Consecințele Extinderii Uniunii Europene asupra Comerțului Exterior al Republicii Moldova

Introducere

La ora actuală comerţul internaţional reprezintă baza relaţiilor economice internaţionale. Prin comerţ se realizează diviziunea internaţională a muncii, avantajele căruia sunt strîns legate de creşterea eficacităţii producţiei, diminuarea cheltuielelor şi căutarea satisfacerii intereselor economice. Prin colaborarea economică internaţională se realizează dezvoltarea şi intensificarea operaţiunilor export-import. Est evident faptul că orice stat, cu atît mai mult statele mici, nu poate exista separat de comunitatea internaţională. Practic, dezvoltarea comerţului internaţional pentru orice stat oferă posibilitatea de a depăşi impasul legat de insuficienţa resurselor, de a mări volumul de vînzare a producţiei naţionale pe piaţa externă şi .de a creşte volumul consumului intern. Majoritatea ţărilor consideră comerţul internaţional ca promotor al creşterii economice. Pentru ţările mici, printre care se numără şi Republica Moldova, este foarte importantă, axarea pe grupurile de mărfuri prioritare şi exportul ulterior al acestor mărfuri către pieţile externe, care reprezintă interes pentru Moldova. O politică externă corectă a statului creşte volumul mărfurilor, aduce avantaje consumatorilor şi venituri atît companiilor comerciale, cît şi a ţării în ansamblu.

Formarea relaţiilor economice externe a însemnat un obiectiv prioritar pentru statul nostru încă de la începutul existenţei sale independente, domeniul comerţului extern ne dă posibilitatea pentru întărirea şi dezvoltarea economiei, formarea bugetului, menţinerea bunăstării populaţiei, jucând un rol important în domeniul reformelor economice care au loc în Republica Moldova.

Politica economică externă a RM se sprijină pe principiile de bază al statului de a fi o ţară deschisă lumii, de a face faţă concurenţei, de a fi receptivă la cerinţele pieţei internaţionale. Mecanismul economiei de piaţă în ţara noastră s-a format prin transformarea accelerată în domeniul comerţului extern. în acelaşi timp, anume comerţul extern a reprezentat sursa principală pentru menţinerea economiei statului.

RM a concentrat forţele pentru exercitarea activă a politicii economice externe fiind conştientă de importanţa acestui fenomen, orientată în acelaşi timp si pentru menţinerea din afară a procesului de reforme a economiei noastre.

Reformele economice în RM şi componenţa ei indispensabilă - liberalizarea comerţului extern — au definitizat schimbările globale de perspectivă ale relaţiilor comerciale şi economice cu alte ţări. Pe parcursul efectuării schimbărilor RM a selectat căile prioritare în politica sa comercială bazate pe criterii recunoscute şi obiective.

La momentul actual regiunea Europei reprezintă unul din cele mai importante centre al forţei intelectuale şi economice care în prezent se află în procesul de transformare dinamică şi întărire a stabilităţii politice şi economice. La ora actuală nici un stat nu poate ignora în acţiunile sale o nouă realizare - lărgirea hotarelor Europei prin alipirea a încă 10 state din Europa centrală şi de Est. Europa de Vest este un centru important al comerţului internaţional. Ponderea sa în comerţul internaţional depăşeşte vizibil nivelul SUA şi Japoniei.

Capitolul I. Extinderea Uniunii Europene spre Est.

1.1. Istoricul integrării economice în Europa şi Sistemul Instituţional al Uniunii Europene.

Europa a fost în cea mai mare parte a istoriei cel mai fragmentat continent, însă după secole de antagonisme şi conflicte, popoarele europene au descoperit că, dincolo de particularităţile de limbă şi obiceiuri, sunt tributare unei civilizaţii comune, individualizată pe trei concepte:”...conceptul grec al individualităţii, conceptul roman al justiţiei şi al cetăţeanului şi conceptul biblic al persoanei umane”[72 ].

Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (OECE), fondată la iniţiativa SUA în aprilie 1948, pentru repartizarea ajutorului oferit Europei prin Planul Marshall, nu a avut drept principal scop integrararea între statele-membre, însă a contribuit la punerea bazelor pentru construcţia europeană viitoare.

Planul Marshall a adus în primul rând un sprijin determinant planului de ,modernizare şi tehnologizare economică' conceput şi pregătit în jurul lui Jean Monnet. În acelaşi timp, execuţia şi reuşita acestui plan au depins în mare măsură de obiectivele siderurgiei franceze. Sprijinind Planul Monnet, ajutorul american a împins interesele franceze să-şi lege strâns perspectivele de modernizare de

resursele externe ale industriei cărbunelui şi oţelului din Ruhr, care se dovedeau vitale. Astfel, Planul Marshall a determinat o schimbare a politicii franceze faţă de Germania şi anume abandonarea limbajului radical care se referea la controlul industriilor din regiunea Ruhr, în favoarea căutării unui compromis pentru o soluţie internaţională menită să supervizeze producţia şi distribuţia cărbunelui şi oţelului.

OECE a facilitat în mare măsură schimburile comerciale între statele membre, prin reducerea progresivă a contingentărilor ce limitau cantitativ importurile fiecărei ţări.

Pe de altă parte, între anii 1947-1952, s-au întreprins încercări pentru crearea unor uniuni vamale: Frantita, Benelux, Finibel, Fritalux, care însă au eşuat, cu excepţia Benelux.

De asemenea, OECE s-a aflat la originea Uniunii Europene a Plăţilor, creată în 1950, organism care, printr-un sistem de compensări multilaterale, a permis finanţarea schimburilor între ţările sale membre, in pofida insuficienţei devizelor de care dispuneau şi a neconvertibilităţii monedelor lor. După ce şi-a atins obiectivele, OECE s-a transformat în 1960-1961 în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), când ţârilor europene li s-au adăugat SUA şi Canada. Iniţial atlantică, OECD a devenit, după admiterea Japoniei în 1964, a Finlandei în 1969 şi a Australiei în 1971, un loc de concentrare a politicilor economice ale ţărilor dezvoltate din lumea capitalistă.