Concepția Monedei Neutre

CONCEPŢIA MONEDEI NEUTRE

Concepţiile privind rolul monedei în ansamblul vieţii economice au evoluat şi continuă să înregistreze schimbări. În perioada circulaţiei monedelor din metal preţios şi a convertirii bancnotelor în acest metal, în care funcţionau mecanismele de autoreglare a masei monetare în circulaţie, a predominat concepţia caracterului neutru al monedei.

Reprezentanţii cei mai de seamă ai acestei concepţii încadrate în „teoria economică clasică” au fost: A.Smith, D.Ricardo, J.B.Say, J.S.Mill. Doctrina clasică are la bază legea lui J.B. Say, („legea debuşeelor”) potrivit căreia oferta de mărfuri îşi creează de la sine cererea necesară, astfel încât economia ajunge întotdeauna în mod automat la starea de echilibru (în care pot apărea disproporţii parţiale şi temporare pe anumite pieţe).

Atâta vreme cât oferta de mărfuri (volumul producţiei) este determinată de factorii de producţie existenţi (forţa de muncă şi capitalul existent), iar în condiţiile de echilibru dintre ofertă şi cerere aceştia sunt complet folosiţi, economia se află în permanenţă în situaţia ocupării complete a forţei de muncă şi a capacitaţilor de producţie existente. Ca urmare, procesele economice din economia de piaţă se eliberează în mod automat prin mecanismul preţurilor, şi anume la nivelul ocupării depline a forţei de muncă, ceea ce face inutilă intervenţia statului. În aceste condiţii, factorul monetar este un element neutru în raport cu economia reală, în sensul ca el nu poate influenţa producţia, preţurile, rata dobânzii, etc.

- Neutralitatea monedei este analizată în raport cu lumea reală a economiei. Ea înseamnă că moneda nu este, în această concepţie, instrument de influenţarea conjuncturii economice. Se consideră că modificările în masa monetară în circulaţie nu produc efecte în sfera echilibrului real, nu influenţează asupra nivelului de producţie. Variaţia cantităţii de monedă în circulaţie nu influenţează ritmul creşterii economice, nivelul preţurilor relative ale unor bunuri faţă de celelalte bunuri.

Prima tentativă de abordare a problemelor monetare datează din secolul al XVI–lea. Cel care a încercat să explice urcarea preţurilor în această epocă în ţările Europei, ca urmare a afluxului de aur şi argint de după descoperirea Americii a fost Jean Bodin. La primii săi paşi, analiza monetară a pus accentul pe legatura între cantitatea de monedă şi nivelul preţurilor.

Pentru adepţii clasici ai teoriei cantitative nu prezintă importanţă din punct de vedere al dezvoltării economiei reale nici cantitatea de monedă în circulaţie şi nici nivelul preţurilor. Un exces al banilor în circulaţie nu face decât să crească preţurile, să se complice exprimarea valorii tot aşa cum, de exemplu, valoarea, în loc să fie exprimată în cifre arabe ar fi exprimată în cifre romane.

Ideea neutralitaţii monedei a fost relevată cu o mare forţă de sugestie de către Adam Smith, care în „Avuţia naţiunilor” compară inutilitatea sporirii masei de bani cu inutilitatea aprovizionării în exces cu vase de bucătărie care, oricum nu pot spori bogaţia ospăţului într-o familie.

- Concepţia monedei neutre a fost predominantă până la primul război mondial, adică atâta vreme cât în circulaţie s-au aflat bani cu valoare intrinsecă şi bancnotele convertibile în metalul preţios cărora le era propriu mecanismul de autoreglare a masei monetare în circulaţie.

Această concepţie nu neagă însemnătatea banilor în economie. Moneda favorizează schimbul, aşa cum uleiul favorizează funcţionarea unui mecanism.

O expresie concludentă a rolului banilor în viaţa economică este trecerea de la Evul Mediu la Epoca Modernă, adică la o economie preponderent naturală, cu o producţie dominantă pentru autoconsum, la o economie de schimb preponderentă, cu o producţie pentru piaţă, care generează concurenţa sub raportul cantităţii produselor şi a costurilor cu care ele se produc. Această trecere, în care banii dobândesc un rol esenţial, a însemnat o dinamizare a tuturor laturilor activităţii umane şi cu deosebire a activităţii economice.