Contractul de Vanzare-Cumparare

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Contractul de Vanzare-Cumparare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Stoica Sorin

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domenii: Economie, Comert

Extras din document

IZVOARE, DEFINIŢIE , NOŢIUNI

Contractul comercial este omniprezent în viaţa cotidiană din prima clipă a dimineţii şi pană la culcare, ba chiar şi în timp ce dormim. Dreptul comercial este surprinzător, toţi suntem înlănţuiţi, încarceraţi, determinaţi, manipulaţi, folosiţi fiecare clipă a existenţei noastre cotidiene, totul se reduce la o simplă relaţie contractuală. Fiecare din noi facem drept comercial fără să ştim.

Dreptul este un ansamblu de norme sau reguli de conduită instituite sau sancţionate de catre stat în cadrul funcţiei legislative şi a caror aplicare şi respectare este asigurată prin exercitarea funţiei sale : administrativă si judecătorească.

Dreptul este punctul de trecere între teoria generală a obligaţiilor şi contractele individuale. Se cunosc patru categorii de categorii de norme :

1. Teoria generală a obligaţiilor izvorate din contractele civile.

2. Norme particulare pentru fiecare categorie de contracte civile.

3. Norme specifice contractelor comerciale.

4. Clauze speciale fiecarui contract individual.

Dreptul este diversitate şi complexitate, recent relativ aparută între membri societăţii datorită traiului comun, impun necesitatea organizări şi reglementări pentru a face posibilă convieţuirea în cadrul societăţii.

Principalul izvor de drept îl constituie actul normativ, adică actul autorităţii publice competente care cuprinde norme juridice. Principalul act normativ este legea definită ca : “ansamblu de reguli a căror aplicare este garantată de stat „ în funcţie de forţa lor juridică , potrivit art. 72 din Constituţie , legile se împart în urmatoarele categorii :

- legi constituţinale,

- legi organice,

- legi ordinare.

Legile constituţionale – fac parte din Constituţie şi reglementează cele mai importante relaţii sociale ale constituţiei , fundament juridic al celorlalte legii.

Legile organice – reglementează organizarea şi atribuţiile organelor de stat, sistemul electoral, regimul proprietăţii , organizarea administrativ teritorială, etc.

Legile ordinare – sunt adoptate în baza Constituţiei şi reglementează cele mai variate relaţii sociale cum ar fi Legea 18/1990 – fondul funciar, Legea 31/1990 – societăţile comerciale etc.

Noţiunea de lege are o accepţiune generală , prin urmare , în sens larg , noţiunea de lege are menirea să acopere toate catele normative a căror respectare este asigurată prin forţa coercitivă a statului. În sens strict, noţiunea de lege desemnează numai actele normative emise de puterea legislativă a ţării : Parlamentul.

Atribuim calificativul de lege fundamentală - Constituţiei , care deţine rolul suprem în ierarhizarea izvoarelor dreptului în general şi implicit a dreptului civil.

Principalele izvoare de drept civil sunt următoarele :

- Constituţia – reprezintă legea fundamentală a ţării şi stă la baza tuturor celorlalte legi. Dintre instituţiile de bază ale dreptului civil care sunt consacrate în Constituţie reţinem proprietatea, cu cele două forme ale sale , publică şi privată şi libera iniţiativă a tuturor participanţilor la viaţa economică. În legatură cu proprietatea, Constituţia reglementează caracteristici ale ei şi anume proprietatea publică este inalienabilă iar proprietatea privata este garantată şi ocrotită în mod egal indiferent de titular.

- Codul civil – este cel mai important izvor de drept civil, grupează în cuprinsul său majoritatea normelor acestei ramuri de drept. Codul civil român datează din 1864 şi a fost pus în aplicare la 1 septembrie 1887, el este copiat după codul francez de la 1804. Realităţile social-economice din ţară au impus modificări , completări şi abrogarea multor dispoziţii cuprinse în codul civil.

- Legile – în comparaţie cu codul civil, comercial, al familiei, au un obiect determinant în ceea ce priveşte reglementările pe care le deţin. Legile ordinare care conţin reglementări cu privire la obiectul dreptului civil reprezintă şi ele un izvor important al acestei ramuri.

