Cererea și Oferta de Forță de Muncă în Economia Românească de Tranziție

Cererea de forţă de muncă reprezintă ansamblul relaţiilor, raporturilor şi conexiunilor privind volumul şi structura forţei de muncă pe profesii şi niveluri de calificare, atât pentru fiecare componentă a economiei naţionale, cât şi pe ansamblul ei. Cererea de forţă de muncă este deosebit de complexă, vizând deopotrivă aspecte de ordin cantitativ şi calitativ, de structură. Cererea de forţă de muncă este forma principală de concretizare a nevoii de forţă de muncă.

Aceasta este dovada faptului că nevoia de forţă de muncă se manifestă ca cerere pe piaţa muncii. Condiţia esenţială pentru ca nevoia de forţă de muncă să fie considerată sau inclusă în categoria cererii de forţă de muncă este remunerarea sau salarizarea ei. Aşadar, cererea de forţă de muncă se defineşte ca fiind nevoia de forţă de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piaţă. Se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă.În principal, strategia în domeniul necesarului de forţă de muncă include un ansamblu de componente, indisolubil legate între ele, respectiv:

a) determinarea necesarului de forţă de muncă, la nivel naţional, pe sectoare, ramuri şi subramuri, mergând până la nivelul agenţilor economici (întreprindere, firmă).

b) construirea întregului sistem de învăţământ, a procesului care “să producă” forţă de muncă, adică a mijloacelor, căilor şi formelor adecvate de instruire profesională, de ridicare a calificării.

c) conceperea unor criterii şi reglementări juridice care să asigure o ocupare cât mai deplină şi o utilizare cât mai raţională a resurselor de muncă.

d) crearea unui sistem de stimulente materiale pentru salariaţi, în vederea valorificării cu randament maxim a potenţialului de muncă existent.

Cererea de forţă de muncă precede momentul consumului, înţeleasă ca un consum potenţial şi este condiţionată de o multitudine de factori care stau la baza creşterii economice în toată complexitatea şi dimensiunile sale : economice, tehnice, ştiinţifice, ecologice, conjuncturale, social-politice, juridice, macroeconomice, microeconomice şi teritoriale. Ea este rezultanta acţiunii combinate a mecanismelor pieţei şi este influenţată de conjunctura internă şi externă, de resursele materiale şi financiare existente sau potenţiale, de politica economică. Factorii cererii de forţă de muncă sunt decisivi în realizarea echilibrului acesteia cu oferta de forţă de muncă. Nivelurile dimensiunii şi structurii factorilor pe termen scurt, mediu şi lung şi sunt în strânsă legătură cu creşterea sau descreşterea cantităţii de muncă.

În manifestarea sa, cererea de forţă de muncă reflectă vitalitatea şi viabilitatea unei economii, corectitudinea funcţionării mecanismelor sale. Asigurarea locurilor de muncă pentru toţi cetăţenii apţi în conformitate cu oferta şi cu disponibilitatea de a munci, este un element fundamental al proiectării strategiilor de dezvoltare. Aceasta constituie nu numai o condiţie a echilibrului social-politic, dar şi o transpunere a principiului şi dreptului de proprietate pe care orice stat de drept îl garantează.

Cererea de forţă de muncă în România, ca şi structura de producţie şi de ocupare, trebuie judecate în contextul unor schimbări totale, fundamentale. Este vorba de ocupare şi de situaţia actuală profund destructurată a întregului sistem economic şi social, care impun o nouă teorie şi practică economică, ajustate la specificul naţional. Reforma va restructura profund economia, în contextul conservării unor segmente ale producţiei şi al revoluţionării altora.

Măsurile şi pârghiile de stimulare, echilibrare şi consolidare a cererii de forţă de muncă presupun, concomitent, susţinerea, dezvoltarea şi menţinerea motivaţiei economice de a se munci în întrega economie, retehnologizarea şi modernizarea capacităţilor de producţie în sectoarele viabile, recalificarea, reciclarea şi înlocuirea forţei de muncă în domenii de activitate, formarea forţei de muncă în concordanţă cu imperativele previzibile ale noilor structuri ale cererii.