Considerații privind Analiza Financiară a Performanțelor Economice în Societățile Comerciale de Construcții

INTRODUCERE

Conducerea oricărei întreprinderi, indiferent de formele de proprietate ce-i stau la bază, implică drept componentă esenţială analiza activităţii sale economice cu ajutorul căreia se supraveghează şi evaluează funcţiunea ei ca sistem – mişcarea pe coordonatele eficienţei economice şi asigurarea performanţelor concurenţiale.

Dacă se ţine seama că obiectivele activităţii oricărei unităţi se circumscriu în funcţiunile ei, iar asupra lor se exercită atributele conducerii, înseamnă că analiza se constituie într-un instrument al realizării tuturor atributelor sau chiar într-o funcţie autonomă corespunzătoare.

Drumul pe care îl parcurge analiza reprezintă, de fapt, inversul evoluţiei reale a fenomenului.

Piaţa, ca mecanism de reglare a funcţionării economiei, are un impact complex şi permanent asupra deciziilor libere şi autonome ale agenţilor economici privind opţiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii, eficienţa utilizării lor în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii. În acest context, s-a definit ca necesitate şi utilitate analiza economico – financiară ca instrument de supraveghere a activităţii şi performanţelor ei, inclusiv cu luarea în considerare a variabilelor probabile ale pieţei.

O asemenea necesitate şi utilitate rezultă de fapt din concluziile de-a lungul timpului, ale multor autori, care, în esenţă, subliniază că prin analiza economico-financiară trebuie să se capete răspuns la întrebări de maniera următoare:

- cum se apreciază structura utilităţilor şi resurselor?

- cum sunt asigurate echilibrele financiare de bază?

- întreprinderea probează o eficacitate suficientă în utilizarea resurselor economice şi financiare?

Răspunsuri la asemenea întrebări, subordonat scopului şi în limitele necesare, caută să obţină oricare utilizator al informaţiei, fie el intern (structurile funcţionale şi conducerea întreprinderii), fie extern (bănci, organe fiscale, parteneri de afaceri). Ele se regăsesc în cuprinsul şi sistematica presupusă de orice studiu de fezabilitate sau de evaluare economică a întreprinderii.

Dezvoltarea analizei economico-financiare, mai ales în ultimii 20 de ani, îşi are originea în modificarea fundamentală a concepţiei şi locului firmei în societate. Indiferent de domeniul său de activitate, firma este considerată astăzi, ca unul dintre actorii esenţiali ai devenirii economiei naţionale şi, în acelaşi timp, un câmp al iniţiativei personale şi loc al inovării şi promovării.

În scopul cunoaşterii fenomenelor, al deporinderii legăturilor cauzale, apare necesară analiza, ca metodă de cunoaştere bazată pe descompunerea fenomenului în părţile sale componente, precum şi pe stabilirea factorilor care îl determină. Analiza apare ca instrument indispensabil în procesul cunoaşterii în orice domeniu al activităţii umane, întrucât permite stabilirea structurii fenomenelor, a relaţiilor de cauzalitate, a factorilor care le generează, alegilor formării şi desfăşurării lor, ceea ce constituie suportul formulării deciziilor privind activitatea în viitor.

Complexitatea studierii relaţiilor cauză – efect este amplificată, în condiţiile analizei fenomenelor, a relaţiilor de cauzalitate, a factorilor care le generează, a legilor formării şi desfăşurării lor, ceea ce constituie suportul formulării deciziilor privind sactivitatea în viitor.

Complexitatea studierii relaţiilor cauză – efect este amplificată, în condiţiilor analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care derivă caracterul complex al analizei cauzale:

- acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;

- efecte diferite se pot combina dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;

- complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui;

- în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici un element al fenomenului;

- în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se amestecă cu cele neesenţiale, secundare sau întâmplătoare.