Conceptul de Integrare Agroalimentară și Impactul Asupra Investițiilor în Agricultură

1„ Integrarea agroalimentară reprezintă atât un model, cât şi un mecanism, manifestat pe plan micro, mezo şi macroeconomic, care antrenează parţial sau total activităţi agroalimentare. Integrarea stabileşte conexiuni funcţionale simple şi eficiente între producţie, valorificare şi consum, şi conduce la realizarea unor filiere integrate pe produse sau grupe de produse.”

2„ În sectorul agricol şi agroalimentar, conceptul de filieră a cunoscut un succes important începând cu anii 1960 când a reprezentat ocazia de abordare a diferitelor teme în legătură cu importanţa economică şi politică a sectorului agricol şi a industrializării sale ( filiere în curs de industrializare, rolul director jucat de industria agroalimentară, integrarea verticală ca vector principal de modernizare a agriculturii şi mai recent rolul distribuţiei alimentelor ). Actualmente e o temă uzuală în discursul responsabililor profesionali agricoli care văd declinul relativ al agriculturii şi necesitatea de afirmare a unei dorinţe de a continua, de a se ţine cont de acest sector, dar şi ale emergenţelor noilor preocupări şi problematici ca cele referitoare la calitate sau la evoluţia modurilor de organizare a relaţiei agricultură-transformare”.

Investiţiile reprezintă şansa, posibilitatea reală de diminuare a decalajelor încă existente între nivelul de dezvoltare atins de economia de piaţă românească şi a ţărilor dezvoltate, mai ales în UE, situaţie care depinde atât de spiritul investitorilor, cât şi de politica Guvernului în domeniul investiţiilor. Creşterea calitativă şi a eficienţei sunt doi vectori definitorii ai proceselor integrative. Rolul investiţiilor destinate activităţilor economice productive e pentru crearea suportului solid al creşterii avuţiei. Datorită investiţiilor se modernizează mijloace de producţie ale societăţii. Din acest motiv, creşterea nivelului investiţiilor de capital în economie determină sporirea ritmului de dezvoltare a acestora.

Investiţiile prin lucrări tehnice eficiente ce oferă bunuri materiale competitive pe piaţa mondială, asigură accelerarea rolului lor în circuitul economic şi reluarea procesului de producţie la o scară largă pentru ca prin sporirea cererii şi a ofertei, să-şi suplimenteze eforturile în satisfacerea ei. Lupta continuă dintre cerere şi ofertă determină :

- fundamentul activităţii economice în economia de piaţă;

- stimularea prospectării pieţelor;

- stimularea studiilor de fezabilitate, a gradului de risc.

Acestea presupun: iniţiativă, prognoză, flexibilitate, adaptabilitate, adică acţiune eficientă.

Din punct de vedere al planului macroeconomic, integrarea se realizează pe diferite paliere, şi anume :

1) Integrarea internaţională – care se manifestă prin marile organizaţii de tipul FAO, organizaţii de tipul UE sau alte tipuri de organizaţii şi înţelegeri regionale.

Intrarea României în UE a însemnat schimbarea obligatorie a structurii sectorului agricol şi adaptarea economiei de piaţă, adică a raportului dintre cererea solvabilă şi oferta posibilă. Această integrare a României în UE a deschis noi oportunităţi de afaceri prin investitorii autohtoni, dar o problemă importantă a fost sectorul agricol, adică a standardelor cantitative şi calitative care se pot realiza printr-un volum mare de investiţii structurale calitative.

Agricultura modernă se bazează în cea mai mare măsură, pe finanţarea activităţii, în principal pe baza creditului pentru investiţii şi producţie. Or, nivelul creditului în România este în prezent scăzut.

Băncile comerciale din România au fost şi sunt în prezent puţin interesate să acorde credite micilor fermieri. Specificul producţiei agricole, riscul asociat producţiei agricole, rata profitului în agricultură, în general, mai mică decât în alte domenii de activitate, valoarea individuală redusă a unui credit, cifrele de afaceri ale exploataţiei agricole, în general, modeste, modalităţile de garantare sunt factori care fac să crească costul de administrare a acestui tip de credit, toate acestea fiind cauze care îngrădesc procesul de creditare a agriculturii.

2) Integrarea la nivel naţional e concretizată prin sistemele agroalimentare naţionale sau prin complexele agroindustriei naţionale extrem de diferenţiate datorită, în special, politicilor celor care le susţin.

Alocarea eficientă a resurselor bugetare pentru sprijinirea producătorilor agricoli a urmat strategia PAC privind acordarea de plăţi directe.