Concesiunea

Precizari generale.

Concesiunea este una din modalitatile de exercitare a dreptului de proprietate publica. Aceasta posibilitate rezulta din prevederile Constitutiei care statuteaza ca bunurile proprietate publica pot fi concesionate sau inchiriate potrivit legii. De asemenea Legea nr 215/2001 privind administratia domeniului public sau privat stabileste ca bunurile ce apartin domeniului public sau ptivat de interes local pot fi concesionate sau inchiriate.

Concesiunea este reglementata de o lege speciala,219/ 1998, conform careia contractul de concesiune este contractul prin care o persoana numita concedent transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani unei alte persoane numita cincesionar, care acttioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exlpoatare a unui bun, a unei activitati, sau a unui serciciu publc in schimbul unei redevente.asadar concesiunea poate fi de trei feluri : concesiunea de bunuri, concesiunea de servicii publice si concesiunea deservicii econoimice.In ceea ce priveste natura acestui contract majoritatea autorilor considera ca are o natura mixta. Dreptul de concesiune este un drept real, temporar si inalienabil. El nu poate fi subconcesionat.

Subiectii acestui drept sunt: concedentul care poate fi autoritatea publica care actioneaza in numele sttului, al judetului,al orasului ori al comunei si concesionarul care poate fi orice persoana fizica sau juridica de drep privat nu si de drept public.

Pentru perioada concesiunii are posesia si folosinta bunului si totodata dreptul de a culege fructele acestuia . Asadar concesionarul nu are un drept de dispozitie asupra bunului.Durata concesiunii este de cel mult 49 de ani dar poate fi prelungita cu cel mult jumatate din durata initiala.

Aspecte juridice.

Indiferent de opiniile cu privire la natura juridicä a concesionärii domeniului public, datorita principiului inalienabilitätii aceasta a fost definitä ca o ocupare temporarä a domeniului public, deci o opera de insträinare care intotdeauna era: a) temporalä; b) revocabilá si c) rascumparabi1a. Tocmai datorita acestui caracter se apreciaza ca nu se poate asemui concesiunea cu vânzarea cäci nu areloc nici un transfer de proprietate si nici nu se constituic in favoarea concesionarului vreun drept perpetuu. Problema netransferarii de proprietate trebuic privita in inteles de imposibilitatea de transferare a proprietatii bunului public in integralitatea sa, nu si a unor ,,componente” ale acestuia. Orice concesionare pentru exploatarea unor bogatii ale subsolului presupune dobândirea de care concesionar a unui drept de proprietate asupra bunurilor ce-i revin, potrivit intelegerii cu statul roman.

Pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 219/1998, dispozitii cu privire la concesionarea bunurilor sau a serviciilor publice existau in Constitutie, Intr-o serie de legi, multe anterioare ei, intre care Legea nr. 15/1 990, Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar sau Legea nr. 35/1991 privind regimul investitiilor straine.

Dupä cum s-a arätat anterior, la ora actuala, in doctrina si jurisprudena franceza predomina teza dupa care concesiunea este, aläturi de lucrärile publice, una din formele fundamentale ale contractului administrativ.

Se sustine ca, o data ce nu exista elemente distinctive intre concesiunea unui bun proprietate publica si concesiunea unui bun proprietate privata, intrucât titularii dreptului de concesiune se bucura, in principiu, de aceleasi prerogativ, contractul de concesiune nu poate fi decât un contract civil, iar dreptul de concesiune, ca drept real, temporar i inalienabil, este un drept de natura civilA, jar nu un drept de putere publica, in sensul ca nu este un dezmembramant al dreptului de proprietate publica. In acest sens se precizeaza ca prin concesiunea unui serviciu public se intelege o modalitate de gestionare a acestuia, prin care o persoana publica, concedentul, insärcineaza printr-un contract o persoanà privatä, concesionarul, sa faca sä functioneze serviciul public pe o perioada anumita de timp, fara sã-i schimbe destinatia i dobândind dreptul de a percepe taxe de la usageri

Principii ale regimului juridic al concesionarii

Despre concesiune nu se face vorbire mai intai intr-un act normativ, izvor preponderent de drept administrativ, ci intr-o lege, Legea nr. 15/1990, izvor, in principal, de drept comercial, concesiunea aparând ca una dintre solutiile juridice ale procesulul de tranzitie.Prin contractul de concesiune, o parte , concedentul , transmite celeilalte parti concesionarul ,spre administrare rentabilä, pe un termen determinat, in schimbul unei redevente o activitate economica, un serviciu public, o subunitate productiva sau un teren proprietate de stat . In art. 7 din acest act normativ se arata ca, in ipoteza concesionarii unui teren ce contine substante minerale utile, precum titei, gaze si altele asemenea se vor respecta uzantele intemationale in materie, iar contractul va produce efecte juridice numai dupa aprobarea lui de cätre Guvernul României. Regimul concesiunii din Legea nr. 219/1998, nu face distinctia intre proprietea publica si privata, pe de o parte, iar pe de alta parte, prin art. 42, abroga prevederile referitoare la concesiune din 1990 , de unde rezulta ca acest act normativ ne apare ca un regim general al concesiunii, indiferent de natura juridicä a dreptului de proprietate asupra bunurilor concesionate. Concesiunea, in optica initialä a Legii nr. 15/1990, se referea la servicii publice si la anumite bunuri proprietate de stat, mai exact la ,,terenuri proprietate de stat”, putandu-se vorbi despre un regim de drept public, când acesta avea ca obiect servicii publice ori terenuri proprietate publica, respectiv despre un regim de drept privat, când aceasta are ca obiect activitati economice, unitati de productie, ce nu sunt servicii publice ori terenuri proprietate privata (de stat, judetene sau comunale).

Legea nr. 15/1990, consacrä: 1) principiul licitatiei publice, sub autoritatea unui organ guvemamental; 2) principiul conditionärii licitatiei prin caietul de sarcini, aprobat de Guvern si publicat in Monitorul Oficial; 3) principiul asiguràrii statului a unui venit fix anual ; 4) principiul controlului concesionarului de cätre o autoritate a administratiei publice’ 5) principiul subconcesionäri numai pe baza aprobarii Guvemului 6) principiul solutionari litigiilor de instantele de drept comun, in sens de instante ale puterii judecatore. Legea nr. 219/1998 schimba conceptia promovata de legis1atia din 1990, introducand, referindu-ne la primul principiu, pe langä licitatia publica si negocierea directa (,,concesiunea unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public se realizeazà prin licitatie publica sau prin negociere directä, conform prevederilor prezentei 1egi (art 10). De asemenea, se renunta la venitul fix anual, retinandu-se drept plata a concesiunii doar redeventa: ,,Redeventa obsinuta prin concesionare va face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz.