
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 14
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 15
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 16
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 17
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 18
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 19
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 20
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 21
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 22
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 23
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 24
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 25
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 26
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 27
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 28
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 29
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 30
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 31
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 32
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 33
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 34
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 35
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 36
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 37
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 38
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 39
Cehia în procesul de integrare europeană - Pagina 40

Conținut arhivă zip

  • Cehia in Procesul de Integrare Europeana.pdf

Alții au mai descărcat și

Procesul de Integrare Economică Europeană al Estoniei

Estonia este cea mai mică dintre candidatele central-europene, si economia ei foarte liberală o pune în prima linie în vederea aderării. Dar...

Integrarea Europeană - Calea spre Dezvoltarea Durabilă

1. INTRODUCERE În aceasta lucrare am cerecetat interactiunea dintre doua procese economice: integrarea europeana si dezvoltarea durabila. Acestea,...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Mediul Cultural

1. INTRODUCERE Din perspectivă istorică, derularea afacerilor internaţioale prezintă caracteristici de continuitate, dar şi de specificitate...

Uniunea Europeană

Introducere Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte câteva din cele mai importante aspecte legate de aderarea României la Uniunea Europeană,...

Extinderea Uniunii Europene Către Europa Centrală

INTRODUCERE Uniunea Europeană este un proces de integrare deplină, economică, socială şi instituţională, situându-se, din punct de vedere politic,...

Procesul de Extindere al Uniunii Europene și Consecințele Sale Economice la Nivel Inter și intra-regional

1. Rezumat Prezentul referat include momentele extinderii Uniunii Europene precum si consecințele rezultate in urma acestui proces. Extinderea...

Analiza Stadiului Pregătirii României în Procesul de Integrare în Uniunea Europeană

CAPITOLUL I ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND INTEGRAREA EUROPEANĂ I.1. Conceptul de integrare Noţiunea de “integrare” provine din latinescul...

Moneda Uniunii Europene

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in anul 1951, intre sase tari europene (Belgia, Germania,...

UE - Istoric, Institutii, Procese Decizionale

I. Procesul de integrare europeana Inceputul procesului de integrare europeana - caracterizat prin trasaturi originale si specifice, care...

Tratate Fundamentale și Tratatul Constituțional

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a început in anul 1951, intre sase tari europene (Belgia, Germania,...

Ai nevoie de altceva?