Cei 10 Stâlpi ai Ințelepciunii

Potrivit revista „Chalange's” a reunit asemenea propuneri sub titlul nu doar surprinzator ci si semnificativ „Cei 10 stâlpi ai întelepciunii”. Titlu tinea seama de formula biblica a „stâlpilor întelepciunii”. Iar titlu semnificativ, deoarece este vorba de capitalisti internationali dintre cei mai însemnati, de manageri cu o mare experienta acumulata, de specialisti ce propun masuri ce ar putea îngeţa în conceptia unora mai putin familiarizati cu economia, cu flexibilitatea teoretica si practica în domeniul economiei, obiectiv necesara, intentia de a diminua substanta capitalista

Primul dintre aceşti „stâlpi” este lupta împotriva hipersensibilităţii care îngheaţă superspeculaşia. Hipersensibilitate pentru ROE (return on equity), care însemna o rată cu mult mai înaltă a „reîntoarcerii fondurilor proprii” la bănci în condiţiile în care ratele de creştere economică şi de creştere de productivitate se situează la niveluri cu mult mai mici. În fapt, afirmă Henry Lachmann, preşedintele Consiliului de supraveghere de la Schneider Electric, pieţele deveniseră, au devenit atât de speculative, între întreprinderi şi acţionarii lor. De astfel asistăm la „o pierdere de sens”: băncile de investiţii nu mai i-au din investiţii decât numele, ele au devenit „bănci de trading”, stabilimente de speculaţie.

Rezultatul volatilitatea a devenit astfel încât pentru unele grupe de capital rotaţia se petrece la fiecare 6 luni, un orizont de timp care nu are nimic de-a face cu cel al întreprinderilor industriale. Pe o asemenea bază, „timpul” întreprinderilor a fost şi încă este deconectat, mai mult sau mai puţin, de către „timpul” pieţelor. Programele de investiţii acoperă mai mulţi ani în vreme ce pieţele, cu influenţa derivatelor respective, anticipează şi caricaturizează mişcările firmelor, nefiind interesate deloc de ambiţiile şi proiectele firmelor pe termen lung, strict necesare unor clarificări pentru perspectivă. În asemenea condiţii, sistemul financiar aproape că nu mai serveşte finanţării economiei reale, dimpotrivă, el este în curs s-o otrăvească. Cuvântul de ordine pe care trebuie să-l utilizăm ca atare, în condiţiile în care băncile au avut şi au profituri mult mai mari decât activităţile, este „trezirea la realitate”.

Potrivit primului stâlp al înţelepciuni cu privire la lupta pentru hipersensibilităţii, la momentul de faţă se poate sesiza faptul că pieţele nu le mai intereseaza activităţile firmelor cu privire la proiectele pe termen lung ,cea ce va duce la dezechilibre mari în sistemul financiar, cât şi în economie.

Potrivit celui de-al doilea stâlp - „Să terminăm cu paraşutele aurite” Şi „superbonusurile”. Este vorba, astfel, de diriguitorii de bănci recompensaţi pentru proasta lor gestiune şi care au devenit puncte esenţial vulnerabile aferente crizei. Sunt practici corupte şi care pot compromite şi chiar au compromis, compromit securitatea economică a Americii, arăta în acest sens John McCain, fost candidat republican la preşedinţia Statelor Unite. Pe o asemenea cale, mai ales dacă remuneraţiile respective vor fi încadrate pe mai mulţi ani, acestea urmând a fi vărsate odată cunoscute toate efectele tranzacţiilor realizate, de fapt redusă distribuţia imediată a bonusurilor care împinge operatorii să degajeze profituri pe termen scurt.

Potrivit celui de-al doilea stâlp unele persoane ale bănci erau recompensate pentru proasta lor gestiune, din punctul meu de vedere acest lucru este o procedura prost decisă, spre faptul că acestia va încuraja tot mai mult corupţia. Iar cu privire la persoanele care îşi faceau treaba aveau bonusuri pe termen scurt.

„Să trecem peste rezultatele trimestriale” este cel de-al treilea „stâlp”. În fapt, într-o lume economică necesară, acţionarii trebuie să fie „tovarăşii de drum” ai firmei, ai firmelor, pe care să le acompanieze pe termen lung, furnizându-le mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor. Or, cam după 2004, 2005, acţionarii au devenit din ce în ce mai nehotărâţi şi nesiguri în schimburile lor, în gestica lor. Ceea ce a contribuit la amplificarea volatilităţii acţiunilor şi a instabilităţii pieţelor.

Principala cauză este că diriguitorii de firme, mai bine spus o anume latură a comportamentului lor. În speţă, „publicarea rezultatelor trimestriale”,care a deteriorat şi deteriorează proiectele pe termen lung. Trebuie explicat acţionarilor investiţiile care trebuie făcute pe termen lung şi urmărite insistent. Rezultatele trimestriale au dobândit o mult prea mare imporanţă. Trebuie, fiereşte, transparenţă, dar 3 luni sunt foarte puţin în viaţa unei întreprinderi. Este suficient ca o linie de producţie să aibă o mică întârziere, ca un produs să nu „iasă” chiar la data anunţată, pentru ca un astfel de curs să se prăbuşească şi pentru ca salariaţii, băncile, autorităţile de control şi investitorii să-şi pună numeroase întrebări.

Întradevăr doar 3 luni pentru o întreprindere este un timp prea scurt si pentru oprirea unei producti este chiar devastator pentru acestea.

Reglarea „hedge funds”-urilor este un alt astfel de stâlp. Criza „subprimelor” a început practic atunci când banca de afaceri americană „Bear Stearns” a anunţat că 2 din „hedge funds”-urile sale pierduseră cvasi totalitatea capitalurilor lor. Dacă îl avem pe „nu”, trebuie să ţinem seama că mii şi mii de fonduri speculative au fost şi sunt girate şi gestionate de către indivizi având poziţii diferite, practic o diversitate care garantează un aport substanţial de lichidităţi. Iar dacă îl dorim pe „da”, trebuie să avem în vedere că după cvasifalimentul LTCM-ului din 1998, hedge funds-urile, puţin reglementate, cel mai adesea implantate offshare, destul de obscure în gestiunea lor, prezintă „capul vinovatului ideal”. În bună măsură, acum, hedge funds-urile au cunoscut şi cunosc grave dificultăţi, iar băncile leau redus drastic împrumuturile. Ele şi-au limitat deja, în pofida voinţeilor efectul de levier, ceea ce a reprezentat şi reprezintă o anume manieră de a asana sistemul. O concluzie ar putea fi aceea că „nu fondurile speculative ca atare sunt responsabile de criză, dar ele au fost şi sunt actorii crizei.

Nu putem da vina pe ce nu ştim concret, poate că fondurile speculative sunt actorii principali ai crizei, dar trebuie să privim şi începutul acesteia pentru rezolvarea aflarea capului vinovat.