Concurența de oligopol

1. INTRODUCERE

Relatiile dintre agentii economici pe piata, în functie de interesele lor, constituie un sistem economic de concurenta, în care fiecare are libertatea sa produca si sa vânda ce-i convine, în conditiile pe care le considera cele mai favorabile. Sistemul concurential reprezinta totalitatea relatiilor dintre agentii economici aflati in competitie pe piata ,in functie de interesele lor .Astfel concurenta se imparte in 4 mari categorii :

- concurenta perfecta

- concurenta imperfecta

- concurenta loiala sau corecta

- concurenta neloiala sau incorecta

Piata cu concurenta imperfecta este de patru feluri si anume:

- piata cu concurenta monopolistica;

- piata cu concurenta de oligopol;

- piata cu concurenta de monopol;

- piata cu concurenta monopsonica.

Termenul de “oligopol” vine din limba greaca, si anume de la cuvantul “oligos” ce semnifica putin si de la “polo” ce semnifica a vinde.

Oligopolul este o structura de piata caracterizata prin existenta unui numar mic de intreprinderi fara de un numar mare de cumparatori.

2. „ISTORIA” OLIGOPOLULUI

În dezvoltarea istorica a studiilor teoretice cu privire la oligopol se disting doua faze. În cadrul primei faze, denumita si traditionala, analiza a fost asezata pe studiul concurentei si a monopolului. Deoarece problemele decizionale ale oligopolului sunt mult mai complexe decât cele ale întreprinderii monopoliste sau ale celei concurentiale, protagonistii acestei faze, folosind un instrumentar de lucru foarte simplificat, au sfârsit prin a reduce piata oligopolista la un caz particular al pietei monopoliste. Între acestia la loc de frunte s-au situat Augustin Cournot (1801-1877), F.Y. Edgeworth si H. von Stackelberg caruia îi si datoram o prima clasificare a formelor de piata. Premisa de baza de la care au pornit ei a fost urmatoarea: fiecare întreprindere adopta decizii de productie presupunând ca rivalii sai potentiali nu-si modifica nivelul lor de productie. Dar, în acest caz, într-adevar oligopolul este redus la o suma de „mici” monopoluri.

A doua faza începe cu scoaterea în evidenta a inconsistentei ipotezelor simplificatoare proprii teoriei traditionale si a cunoscut, la rândul ei, doua directii de actiune. Prima directie se distinge prin aplicarea teoriei jocurilor în studiul comportamentului oligopolului, îndeosebi dupa publicarea în anul 1944 a cartii „Theory of Games and Economic Behaviour” a marelui matematician J. von Neuman si a economistului O. Morgenstern. A doua directie se delimiteaza net de aportul teoriei traditionale care, în buna parte, se marginea sa studieze comportamentul oligopolului mai mult pe cale deductiva, plecând, asa cum aratam mai sus, de la unele prezumtii cu caracter general. Aceasta ultima directie alege, în schimb, calea elaborarii unor modele de comportament ale oligopolului cât mai apropiate de situatia reala. Se disting, în aceasta privinta, contributiile aduse de economistul italian Sylos Labini si a americanilor J. Bain si F. Modigliani. Dupa opinia acestora, în timp ce pentru libera concurenta si monopoluri este posibila formularea unor legi de functionare bine definite si univoce, pentru oligopol este practic imposibil de a se desprinde o serie de legi cu aplicare universala. Drept urmare, subliniaza cei mentionati mai sus, sarcina cercetarii teoretice este aceea de a reflecta cât mai fidel posibil asupra marii bogatii de aspecte ale pietei reale.

Ce este asadar un oligopol? De regula înregistram o situatie de oligopol atunci când piata este dominata de câtiva producatori sau vânzatori a caror putere economica este suficient de mare pentru a putea influenta pretul pietei. În acelasi timp, acesti producatori pot realiza si unele întelegeri între ei de natura economica. Dat fiind numarul restrâns de întreprinderi concurente, noua forma de piata se caracterizeaza înainte de toate prin faptul ca fiecare întreprinzator trebuie sa tina seama se data aceasta de reactiile ce le vor avea celelalte firme, la orice decizie economica majora luata.

3. CEA MAI SIMPLA FORMA DE OLIGOPOL

- DUOPOLUL-

Pana de curand teoria oligopolului a fost prezentata pornind de la cazul duopolului. El corespunde acelei forme de piata în cadrul careia o marfa omogena este oferita de numai doi producatori unei multimi de cumparatori. Cournot analizeaza, in 1838, cazul a doua izvoare de apa minerala care apartineau unor proprietari difereriti; modelele teoretice abordate de acest autor , apoi de Bertrand, Edgeworth sau Stackelberg au o baza comuna : ele introduc idea de “functie de reactie”; trebuie formulat modul in care o intreprindere data reactioneaza la deciziile rivalelor sale.

Este cazul asa-numitului duopol simetric. Solutiile date acestei probleme sunt diferite. Dupa unii autori (Bowley) ea este pur si simplu lipsita de solutie de vreme ce pe piata se gasesc numai doi ofertanti. Acestia se vor concura între ei pâna cel mai slab va fi eliminat de pe piata. Din aceasta cauza, afirma unii cercetatori, duopolul ar fi o forma de piata tranzitorie, destinata a crea în conditiile aparitiei monopolului absolut al producatorului cu forta financiara cea mai mare. În schimb, A. Cournot si F.Y. Edgeworth, recurgând la unele ipoteze particulare, au prezentat unele solutii si pentru acest gen de piata, solutii care le-ar permite ambelor firme sa existe timp îndelungat.