Concepte Economice Neo-Clasice

1.1. CONCEPTE ECONOMICE NEO-CLASICE

Folosirea resurselor naturale la modul general, a fost în măsura de a preocupa economiştii de la începuturile naşterii economiei moderne şi a societăţii industriale în secolul al XVIII-lea. Malthus a fost preocupat de pământ şi de alimente datorita creşterii populaţiei si a principiului de bine individual. Conservatoriştii şi contemporanii neo-Malthusieni ca şi Barry Common, ecologistul, şi Duncan Meadows, analistul sistemelor, a abordat aceleaşi domenii dar din perspective similare. Astăzi ziarele şi programele de televiziune ne reamintesc cu regularitate de impedimentul epuizării rezervelor de petrol, declinul stocurilor de peşte, creşterea dioxidului de carbon, distrugerea pădurilor, creşterea rapidă a populaţiilor oraşelor lumii a treia.

Multe dintre aceste domenii formează subiectul discuţiilor şi analizelor din acest curs.

Ce sunt resursele naturale ? Pentru un economist sunt factorii de producţie - inputuri care combinate cu munca şi capitalul, si alte materiale produc bunuri şi servicii Ne putem gândii la resursele naturale ca şi unice inputuri, dar multe dintre resursele naturale au caracteristici care le fac foarte similare cu capitalul. În primul rând a fi folosit pentru consum sau introducerea într-un anumit proces, mai multe resurse naturale trebuie să fie extrase sau recoltate. Cuprul trebuie extras înainte de a fi folosit. Pădurile şi peştii trebuie recoltate şi transformate în cherestea şi fileuri. Deci ca şi capitalul, multe dintre resurse trebuie să fie “produse” folosind alţi factori, inputuri ca şi munca. În al doilea rând, trebuie luat în considerare serviciul pe care ni-l oferă nivelul producţiei resurselor naturale. Stocul de peşte, pădurea sau minele sunt capabile să ofere resurse pentru o lungă perioadă de timp.

Timpul este o componentă crucială a analizei utilizării resurselor naturale. Timpul ajută la distingerea dintre diferite tipuri de resurse. Resursele naturale reânoibile sunt acelea care pot oferi inputuri productive unui sistem economic la infinit. Resursele naturale non-reânoibile sunt acelea care au un stoc finit sau o ofertă care ,odată utilizată, a dispărut. În acest curs sunt abordate aspecte ale resurselor naturale.

Dar într-un anume sens toate resursele naturale sunt reânoibile. Distincţia se face doar la nivelul de timp care îi trebuie pentru a se reproduce. Energia solară este un caz extrem. Fluxul zilnic al radiaţiei solare pe pământ va fi constant şi de acum multe bilioane de ani. Depozitelor de petrol le trebuie bilioane de ani pentru a fi produse prin procese geologice. În scop practic, separăm resursele naturale în acelea care sunt reânoibile: peştele, pădurile, energia solară şi resursele medului ca şi apa şi atmosfera: şi acelea care sunt non-reânoibile mineralele, gazele şi petrolul. Desigur exista anumite capcane şi în aceasta clasificare. Multe dintre resursele reânoibile pot fi epuizate sau decimate şi în acest caz devin non-reânoibile. O populaţie de peşti poate fi epuizată prin extincţie. Pădurile pot fi tăiate, soloul rămâne erodat şi ca urmare numai puţini copaci vor mai putea supravieţui. Apa freatică poate fi epuizată prin irigările intensive din agricultură. Aerul şi apa pot fi distruse prin poluare. Legătura dintre resursele reânoibile şi non-reânoibile este foarte apropiată.

Economia este analiza referitoare la cum să alocăm resursele insuficiente de a lungul competiţiei folosirii acestora. Cum este acesta realizată depinde nu numai cum alocăm aceste inputuri, în cazul nostru resursele natural, dar desigur şi stadiul tehnologiei în transformarea input-urilor în output-uri şi în obiectivele individuale şi ale societăţii în întregime. Economia are un set extensiv al tehnicilor teoretice şi empirice care sunt utilizate în analiza acestor acţiuni, odată ce aceste obiective sunt formulate.