Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și dezvoltare-unctad

Instituirea UNCTAD şi misiunea asumată

Din iniţiativa ONU, la începutul anului 1948, a fost convocată la Havana o astfel de conferinţă care s-a soldat cu adoptarea statutului viitoarei Organizaţii Internaţionale a Comerţului (Carta de la Havana), dar neratificarea acestui document de către parlamentele ţărilor semnatare a dus la eşuarea acestei prime încercări pe linia creării unei instituţii specializate a comerţului. Eşecul acestei prime încercări nu adus la abandonarea ideii unei conferinţe mondiale a comerţului. Ca urmare a unor eforturi stăruitoare desfăşurate în această direcţie de către ţările în curs de dezvoltare şi cele socialiste, în decembrie 1962, Adunarea Generală a ONU (Sesiunea a XVII-a) a adoptat hotărârea privind convocarea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare

Prima Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare şi-a desfăşurat lucrările la Geneva în lunile martie-iunie 1964. La recomandarea acesteia, Adunarea Generală a ONU (Sesiunea a XIX-a) a adoptat, la 30 decembrie 1964, rezoluţia 1965 (XIX) prin care s-a instituţionalizat UNCTAD-ul ca organ al Adunării Generale a ONU. Aceasta constituie un pas important pe linia eforturilor depuse în direcţia creării unei organizaţii mondiale a comerţului al cărui principal obiectiv ar trebui să fie normalizarea desfăşurării comerţului internaţional şi transformarea lui într-un instrument al dezvoltării economice,fiind de asemenea o instituţie neautonomă a ONU.

UNCTAD promovează integrarea prin dezvoltare a ţărilor în curs de dezvoltare în economia mondială, scopul său fiind acela de a ajuta la conturarea dezbaterilor politice şi gândirii asupra dezvoltării, cu un accent asupra susţinerii reciproce a politicilor naţionale şi a acţiunilor internaţionale, astfel încât toate acestea să favorizeze dezvoltarea durabilă.

Toate statele membre ONU sunt membre UNCTAD ,în consecinţă member ale UNCTAD au devenit peste 160 de ţări ,participante la ONU sau la una din instituţiile sale specializate. Larga participare se explică şi prin faptul că spre deosebire de GATT bazat pe opţiunea doctrinală pentru liberul schimb şi pe respectarea obligatorie a angajamentelor asumate de către părţi ,în cadrul UNCTAD fiecare ţară se poate plasa fie pe poziţii liberale ,fie dirijiste,iar hotărârile convenite nu au caracter de angajament ,ele sunt înserate în rezoluţii cu valoare de invitaţii sau recomandări.

Structura organizatorică iniţială a UNCTAD a suferit în timp ajustări în acord cu evoluţiile din sistemul comerţului internaţional .Actualmente ea este compusă din:

1.Conferinţa UNCTAD –ca organ suprem,ce s-a întrunit în sesiuni din patru în patru ani sau din trei în trei ani, după cum urmează: în 1964 la Geneva (I), în 1968 la New-Delhi (II); în1972 la Santiago de Chile (III), în 1976 la Nairobi (IV); în 1979 la Manila (V); în 1983 la Belgrad (VI); în 1987 la Geneva (VII); în 1992 la Cartagena (Columbia)(VIII).

Principalele atribuţii ale Sesiunii UNCTAD sunt următoarele: – să iniţieze măsuri care să favorizeze expansiunea comerţului mondial în scopul impulsionării dezvoltării economice a tuturor ţărilor şi, în primul rând, a celor în curs de dezvoltare; – să iniţieze măsuri care să favorizeze dezvoltarea comerţului între ţări cu nivele economice diferite, între ţări în curs de dezvoltare şi între ţări cu sisteme economice şi sociale diferite; – să elaboreze principii şi politici privind comerţul internaţional şi problemele conexe ale dezvoltării economice şi propuneri pentru aplicarea în practică a acestora, care să ţină seama de deosebirile dintre sistemele economice şi nivelurile de dezvoltare economică ale statelor membre; – să urmărească şi să faciliteze coordonarea activităţii altor instituţii aparţinând sistemului Naţiunilor Unite în domeniul comerţului internaţional şi problemelor conexe ale dezvoltării economice şi să colaboreze în această privinţă cu Adunarea Generală a ONU şi cu ECOSOC; – să ia măsuri în colaborare cu organele competente ale ONU, în vederea negocierii şi adoptării de instrumente juridice multilaterale în domeniul comerţului internaţional; – să contribuie la organizarea politicilor guvernelor şi grupărilor economice regionale în materie de comerţ şi dezvoltare; – să examineze în lumina experienţei dobândite eficacitatea şi evoluţia viitoare a mecanismelor sale internaţionale în scopul de a recomanda schimbările şi perfecţionările ce se impun şi care trebuie să fie supuse aprobării Adunării Generale a ONU.