Constantin Dobrogeanu Gherea despre Caracteristicile Proprietatii in Romania

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Constantin Dobrogeanu Gherea despre Caracteristicile Proprietatii in Romania.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 23 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: SAON STELIAN

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Economie

Extras din document

La nivelul „sociologiei poporane" toţi oameni pornesc încã de la început cu o zestre culturalã gata formatã, tradiţionalã, pe care o acceptã ca şi pe limba ce o vorbesc fãrã sã o judece, ca pe ceva de la sine înţeles, ale cãrui „adevãruri" sunt confirmate prin consensul tuturor, prin bunul simţ comun. Existã deci o sociologie spontanã, necritic elaboratã şi având toate defectele prejudecãţilor oarbe, interesante totuşi nu numai ca fenomen folcloric, adicã transmisibil de la om la om şi de la o generaţie la alta prin simpla participare la viaţa socialã, ci şi pentru cã rãmãşiţele ei continuã a dãinui, uneori chiar şi în miezul unor concepţii teoretice cu pretenţii de obiectivitate ştiinţificã.

Trecerea la nivelul al doilea al culturii social-politice reprezintã o primã strãduinţã de cunoaştere criticã a problemelor sociale, efort care nu mai este creaţia folcloricã a maselor ci opera unor gânditori individuali.

Fiecare din noi primim aşadar drept zestre culturalã un complex de cunoştinţe privitoare la viaţa socialã, cunoştinţe cãrora nu le dãm atenţie, aşa cum facem şi cu graiul, pe care îl vorbim fãrã a-l analiza şi fãrã a-i cunoaşte teoretic legile. Pentru ca acest grai sã fie transformat în „limbã", prin precizarea regulilor lui morfologice şi sintactice, este nevoie de cunoştinţele unor specialişti lingvişti. Tot astfel şi sociologia noastrã poporanã, spontan-vulgarã, nu poate fi transformatã în cunoaştere criticã decât în urma eforturilor depuse de gânditori individuali care au a depãşi o serie de greutãţi deosebit de mari. Mai întâi trebuie însã înlãturate adevãrurile de bun simţ pentru a primi altele care deseori le contrazic brutal. Disciplina sociologiei critice nu s-a nãscut de aceea precum Minerva gata împletoşatã din capul lui Jupiter, ci s-a format pe încetul şi cu greu, printr-o necurmatã analizare a învãţãmintelor istoriei şi a experienţei sociale, stând pe loc lungã vreme, cât viaţa socialã suferea de o relativã stagnare, o repetare neschimbatã a vieţii sociale.

Uneori au totuşi loc schimbãri radicale, când intervin evenimente „revoluţionare" ce rãstoarnã brusc stãrile de fapt şi schimbãrile devin sensibile chiar şi în cursul a una sau douã generaţii. Atunci realitãţile zilnice devin atât de diferite încât fiecare îşi dã seama cã ceea ce a fost nu mai este şi îl sileşte sã judece propria sa viaţã şi viaţa societãţii, ca sã-şi poatã da seama ce s-a schimbat şi deci care sunt noile atitudini ce trebuiesc luate ca sã poatã face faţã lumii celei nou nãscute. În asemenea momente simţul critic al tuturor intrã în alertã ca şi cum ar fi fost treziţi dintr-o lungã hibernare a vremurilor liniştite, fiind abia acum capabili de ceea ce se numeşte o „cunoaştere revoluţionarã", sorgintea cea mai de seamã a istoriei gândirilor sociale.

Desigur, nu toţi oamenii sunt deopotrivã de sensibili la asemenea situaţii revoluţionare, când gândirile prind chip în forme incandescente, ci numai unii dintre ei, ca spre pildã „politicienii" care se dedicã sistematic activitãţilor de supraveghere şi îndrumare a vieţii sociale şi care, prinşi în vâltoarea problemelor sociale, suferã de o adevãratã insomnie a spiritului lor critic. De asemenea şi gânditorii care prin învãţãmânt şi erudiţie se pot ţine la curent cu ce au gândit antecesorii lor despre legile istoriei şi ale vieţii sociale, pot juca rolul de inventatori (pentru a folosi terminologia lui Gabriel Tarde), adicã de fãuritori de doctrine teoretice originale, de programe de acţiune, pe care apoi „masa" le va imita potrivit legilor imitaţiei.

În ceea ce priveşte creatorii de programe social-politice ca şi pe doctrinarii sociologi, trebuie sã ţinem seama cã ei au a rezolva o dublã sarcinã; pe de o parte sã reflecteze asupra problemelor sociale, astfel încât în gândirea lor sã existe imagini fidele, corect raţionalizate ale realitãţilor şi pe de altã parte ca doctrina lor sã se înscrie în şirul altor doctrine, unele vechi, dar continuând tradiţional sã fie avute în vedere, altele noi, reprezentând punctele de vedere adverse ale celor din altã tabãrã socialã. Înscrierea în şirul doctrinelor se face uneori prin acceptare şi ducere mai departe (potrivit apologului despre „Platon care vorbeşte prin gura lui Socrate") a unei tradiţii, alteori, dimpotrivã, prin combatere polemicã.