- Ordonanţele şi hotărârile guvernamentale – se emit pe bază şi în vederea executării legilor. Aceste hotărari nu conţin reglementări care să exceadă sau să depăşească legile aflate în vigoare, ele sunt subordonate legilor aflate în vigoare şi au menirea sa asigure aplicarea lor. Ca argument al acestei susţineri menţionăm faptul că , în cuprinsul lor de regulă se face trimitere la legea căreia îi asigură aplicarea.

În subsidiar faţă de lege , un alt izvor de drept întalnit în sistemul nostru de drept este obiceiul ( cutuma ) , practică juridică ( jurisprudenţa ) , doctrina .

Obiceiul – sub forma de datini , tradiţii, practici religioase a constituit principala modalitate de ordonare a relaţiitor sociale în comuna primitivă, în conformitate cu interesele asigurării existenţei şi secutităţii colectivităţii. Obiceiul cel mai vechi izvor de drept , joacă un rol a cărei importanţă variază de la un sistem de drept la altul.

Practica judiciară – jurisprudenţa adică ansamblul hotărarilor judecatoreşti date într-o problemă , nu este admise în sistemul nostru ca fiind izvor de drept. După cum am văzut , ea constituie izvor de drept în sistemul anglo-saxon , unde judecătorul este ţinut să se informeze precedentelot judiciare în materie.

Doctrina - adică literatura juridică, rod al preocupărilor teoreticienilor dreptului, nu constituie izvor de drept. Ea este analizată totuşi în acest context deoarece poate influienţa soluţiile judecătorilor sau propunerile formulate , poate conduce la adaptarea de noi norme juridice sau abrogarea ori modificarea celor existente. Asemenea propuneri se numesc lege ferenda , în sensul că au în vedere o formă viitoare , înbunătăţită a normei juridice analizate, prin contrast cu reglementarea de lege lata ( lege în vigoare ), noţiune care desemnează prevederile în materie existente în prezent.

Activitatea comercială care îndeplineşte funţiile de distribuţie şi circulaţie a mărfurilor, presupune condiţii speciale de natură să asigure garantarea caracteristicilor esenţiale ale acestei activităţi : celeritate, securitate, credit.

Originea vanzarii se gaseste in schimb. Oamenii tranzacţionau, primind alte bunuri în locul celor vândute. Ulterior, apare vânzarea, care consta în schimbul unui obiect contra unui preţ. Vânzătorul va înstrăina marfa, iar cumpărătorul va plăti preţul. Fernand Braudel remarca faptul că "Economia începe în pragul valorii de schimb", existand un spaţiu vast şi complex de la trocul elementar până la capitalismul cel mai sofisticat. Deşi vanzarea a devenit cel mai uzual contract, ea nu neaga existenţa contractului de schimb, care nu mai joaca însă un rol atât de important. Codul civil consacră vanzării un întreg titlu (articolele 1294-1404), iar modalităţi ale vanzării vom intalni in unele acte normative speciale (de exemplu, Decretul-Lege nr. 61/1991, privind vanzarea imobilelor din fondul locativ de stat etc.).

Cod civil defineste vânzarea ca fiind "o conventie prin care doua părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui". Modul în care legiuitorul a definit vânzarea nu este exact, în primul rând pentru că vânzătorul nu se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea bunului, ci el transformă însăşi proprietatea lucrului vândut, iar, pe de altă parte, proprietatea se transformă doar prin singurul efect al consimţământului.

Obiectul dreptului comercial este raporul juridic comercial adică o relaţie socială formată în baza unui norme juridice comerciale şi în care participanţii devin titulari de drepturi şi obligaţii comerciale. Poziţia juridică a participanţilor la raportul juridic comercial este de egalitate.

Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract în care o parte, numită vânzător, transmite şi garantează altei părţi, numită cumpărător, dreptul său de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanţă sau dreptul asupra unei universalităţi juridice, cumpărătorul obligându-se în schimb a plăti o sumă de bani, numită preţ. Contractul de vânzare-cumpărare nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale şi nici drepturi patrimoniale care au caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevăzute de lege (pensii, indemnizaţii) ori rezultate din acte unilaterale sau conveniţe prin contracte intuitu personae.

Printre faptele obiective de comerţ din codul comercial amintim:

- cumpărăturile de producte sau mărfuri, obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulant în comerţ în scopul revanzării acestora,

- operaţiuni de bancă şi schimb.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contractul de Vanzare-Cumparare.doc