Comportamentul producătorului și reducerea costului - echilibrul producătorului

Reducerea costului de producţie implică din partea producătorului raţionalitate în orientarea şi mobilizarea eforturilor, spirit de competiţie, cunoaştere bazată pe calculul economic.

Optimul producătorului constituie un criteriu de comportament conform căruia producătorul urmăreşte ca, la un cost de producţie dat, să maximizeze producţia obţinută, adică să producă cât mai mult posibil (ţinând seama de cererea existentă).

Maximizarea producţiei trebuie să aibă loc prin mărirea randamentului şi nu prin suplimentarea consumului de factori. In cazul în care, însă, nu este necesară mărirea ofertei de bunuri economice, starea de optim al producătorului sau de gestiune optimală presupune ca un volum de producţie dat să se obţină cu costuri minime.

Realizarea optimului producătorului presupune existenţa unor alegeri posibile, într-un anumit cadru de mişcare. Optimul producătorului este considerat, totodată, starea de echilibru, deoarece, în acest caz, producătorul nu mai este nevoit să caute altă soluţie.

Echilibrul producătorului pe termen scurt

In ceea ce priveşte volumul producţiei, din multitudinea variantelor posibile, întreprinzătorul trebuit să aleagă acel volum al producţiei care, în condiţiile date, maximizează profitul. Este vorba de acea variantă de cantitate de producţie ce asigură o diferenţă maximă între încasările obţinute şi costurile de producţie, deci un profit maxim. Este, deci, necesară cunoaşterea atât a costurilor, cât şi a încasărilor. Din punct de vedere al analizei de cost, volumul de producţie optim este cel care corespunde variantei îr. care costul marginal este egal cu costul mediu total, adică situaţia în care costul mediu total este minim. 1

In literatura economică se foloseşte şi noţiunea de timp economic al costului. Acesta indică intervalul de timp în care sporirea volumului producţiei este eficientă, adică perioada în care costul marginal şi cos» mediu total sunt descrescătoare, până la punctul în care ele devin egale; grafic este vorba de punctul în cai» se intersectează curbele costului marginal şi ale costului mediu total.

Producătorul trebuie să fie preocupat de încadrarea în timpul economic al costului, în vederea maximizării profitului. Aceasta necesită eforturi pe termen lung, concretizate în perfecţionarea echipamentelor şi tehnologiilor de fabricaţie, înnoirea structurilor de producţie, ridicarea nivelului calitativ al bunurilor etc.

In ceea ce priveşte cealaltă componentă a relaţiei, şi anume încasările, acestea pot fi: totale, medii şi marginale.

- încasarea totală (It) reprezintă suma totală obţinută în urma vânzării producţiei respective. Ea se determină ca produs între cantităţile totale vândute (Q) şi preţul de vânzare unitar (p): It = Qp

- încasarea medie (îm) înseamnă mărimea încasării pe unitatea de produs vândută; ea nu este altceva decât J preţul unitar: Im = ît / Q = Q - p / Q

- încasarea marginală (Img) reprezintă variaţia încasării totale, antrenată de o variaţie infinit de mică a cantităţii vândute; ea se poate exprimă ca spor de încasare (Alt) pe unitatea suplimentară (adiţională) de volumj de desfacere (AM); îmg = Ait / AM

Intre încasarea medie şi încasarea marginală, în principiu, există aceeaşi relaţie ca într; variabilele medii şi marginale; sporirea încasării medii decurge din creşterea încasării marginala când încasarea medie se micşorează, aceasta înseamnă că încasarea marginală este în scădere când încasarea este constantă, ea se reflectă în menţinerea la acelaşi nivel a încasării marginale.»