Comportamentul Uman - Element Determinant în Managementul Eficient al Firmei

Managementul unităţilor sociale, ca teorie şi pragmatică, a devenit mult mai complex în perioada actuală de profunde transformări sociale, marcată de tranziţia de la un sistem social – politic şi economic de tip dictatorial, hipercentralizat, etatizat şi politizat la cel inspirat de valorile democraţiei şi economiei de piaţa. Controlul acestor schimbări, integrarea activă a resurselor umane în mediul social caracteristic noii lumi de valori presupune a deplină şi corectă cunoaştere a diverselor câmpuri manageriale şi în principal, a managementului resurselor umane.

Managementul resurselor umane (M.R.U.) trebuie să surprindă specificului şi dinamica socio-economică a respectivului teritoriu pentru a deveni util, practic, pentru a asigura managerilor o sursă veritabilă de cunoaştere, generatoare de idei a căror aplicare (optimizare, instrumentare, implementare) să provoace şi să argumenteze eficienţa procesului productiv. Menţionam că managementul în general şi cel al resurselor umane în particular nu se poate dezvolta în nici un caz prin simplu import conceptual: nu există manuale care învăţate pe de rost, memorate, să ducă automat la aplicare.

Mimetismul conceptual, cosmopolitismul ideatic şi plagiatul managerial sunt excrescenţe perverse ale unei gândiri comode, lipsite de abilitate şi supusă riscurilor majore în pragmatica şi practica managerială. Integrarea conceptuală şi pragmatica managerială are a ţine seama de caracteristicile mediului social – economic şi cultural din societatea românească în tranziţie.

Se poate aprecia că obţinerea unui control asupra desfăşurării proceselor de producţie depinde, în ultimă instanţă de gradul de cunoaştere a factorului uman, dobândit de manageri. Cunoaşterea diferenţierilor obiective dintre persoane, a diversităţii opiniilor şi comportamentului adoptat de către oameni, funcţie de situaţie şi caracteristicile lor psiho-sociale, formează o cerinţă de prim ordin pentru un management performant.

CUNOAŞTEREA FACTORULUI UMAN ÎN MEDIUL FIRMEI

Cunoaşterea unui om constituie un proces care conduce la formarea unei imagini de a cărui realitatea încă trebuie să ne îndoim deoarece acest proces suferă influenţa diferiţilor factori situaţionali atât pentru subiectul în cauză cât şi pentru manager. Managerii trebuie să ţină cont că starea emoţională poate influenţa modul de evaluare a muncii subalternilor putând conduce la sub sau supraevaluare a calităţii prestaţiei, îndeplinirii rolurilor profesionale. De asemenea starea de tensiune psihică în care se află un subaltern face ca rezultatele obţinute să nu fie caracteristice iar necunoaşterea acestor stări de tensiune va deforma aprecierile evaluatorului (managerul), determinând o imagine (percepţie) cu totul falsă despre personalitatea subalternului. Evitarea unor astfel de situaţii se poate realiza numai cu condiţia cunoaşterii persoanelor din subordine şi observării atente a propriului comportament (autocontrolul).

Ce se întâmplă când numărul persoanelor în subordine este mare ?

Cum vor putea managerii să-şi cunoască colaboratorii, evitând imaginile false sau falsificate? Cum vor putea evita soluţiile şablon izvorâte tocmai din necunoaşterea adecvată a subalternilor?

Pentru astfel de interogaţii caută răspuns managementului resurselor umane oferind astfel de sugestii, informaţii utile. Dar pentru a oferi răspunsurile pertinente unor astfel de întrebări este absolut obligatorie dezvoltarea cunoştinţelor despre factorul uman. Aceste cunoştinţe trebuie să fie rezultatul unor multiple studii interdisciplinare întreprinse în condiţiile concrete existente în firmele respective.

Apreciem că ceea ce interesează, în primul rând, sub aspectul cunoaşterii comportamentului uman este tocmai surprinderea “extremelor comportamentale” care se manifestă în anumite situaţii date, pentru anumite firme şi anumite obiective.

Prin “extreme comportamentale” desemnăm modul de comportare, deci, de manifestare al persoanelor în situaţie de maximă insatisfacţie şi respectiv de maximă satisfacţie. Or, cunoaşterea acestor aspecte comportamentale ale oamenilor din subordine pentru a oferi managerilor o informaţie utilă pentru a identifica şi promova masurile potrivite de antrenare în rezolvarea sarcinilor cu minim de efort, fără tensiuni şi fără pierderi. Managerii devin conştienţi de modul de a reacţiona al diferiţilor subordonaţi în funcţie de sarcina ce le-a fost repartizată. În acest fel, managerii îşi pot nuanţa modul de acţiune, de transmitere a sarcinilor, de control al îndeplinirii acestora în funcţie de caracteristicilor acestora, de comportamentul probabil pe care aceştia îl vor adopta. Teoriile manageriale au acumulat date convingătoare privitoare la dublul efect al oricăror măsuri adoptate de echipa managerială. El poate fi un efect principal; reprezentat prin consecinţele dorite prin adoptarea respectivei măsuri şi secundar constând în consecinţe nedorite şi neintuite ale măsuri luate (efecte perverse). Conceptul teoretic al “dublului efect”, axiomă care odată cunoscută de către manager poate fi utilizată în practica managerială.

SPECIFICUL RESURSELOR UMANE

Cunoaşterea specificului Resurselor Umane ale firmei prezintă o particularitate importantă, deoarece permite înţelegerea omului sub aspect posibilităţii sale creatoare şi a limitelor momentane.

Întreprinderea constituie un sistem a cărui eficienţă depind de maximul de coordonare a componentelor umane. Managerul, în efortul de a coordona o activităţi prestate de fiecare element component, se confruntă cu necesitatea cunoaşterii specificului acestuia în cadrul complexului relaţional OM- ÎNTREPRINDERE.

În cazul unui sistem tehnic, cum este ceasul de pildă, elementele componente sunt astfel calibrate încât funcţionează cu precizie şi în limitele unor toleranţe ce conduce la realizarea unor scopuri fără nevoia unor ajustări permanente. Elementele componente ale ceasului au fost proiectare şi dimensionate în aşa fel să asigure o funcţionare care să determine o rotaţie de 360 de grade. Funcţionarea continuă a acestui sistem presupune – când totul decurge normal – numai acţionarea asupra arcului, respectiv a sursei de energie.