Suntem deci obligaţi, în orice analizã a ideologiilor sociale, sã ţinem seama de dubla lor sorginte; cea a reflectãrii realitãţilor şi cea a inserãrii lor într-un şir de doctrine preexistente sau coexistente. Aceastã regulã nu s-a respectat totdeauna de cei care au redactat „istorii ale sociologiei româneşti" şi care au crezut cã este suficientã înşirarea cronologicã a doctrinelor emise de sociologi, ca şi cum s-ar putea naşte unele dintr-altele, omiţând analizarea rãdãcinilor sociale ale doctrinelor şi fãrã a ţine seama de cele trei niveluri ale reflectãrilor sociale, fãrã a face adicã o „sociologie a sociologiei".

Într-o anume vreme s-au refugiat la noi o sumã de revoluţionari, atât ruşi cât şi basarabeni, care s-au alãturat grupului de socialişti autohtoni; aceştia din urmã, mai mult de facturã livrescã decât politicã. Toţi aceşti imigranţi fiind de concepţie narodnicã s-au interesat de problema ţãrãneascã şi în general de stãrile rele de la noi, fãrã sã se ridice însã pânã la nivelul teoretizãrii lor. Excepţie face Constantin Dobrogeanu Gherea care a reuşit curând sã depãşeascã punctul de vedere „narodnic", ajungând un maestru al gândirii marxiste şi al aplicãrii ei în analizarea marilor noastre probleme sociale.

Se cuvine sã se acorde o însemnãtate deosebitã lui Dobrogeanu Gherea, datoritã meritelor lui excepţionale atât în ce priveşte sociologia româneascã, deci de analizare sociologicã a problemelor româneşti, cât şi din punctul de vedere al istoriei sociologiei în general. De obicei Gherea e amintit în literatura noastrã ca având deosebite merite de critic literar, analizându-i-se în special polemica cu Titu Maiorescu pe tema „artã pentru artã" sau „artã cu tendinţã". Gherea este însã mult mai important ca sociolog decât ca critic literar, cãci el a pus probleme cu mult mai grave decât cele pur literare. Dacã în ultima vreme nu au fost preţuite la justa lor valoare meritele lui ca sociolog, e probabil pentru cã poziţia lui politicã „social-democratã", menşevicã, a fost opusã celei bolşevice. Totuşi se impune o analizã obiectivã a teoriilor gheriste, mãcar în mãsura în care şi Plehanov a fost reanalizat, recunoscându-i-se valoarea culturalã în domenii deosebit de importante.

Despre Gherea s-au strâns suficient de multe informaţii mãrunte privind viaţa lui, de la vârsta de 20 de ani când a sosit în România ca revoluţionar rus refugiat; aparţinând grupului de narodnici de care am vorbit, ajunge curând a fi nu numai purtãtorul de cuvânt autorizat al partidului social-democrat nou înfiinţat, ci şi un cãrturar unanim respectat şi preţuit, influenţând multe cercuri intelectuale româneşti. Ne lipseşte totuşi un studiu amãnunţit asupra problemelor de fond privind gândirea lui, în primul rând asupra modului în care a operat el trecerea de la o concepţie „narodnicã" la una „marxistã", printr-un mers paralel cu cel pe care l-a parcurs în Rusia Plehanov. Nu ştim în ce mãsurã Plehanov l-a putut influenţa pe Gherea; un studiu al acestei probleme este totuşi necesar, aşa cã va trebui cândva ca cineva sã o lãmureascã, bazându-se pe cunoaşterea adâncitã a lucrãrilor lui Plehanov şi a celorlalţi narodnici care au evoluat spre poziţii marxiste. Nouã nu ne este cu putinţã dat fiind cã operele acestor ruşi nu ne sunt cunoscute decât din traducerile în francezã şi românã a câtorva din operele lor, celelalte fiind toate tipãrite în rusã, deci inaccesibile nouã.

Dar mai ales ce ne lipseşte este un studiu privind geneza teoriei lui Gherea cu privire la importanţa decisivã pe care l-ar fi avut impactul capitalist asupra istoriei noastre sociale: ea este formulatã ca lege generalã privind soarta tuturor „ţãrilor înapoiate intrate în orbita capitalismului", având drept un prim efect naşterea unor forme hibride de „neoiobãgie", amalgam de realitãţi feudale cu altele capitaliste.

În ce mãsurã teoria „neoiobãgiei" lui Gherea este originalã?

Fisiere in arhiva (1):

  • Constantin Dobrogeanu Gherea despre Caracteristicile Proprietatii in Romania.doc

Alte informatii

Referatul a fost prezentat in cadrul Facultatii de Finante, Banci si Contabilitatate Brasov la Universitatea Dimitrie Cantemir Brasov si pe baza lui am obtinut nota maxima.