Concepția economică a lui Adam Smith

Adam Smith (1723-1790), ganditor de origine scotiana, cu multiple preocupari stiintifice de factura filozofica si economica, “primul care a pus bazele adevaratei economii politice” , s-a format sub influenta ideilor lui David Hume, fiind bun cunoscator al enciclopedistilor si fiziocratilor francezi.

Locul nepieritor pe care Adam Smith l-a castigat in istoria stiintelor economice se datoreaza, inainte de toate, unui sir de realizari obtinute de el in domeniul teoriei valorii si faptului ca, pentru prima oara, a pus problema valorii in centrul explicarii fenomenelor economice, reusind in cateva cazuri sa realizeze aplicatii profunde. Este adevarat ca marginirea burgheza, antiistorismul si dualitatea metodei lui Smith au facut ca si in acest domeniu opera sa sa contina, pe langa parti stralucite, numeroase erori, contradictii. “La Adam Smith -potrivit lui Karl Marx- nu se gasesc numai urme de conceptii opuse despre notiunea de valoare si nu numai doua pareri, ci chiar trei, la drept vorbind chiar patru pareri diametral opuse, care merg pasnic una alaturi de alta si se suprapun una peste alta.”

Prima sa carte intitulata “Teoria sentimentelor morale” (“The Theory of Moral Sentiments”) apare in anul 1759 dupa care A.Smith isi va indrepta atentia catre lege si economie. Dupa un tur de doi ani al continentului european A.Smith isi va petrece cea mai mare parte a urmatorilor 10 ani scriind la cartea sa “Avutia natiunilor”, publicarea acesteia in anul 1776 facand din acesta cea mai importanta personalitate in procesul de formare al teoriei economice moderne. In aceasta carte A.Smith defineste avutia nationala raportata la bunurile de consum si la munca ce le produce nu ca referinta la cantitatea de aur sau argint asa cum considerau cele mai multe teorii economice ale vremii. Cauza principala a cresterii economice este considerata diviziunea muncii, iar A.Smith a sustinut libera initiativa si necesitatea liberului schimb.

Adam Smith (1723-1790), cunoscut ca fervent sustinator al libertatii comertului si al libertatii individuale, admite ca guvernului îi revin anumite responsabilitati, care nu pot si nu trebuie sa fie ignorate. Este vorba de apararea nationala, înfaptuirea justitiei sau a pacii publice, efectuarea unor lucrari publice si instructia publica,apararea societatii de invazia si violenta altor societati independente reprezentând cea dintâi datorie a statului.

Pe masura ce societatea înainteaza pe drumul civilizatiei, aceasta datorie devine din ce în ce mai costisitoare. Este rezonabil ca aceste cheltuieli sa se faca prin contributia generala a întregii societati.

Cea de-a doua datorie a suveranului este aceea de a stabili o administrare stricta a justitiei. Cheltuielile cerute de catre administrarea justitiei pot fi si ele considerate – si desigur ca sunt – în folosul întregii societati. Adam Smith considera ca cheltuielile de administrare a justitiei ar putea fi acoperite prin contributii speciale ale uneia sau ale alteia ori ale ambelor parti implicate în proces, adica prin taxe platite tribunalelor.

A treia si ultima din datoriile suveranului sau ale statului este aceea de a face si întretine lucrarile publice si institutiile publice care, desi pot aduce foloase imense societatii, sunt totusi de asa natura încât randamentul lor nu ar putea niciodata restitui unui particular sau unui mic numar de particulari cheltuielile efectuate.

Aşa cum a explicat John Millar, un student al lui A. Smith, cursul acestuia despre filozofie morală

cuprindea patru părţi: teologia naturală, etica (publicat ca The Theory of Moral Sentiments în 1759), justiţia (publicat postum ca Lectures on Jurisprudence) şi reglementările politice care se bazează pe eficacitate şi care sunt folosite pentru a creşte bogăţiile, puterea şi prosperitatea unui stat (idei publicate în The Wealth of Nations, 1776). Pentru A. Smith, economia, sau ceea ce el numea economia politică, se situa în schema mare a filozofiei morale. În prezentarea sistemului său moral, el discută despre o gamă largă de virtuţi. Această gamă include virtuţile care merită cel mai puţin a fi luate în calcul, cele comerciale: prudenţa, vigilenţa, circumspecţia, caracterul constant, fermitatea. Printre cele mai de ignorat tipuri de prudenţă putem enumera grija pentru sănătate, avuţie, rang şi reputaţie.

Pentru A. Smith, prudenţa nu este un dar, este una dintre cele mai neînsemnate virtuţi din sistemul lui moral. Omul prudent, scrie A. Smith, trebuie să sacrifice plăcerea prezentă pentru cea viitoare şi acest comandament interior este aprobat de către spectatorul imparţial, judecătorul sentimentelor morale.